#arheologiepublica Dobrogea144: Patrimoniul arheologic dobrogean în epocile Modernă și Contemporană - Un preambul și primele mărturii (I)

 
Sunt puține provincii în Europa și în lume care se pot lăuda cu un patrimoniu cultural-istoric atât de bogat precum cel al Dobrogei, cea mărginită de apele bătrânului Istru și de cele ale Pontului Euxin. Aici, în acest tărâm, mari civilizații ale antichității și-au pus, de-a lungul vremii, puternice amprente iar moștenirea lăsată de greci, romani și romano-bizantini poate fi admirată și astăzi. Ulterior, în Evul Mediu, Dobrogea a trecut prin alte etape, aflându-se mai întâi sub stăpânirea Imperiului Bizantin, un scurt timp sub controlul lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești, iar mai apoi, timp de peste 450 de ani, sub stăpânirea Imperiului Otoman. Din 1878, după Războiul de Independență (războiul ruso-româno-turc), Dobrogea a intrat sub administrație românească, devenind provincie a unui stat european modern, unitar și independent.

De-a lungul acestor epoci mai sus-menționate, tărâmul dintre Dunăre și Mare a cunoscut și vremuri de glorie, dar și perioade extrem de tulburi, fiind adesea câmp de bătălie pentru marile puteri ce îi vânau bogățiile. Înainte de toate, Dobrogea a rezistat acestor vremuri datorită oamenilor care au locuit-o, oameni de diverse etnii și neamuri, care prin faptele lor și-au adus aportul la construirea unei istorii extraordinare. Poartă între Orient și Occident, acest teritoriu cu existență zbuciumată poate fi considerat astăzi un adevărat muzeu în aer liber. Peste tot, oriunde te-ai duce, în județele Constanța și Tulcea, vei întâlni ruinele cetăților antice grecești și romane (Histria, Tomis, Callatis, Albești, Tropaeum Traiani/Adamclisi, Capidava, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus, Halmyris, Argamum, Ibida, Ulmetum etc), sau ale vicus-urilor locuite de veterani romani, de băștinași geți sau de traci. Tumulii antici, movile misterioase presărate de-a lungul și de-a latul provinciei, vin și ei să ne spună povești de demult, dând un plus de culoare acestor meleaguri. De-a lungul ultimelor secole, întâmplător sau în urma cercetărilor științifice efectuate pe situri, au fost descoperite artefacte de tot felul, de la monumente și inscripții și până obiecte de ceramică sau de sticlă, podoabe, monede etc.

Istoria este la ea acasă în Dobrogea și asta o face să fie extrem de atractivă și pentru turiștii pasionați de cunoașterea vremurilor trecute. De asemenea, acest pământ este un Mic Eldorado pentru arheologia europeană și nu numai, și nu te poți considera un specialist român în istorie antică dacă nu ai petrecut măcar câteva veri cercetând bătrânele ruine ale teritoriului istro-pontic.

Dincolo de aceste realități și certitudini mai sus-prezentate, în mod paradoxal, patrimoniul istoric și cultural al Dobrogei nu este promovat la adevărata sa valoare și așa cum merită. Nu se alocă destui bani pentru cercetare sistematică sau pentru punerea în valoare a vestigiilor, instituțiile de cultură suferă, infrastructura lasă de dorit astfel încât vizitarea unor situri arheologice poate deveni, uneori, o adevărată și chiar periculoasă aventură. Toată lumea vorbește despre promovarea patrimoniului dobrogean, dar acțiunile reale sunt rare și se desfășoară greoi, din varii motive. Situația nu este, așadar, una roz, atunci când vorbim despre promovarea patrimoniului. Este adevărat faptul că siturile arheologice de la noi nu se pot compara cu cele “de afară”, dar trebuie văzute, analizate și înțelese motivele pentru care aceste lucruri se întâmplă. Lipsa drumurilor bune, a indicatoarelor și a panourilor de informare sunt obstacole reale, dar surmontabile.

Din toate motivele mai sus-expuse și pentru a înțelege situația la zi a patrimoniului arheologic dobrogean am decis să demarăm această serie de materiale, în care vom prezenta detalii legate de modul în care vestigiile dobrogene (cetăți, monumente și alte artefacte) au ajuns să fie înțelese, apreciate, studiate și puse în valoare.

De-a lungul Evului Mediu, diverși călători străini ajunși prin Dobrogea au semnalat existența unor ruine antice, a vestigiilor sau a tumulilor, în diverse puncte ale provinciei danubiano-pontice. Vorbim despre diplomați, cărturari, oameni de știință, ofițeri, negustori sau chiar simpli călători, majoritatea din Vestul Europei, și care descriu în general diversele regiuni străbătute, dar uneori menționează și vestigiile pe care le  întâlnesc în peregrinările lor. Este, de exemplu, cazul călugărului iezuit Giulio Mancinelli care pe la 1584-1585, traversa Marea Neagră, de la Constantinopol spre Gurile Dunării și se oprea la Pongola (Mangalia) și Constantza, fost oraș,  ajuns din cauza războaielor doar “un cătun”, și unde remarca numeroase ruine. Evident, trebuie de asemenea menționat călătorul turc Evliya Celebi, care trece prin Dobrogea, de mai multe ori, în decursul sec.XVII și oferă informații extrem de interesante despre provincie și despre localitățile întâlnite. El spune despre Constanța că “în vechime...a fost un port mare și acum se văd urme de construcții”. De asemenea, Celebi face o descriere a bogatului oraș dobrogean Ester, identificat astăzi de către arheologi în apropierea localității Târgușor.

Numărul călătorilor străini din sec.XVI-XVIII este unul mare și de aceea, ne limităm a da doar câteva dintre numele câtorva dintre ei: negustorul englez John Newberrie, sclavul spaniol Diego Galan, baronul francez Francois de Pavie, clericul creștin Paul de Alep, diplomatul francez Aubry de Motraye, etc. Ultimul dintre aceștia, de Motraye, ajungea în 1714 la Bazargic (astăzi Dobrici, Bulgaria) și cumpăra de la un localnic 14 monede antice, pe care omul le găsise după ce săpase în grădină.

Am ținut să îi menționăm pe acești călători din Evul Mediu întrucât ei amintesc și despre ruinele vechilor orașe din Dobrogea. Termenul de antichități începe însă a fi foarte folosit mai ales începând cu veacul al XIX-lea, secol de apogeu al erei moderne și în care interesul pentru vestigiile antice atinge, la nivel mondial, o cotă deosebită.

În continuare ne vom referi la unii dintre străinii ce în acest secol XIX ajung în Dobrogea și abordează problema vestigiilor într-o manieră nouă și mult mai aplicată.

În 1801, de exemplu, minerologul și colecționarul de antichități Edward Daniel Clarke vizitează Insula Șerpilor, “vestită în istorie pentru mormântul și templul lui Ahile” (Ahile – eroul grec din Războiul Troiei, care potrivit legendei a fost înmormântat de către mama sa nimfa Thetis în Insula Șerpilor, unde i s-ar fi ridicat și un templu).

Tot în 1801 este prezent în Dobrogea și lordul englez William Cavendish Bentinck, ofițer în armata britanică și care a plecat cu un vas de la Constantinopol, a debarcat la Varna și a călătorit prin sudul Dobrogei. El a devenit astfel primul străin care descrie Monumentul Triumfal de la Tropaeum Traiani/Adamclisi:

Celebru astăzi pentru desenele și litografiile sale realizate în Dobrogea, ofițerul francez Hector de Bearn scria în anul 1828 despre Isaccea și despre Kurgan Vizir, movila misterioasă din județul Tulce, un loc încărcat de taine și istorie. Același de Bearn a scris și despre Valul lui Traian care lega încă Dunărea de Mare:

O altă consemnare foarte interesantă din prima jumătate a sec.XIX și legată de conștientizarea patrimoniului arheologic vine din partea scriitorului danez Hans Christian Andersen, ajuns în Dobrogea în anul 1841. Ulterior, el scria în cartea “Bazarul unui poet” următoarele:

Mărturiile de sus demonstrează faptul că, mai ales de la începutul sec.XIX, tot mai mulți străini ajunși în Dobrogea atrăgeau atenția asupra vestigiilor presărate în teritoriu. Erau semnalate ruinele greco-romane de la Kustendge, Valul Mare de Piatră numit al lui Traian, rămășițele monumentului Tropaeum Traiani, precum și tumulii misterioși aflați mai peste tot în perimetrul danubiano-pontic. Unii dintre călătorii menționați se întorceau acasă cu unele “suvenire”, monede mai ales, care se găseau ușor în unele zone.

Nu se poate vorbi în aceste cazuri despre cercetare arheologică în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult despre semnalarea potențialului pe care îl avea această provincie aflată sub stăpânire otomană.

Începând cu a doua jumătate a sec.XIX, interesul pentru vestigiile Dobrogei avea să devină și mai mare...

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.