#citeșteDobrogea: A lăsat Constanței două monumente istorice. 93 de ani de la moartea preotului Nicolae Paveliu

 
Pe 11 februarie 1929 pleca din această viață preotul Nicolae Paveliu, ctitorul bisericilor monument istoric „Adormirea Maicii Domnului I” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.

Biserica „Sfântul Gheorghe” mai este cunoscută și pentru faptul că este singurul locaș de cult din Constanța pictat de pictorul Nicolae Toniza.
Părintele Nicolae Paveliu s-a născut la Bucureşti, în data de 25 martie 1874, din părinţii Vasile şi Teodora Paveliu. Cursul primar la urmat la şcoala „Maidanul dulapului” (azi „Enăchiţă Văcărescu”), după care a urmat cursul inferior la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, la finele căruia, în anul 1893, s-a înrolat ca voluntar în armată, în Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat. După doar un an de activitate a fost avansat la gradul de sergent major. Între timp, la 12 noiembrie 1895, s-a căsătorit cu Alexandrina Popescu din Râmnicu Sărat, cu care a avut nouă copii, dintre care doar şase au ajuns mari: Emilian, Dumitru, Ion, Iulian-Niculae, Constanţa şi Sandu, iar o altă fiică, Sofia, a murit la opt ani.

Părintele Nicolae Paveliu a fost hirotonit diacon (3 august 1896) şi preot (5 august 1896) de Partenie Clinceni, episcopul Dunării de Jos, pe seama parohiei Artmutlia, din judeţul Tulcea, parohie în care nu a slujit, deoarece, imediat după terminarea perioadei de practică preoţească, a fost transferat, de la 1 octombrie 1896, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Între anii 1902 şi 1914 preotul Nicolae Paveliu a ocupat funcţia de sub-protoiereu al judeţului Constanţa, activitate pentru care a fost foarte apreciat. Din anul 1915, aproape zece ani, după cum singur mărturiseşte, a fost duhovnicul garnizoanei şi al arestului preventiv. Odată cu noua organizare bisericească, din anul 1925, a fost ales membru în parlamentul bisericesc – adunarea eparhială, dar funcţiile administrative nu l-au ocolit nici mai târziu, după cum mărturiseşte, în predica sa, un preot la înmormântarea părintelui Paveliu:

„se ştia că noile formaţiuni sânt demnităţi onorifice, care vor cere numai muncă, fără nicio compesaţie materială. Preotul Nicolae Paveliu, deşi nu bătrân, totuşi la o vârstă când încep să fie îndreptăţite menajamentele, îşi asumă greaua răspundere de secretar general al episcopiei, în care un an întreg funcţionează gratuit. Preasfinţitul Episcop Gherontie, apreciind sârguinţa sa, îi încredinţează la 1 ianuarie 1927, demnitatea de consilier eparhial, în care a funcţionat până azi” (n. ed. până la moarte, 11 februarie 1929).

Ctitor al bisericii „Adormirea Maicii Domnului - I” din Constanţa

          Deşi a avut iniţiativa de a construi biserica „Adormirea Maicii Domnului”, nu ar fi putut duce la îndeplinire această misiune fără ajutorul vital al autorităţilor vremii, atât bisericeşti, cât şi instituţionale, dar şi al enoriaşilor pe care îi păstorea în acea parte a oraşului ca preot deservent la Catedrală. Foarte grăitor în acest sens este Istoricul bisericii „Adormirea Maicii Domnului - I”, alcătuit în 1967 de preotul paroh Gheorghe Brătăşanu:

„Din arhiva parohială reiese că în anul 1902 preotul sachelar Nicolae V. Paveliu era preotul deservent al enoriaşilor din această parte a oraşului.

Preotul Paveliu organizează un comitet de construcţie, el însuşi fiind preşedintele acestui comitet, care avea drept scop să strângă fonduri pentru construcţia bisericii, căreia îi dăduse numele de „Sfântul Nicolae” şi care nu e alta decât biserica de azi (n.ed. „Adormirea Maicii Domnului –I”).

Preotul Nicolae Paveliu, ca preşedinte al acestui comitet de construcţie, tipăreşte o adresă parohială şi, sub formă de apel, se adresează tuturor parohiilor şi primăriilor din România, solicitându-le ajutorul bănesc „pentru construcţia unui al II-lea lăcaş sfânt, a unei biserici – în oraşul Constanţa – căci una singură, cea actuală, aşezată pe malul mării, nu e suficientă şi în zilele de sărbători creştinii nu îşi pot împlini cerinţele religioase”. Care au fost consecinţele apelului părintelui Paveliu pentru construcţia acestei biserici nu ştim, dar din arhiva parohială reiese că, în anul 1905, în ziua de 7 martie, o seamă de fruntaşi ai oraşului Constanţa se întrunesc într-o consfătuire sub conducerea primarului oraşului constanţa, Ion Bănescu, în casa preotului Gheorghe Rădulescu (preotul paroh al Catedralei), şi, constituindu-se în comitet de construcţie, stabilesc ca fiecare dintre membrii acestui comitet să strângă câte 1.000 lei şi cu aceşti bani, depuşi la casieria comunală să înceapă construcţia bisericii.

Din procesul verbal încheiat la acea dată, manuscris existent în arhiva parohială, citez pe aceşti primi ctitori ai bisericii: Ion Bănescu, primarul oraşului Constanţa, protoiereu Ioan Grigorescu, preşedintele acestui comitet de construcţie, preot Gheorghe Rădulescu, vicepreşedinte al aceluiaşi comitet, preot Nicolae Paveliu, secretarul comitetului...”.

„Cu ocaziunea punerii temeliei sfântului nostru locaş de biserică, urmează să se aleagă hramul acestui sfânt aşezământ. În vederea aceasta, ne-am gândit să legăm prăznuirea bisericii de unele tradiţii locale, pentru ca sărbătorile din viitor să facă parte mai intim din tradiţiile populaţiei noastre. Astfel, Marina noastră are ca patron „Adormirea Maicii Domnului”, la 15 august, când în Constanţa se fac serbări la care iau parte toate vasele din port şi când oraşul se împodobeşte şi prăznuieşte. Ţinând seama de faptul acesta, ne-am gândit că ar fi bine să se stabilească hramul noii biserici care se clădeşte la Constanţa: „Adormirea Maicii Domnului”. Am uni cu chipul acesta două sărbători pe care oraşul le-ar prăznui odată şi cu toată cinstea tradiţională. Aducându-vă aceasta la Înaltpreacucernicia Voastră cunoştinţă, vă rugăm să ne spuneţi dacă aprobaţi alegerea acestui hram” (pentru prima oară, la 15 august 1902, s-a serbat oficial, la Constanţa, patronul Marinei – Sfânta Maria Mare – la bordul crucişătorului „Elisabeta”. Ceremonialul militar şi religios de dimineaţă a fost urmat de regate, jocuri marinăreşti şi o serată veneţiană, organizate cu concursul primăriei).

„La adresa Domniei Voastre nr. 3414 a.c., avem onoarea a vă răspunde: cu plăcere consimţim la propunerea ce ne faceţi ca hramul bisericii proiectate a se construi din nou, în urbea Constanţa, să fie sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”. Primiţi, vă rugăm, Domnule Primar, încredinţarea distinsei Noastre consideraţiuni şi arhierească binecuvântare”.

„Bătrânii istorisesc că meşterii zidari constructori erau în majoritate italieni paşaportari, iar cel care dinamiza pe constructori, urcând aproape zilnic pe schelă, era însuşi primarul oraşului de atunci, Ion Bănescu. Probabil că pentru aportul său preţios la construirea acestui sfânt lăcaş i s-a aşezat statuia chiar în faţa bisericii” (statuia a fost mutată, între timp, în faţa primăriei Constanţa).

Ctitor al bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanţa

„Simţindu-se nevoia de o a treia biserică, preotul Nicolae Paveliu, prin trecerea ce a avut pe lângă cei mari ai zilei, a obţinut fondurile necesare pentru începere şi când s-a decretat aceasta ca biserică parohială, în anul 1919, ca răsplată binemeritată, a fost numit paroh, post pe care l-a condus cu demnitate până în anul 1927, când a demisionat, pentru a-şi îndeplini cu toată conştiinciozitatea noua însărcinare impusă în administraţia bisericească, ca referent al secţiei administrative”.

          Dacă la construcţia bisericii „Adormirea Maicii Domnului” un rol important l-a avut primarul Ion Bănescu, la construcţia bisericii „Sfântul Gheorghe” tot un primar al oraşului Constanţa, Virgil Andronescu, s-a dovedit a fi de un real ajutor, ambii primari fiind socotiţi de semenii lor, pe bună dreptate, mari români şi buni creştini.

Astfel, la iniţiativa şi rugămintea părintelui Nicolae Paveliu, primarul Virgil Andronescu cere şi obţine, în primăvara anului 1915, aprobarea autorităţilor în drept pentru construirea unei a treia biserici „în cartierul de peste linia ferată Mamaia, aşa-zisul cartierul românesc”. La scurt timp, pe data de 13 septembrie 1915, episcopul Nifon al Dunării de Jos sfinţeşte piatra de temelie a viitoarei biserici, care va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

          Despre cum au mers lucrările la biserică în primii ani aflăm chiar de la părintele Nicolae Paveliu:

„Deşi întreaga Europă se găsea în crâncenul război mondial, cu o activitate febrilă au mers lucrările în toamna anului 1915, primăvara şi vara anului 1916, până în ziua de 14 august, când, decretându-se mobilizarea armatelor, pentru ca şi ţara noastră să îşi dea obolul său în ajungerea înfăptuirii idealului naţional şi politic al neamului nostru urmărit de veacuri, şi lucrările bisericii au încetat, lucrări ce ajunseseră sub cornişă...

La 9 octombrie 1916, în urma dezastrului de la Turtucaia şi Constanţa fiind ocupată de inamic, întreaga populaţie, atât a judeţului cât şi a oraşului, cu mari greutăţi şi trecând prin multe chinuri, s-a refugiat în Moldova.

Timp de doi ani şi mai bine de restrişte au trecut asupra oraşului nostru Constanţa, în acest timp fiind ocupat de turci, bulgari, nemţi şi unguri, care au lăsat în urma lor numai jaf şi pârjol. De această nenorocire nu a fost scutit nici sfântul lăcaş, fiind transformat în grajd, spălătorie de rufe şi în urmă în loc şi mai josnic,arzându-se totodată şi întreaga schelărie...

Apunând steaua acestor barbari, vrăşmaşi ai noştri de secole, şi răsărind soarele scumpului nostru neam, în primăvara anului 1919, întreaga populaţie a oraşului s-a reîntors la casele lor, după o pribegie de doi ani şi mai bine, găsindu-şi fiecare gospodăria ruinată şi tot avutul furat.

Cea dintâi grijă a mea, pe lângă cea a gospodăriei personale, a fost şi acest sfânt lăcaş, mai întâi la declararea lui ca biserică parohială şi apoi la continuarea lucrărilor. În acest scop m-am adresat tot fondatorului ei, D-nul Virgil Andronescu (n.ed. primar al oraşului şi la acea dată), care, fără multă rugăminte, cu multă dragoste şi bunăvoinţă a purces cu mine la Bucureşti, cu acte în regulă, arătând cu documente necesitatea înfiinţării a încă două parohii în acest oraş, populaţia creştină fiind în creştere continuuă, atât Preasfinţitul Episcop Nifon, cât şi Ministerul Cultelor au dat aprobarea, astfel că pe ziua de 1 octombrie 1919, prin Înaltul Decret Regal nr. 4341 biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, este declarată Parohie”.

          Deşi nu îndeplinea condiţiile necesare pentru a putea fi numit paroh, nefiind licenţiat în teologie (lucru care l-a împiedicat a fi numit preot paroh la biserica „Adormirea Maicii Domnului - I”), totuşi, la recomandarea Episcopiei Dunării de Jos, la 1 decembrie 1916, Ministerul cultelor îl numeşte paroh al bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin Ordinul nr. 47035, funcţie din care demisionează în anul 1927, pentru a fi numit consilier eparhial al Episcopiei Constanţei.

 

Sursa foto: arhiva Ionuț DRUCHE

Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Preotul Nicolae Paveliu, 147 de ani de la naștere. A lăsat Constanței două monumente istorice