Alexandru Balaban, parohul de la Dăeni: Nihil sine Deo

  • Un preot dobrogean, povestind despre miracolele pe care le-a trăit în viața sa și pe care le-a mijlocit în viața semenilor săi
 
Alexandru Balaban este preot paroh la Dăeni, județul Tulcea, în biserica cu hramul Sfânta Parascheva.
Sfânta i-a marcat, în mai multe rânduri, viața și cariera preoțească, l-a ajutat să se însănătoșească și să-și urmeze calea, să facă bine celor din jur, să fie o sursă de inspirație pentru copiii și tinerii care ajung să îi stea în preajmă.
 
Tânărul născut în urmă cu 32 de ani în satul Ulmu din Brăila, a făcut din Dăeni-ul dobrogean un sat de care a auzit întreaga Românie. Aparițiile la radio și televiziune, în emisiuni precum „Românii au talent”, „La Măruță” sau „Visuri la cheie”, corala de copii cu rezultate excepționale, echipa de fotbal antrenată chiar de Părinte, preocupările sale legate de etnografia și istoriografia locurilor unde Dumnezeu l-a trimis să slujească – toate au adus în prim-plan un personaj incredibil, a cărui pasiune, implicare, modestie și optimism sunt un model pentru noi toți.
Îi urmărim cu interes activitatea și suntem mândri să avem printre noi oameni ca Alexandru Balaban, care înnobilează aceste locuri.
 
„Pentru mine Dobrogea e totul, mulți consideră prima casă locul unde s-au născut și unde locuiesc a doua casă, dar o spun cu mâna pe inimă, prima casă a mea e Dobrogea, aici e sufletul meu, aici mă regăsesc, aici mă simt mai aproape de Dumnezeu, e o legătură minunată, greu de descris în cuvinte. Am fost, sunt și voi rămâne fascinat de tărâmul Dobrogei”, declara Părintele anul trecut, pentru ZIUA de Constanța.
 
„Fără Dumnezeu suntem nimic”, mai spune el, de câte ori are ocazia. Transpunerea latinească a acestui dicton, Nihil sine Deo, este și numele coralei din Dăeni, care a impresionat jurații de la „Românii au talent”, dar rezumă și credința profundă a Părintelui care, deși a trecut printr-o copilărie grea, plină de neajunsuri, a ajuns acum să risipească deznădejdea, să dea putere și încredere, să facă din parohia sa o biserică vie și să ofere pretutindeni bucurie și împlinire!
 
Sursa foto: captura youtube/lamaruta.protv.ro
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Dobrogea, prima și ultima casă. Un preot tulcean „de poveste”

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

345
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

710
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1032
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1231
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1935
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1518
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1635
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1207
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1167
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1563
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1744
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1583
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2294
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2297
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2101
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1791