Valu lui Traian monografie, 2008

Dincolo de studii ştiinţifice ample asupra unui anumit subiect, monografiile sunt depozitare ale unor informaţii localizate şi focalizate pe o arie sau temă de interes naţional, dar şi local.
Monografia comunei Valu lui Traian constituie cartea de vizită alcătuită de un membru marcant al comunităţii - Ştefan Păunescu, cel căruia zeci de ani i-au trecut prin mâini, în calitate de primar sau consilier local, documente pe care s-a decis, în 2007, să le adune între coperţile unei lucrări, de ce nu, cu pretenţii ştiinţifice.
Într-un soi de mărturisire, autorul explică de ce s-a simţit dator să scrie această monografie. „Pentru că acum, pensionar fiind, am suficient timp să elaborez o lucrare necesară prezentului şi viitorului, iar vârsta pe care o am mă îndeamnă să o elaborez acum, până nu plec pe lumea cealaltă, considerând a fi un păcat ca odată cu mine să fie îngropate informaţiile şi documentele pe care le deţin.
Doresc ca monografia comunei să fie un dar pe care îl fac locuitorilor ei, locuitori pe care i-am respectat întotdeauna“.
Lucrarea numără 140 de pagini, iar din cuprinsul ei am reţinut cele nouă mari capitole, care se deschid chiar cu mărturisirea autorului, urmată de Aşezarea localităţii, Dobrogea (scurt istoric), Istoricul populării şi dezvoltării comunei, Condiţiile fizico-geografice, Cum trăiau locuitorii, Economia comunei, Învăţământ-cultură-sport şi Conducerea administrativă a comunei. Toate însoţite de fotografii.

Cea de-a doua ediţie a monografiei poartă titlul "Valu lui Traian în anul Centenarului" şi a fost editată, anul acesta, de Primăria Valu lui Traian, sub egida publicaţiei Gazeta de Valu, urmând a se adăuga, în varianta digitală, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. 
 
Acest volum a fost pus la dispoziţie de Primăria comunei Valu lui Traian

Lucrarea integrală are 162 de pagini şi poate fi descărcată mai jos, în format PDF – dimensiune fişier 25.4 MB
    Citește în format integral

807

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4224
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9515
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

10062
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8765
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7612
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5764
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4684
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3883
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3296
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4686
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4360
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4369
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5222
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4502
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5180
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6153
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4557
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5169
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2095
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2764