Aniversare la Centrul „Jean Constantin”. Dan Cojocaru împlinește 52 de ani

Ileana Ploscaru, decana de vârstă a colectivului artistic de la Teatrul de Stat Constanța, este sărbătorită astăzi, la cea de-a 89 aniversare, împreună cu discipolul său, actorul Dan Cojocaru, alături de care joacă în piesa „Bătrâna și hoțul”.
 
Coordonator al Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ din Constanţa din aprilie 2018, în activitatea căruia se implică foarte intens, dedicându-se în mod special tinerilor cu nevoi speciale, fie că vorbim de cei din adăposturile de stat sau cei cu deficienţe, Dan Cojocaru mărturisea într-un interviu online la ZIUA de Constanța: „Eu am foarte mare încredere în tineri și cred că este o relație în care fiecare are câte ceva de învățat. Tinerii trebuie să fie provocați, să fie smulși din lumea virtuală în care algoritmul folosit acolo ne transformă în niște roboței, cu gândire rece, matematică, dar în care lipsește sufletul. Eu cred că prin artă oamenii nu se pot despărți de suflet. Avem tineri extraordinari, i-am întâlnit, am reușit să comunic cu ei și să lucrez și cred că întotdeauna atunci când ei greșesc o mare parte din vină ne aparține nouă, adulților. «Dacă un copil nu poate învăța în felul în care îi predăm, trebuie să-i predăm în felul în care el poate învăța!». Nu am spus-o eu, ci dr. O. Ivar Lovaas”.
 
Este absolvent (1986) al Liceului Industrial nr. 4 Constanţa, iar în 1995, al Universității „Hyperion“ - Facultatea de Arte.
Între 1988 şi 1995 a fost actor şi regizor la Teatrul „Fantasio“ Constanţa, iar în perioada 1992 - 1994, realizator şi prezentator de emisiuni la MTC - TV Constanţa. De asemenea, între 1992 şi 1995, a fost regizor şi realizator spectacole la Liceul „Eminescu“, Liceul Industrial nr. 5, Liceul Economic.
 
Pe scena Teatrului de Stat îl puteți vedea și în cea mai recentă premieră „Lasă-mă să intru”, dar și în „Eutopia”, „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, „Uciderea lui Gonzago”, „Titanic Vals”, „Visul unei nopţi de vară”, „Nişte năroji”, „Scaiul”, „Nunta lui Figaro” şi „Să ne răzbunăm, iubito!”.
 
Sursa foto: Facebook Centrul multifuncțional educativ pentru tineret „Jean Constantin”
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

112
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

683
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1012
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1225
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1935
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1515
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1635
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1206
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1166
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1562
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1744
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1582
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2293
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2297
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2101
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1790