#citeșteDobrogea: Halele și piețele din Constanța înaintea Primului Război Mondial

 

 
Pentru vânzarea produselor de origine animală, carnea proaspătă și conservată, laptele și derivatele acestuia, precum și vânzarea peștelui, legumelor și a fructelor, erau organizate de autoritățile constănțene, trei hale și anume: Unirea, Carol și Grivița, la care se adăuga o mică piață în cartierul muncitorilor.

Vânzarea produselor agro-alimantare și animaliere se realiza numai în halele și piețele special amenajate. Băcăniile preluau o parte a acestui comerț, prin faptul că puteau comercializa brânzeturi, mezeluri, grăsimi animale și a peștelui considerat de lux, ce putea fi conservat sau proaspăt. Fructele și zarzavaturile puteau fi de asemenea comercializate în băcănii, cu autorizarea Primăriei.  Era total interzisă deschiderea măcelăriilor particulare, iar vânzarea ambulantă a produselor din carne, era total interzisă. Pescăriile particulare nu puteau fi înființate, fiind interzisă comercializarea ambulantă a peștelui proaspăt, afumat sau sărat.

Halele și piețele se aflau sub stricta supraveghere a poliției sanitare și a celei comunale. Funcția de director al halelor este ocupată de medicul veterinar șef al comunei urbane. Intendentul halelor se subordona directorului halelor și se preocupa de asigurarea curățeniei și făcea inventarul tuturor încăperilor pe care le administra.

Oficiul central al halelor se afla în hala Carol, de unde se comunica telefonic cu celelalte hale ale orașului.

Pentru a putea beneficia de o prăvălie într-o hală, comerciantul participa la o licitație publică anuală, închiriind locația respectivă. Cei interesați depuneau o garanție ce reprezenta 10% din prețul cu care fusese închiriată prăvălia. pentru care se licita. Garanția devenea colectivă și era păstrată în casa comunală, pe toată durata contractului.

Chiria se plătea trimestrial, iar cei care nu plateau această taxă, pierdeau dreptul de a folosi prăvălia. Odată închiriat un spațiu, acesta nu poate fi folosit decât pentru ceea ce s-a specificat inițial, neputându-se schimba destinația spațiului respectiv. Spatiul închiriat trebuia păstrat fără a face modificări, iar inventarul trebuia predat în bune condiții, la expirarea contractului de închiriere.

Personalul care își desfășura activitatea în aceste prăvălii trebuia să fie îmbrăcat curat, fără a avea boli considerate contagioase.
Se interzicea vânzarea produselor alterate, a animalelor bolnave, a produselor lactate alterate sau falsificate. Păsările bonave sau ouăle vechi nu puteau fi comercializate.

Sacrificarea animalelor nu se putea realiza în apropierea halelor, ci în locuri special amenajate, precum abatorul comunei urbane. Carnea purta ștampila abatorului, pentru a certifica proveniența produselor.

Controlul produselor se  realiza zilnic de medicii veterinari comunali, în fiecare dimineață, începând cu orele 6.00 ( 1 martie-1 octombrie) și cu orele 7.00 ( 1 octombrie-1 martie).

Pentru un bun control al produselor animaliere în special, exista un laborator veterinar municipal.  Vânzarea laptelui se realiza în găleți cu canea și cu capac, sigilate de laboratorul veterinar municipal. Pentru o buna funcționare a halelor puteau fi tocmiți hamali ai halelor, începând cu vârsta de 14 ani. Tocmirea celor aflați sub această vârstă, era strict interzisă.  Hamalii din hale purtau uniform[ specifică, având un sorț, iar pe brațul drept un număr de ordine pentru a fi ușor identificat.

Jocurile de noroc erau interzise în hale, iar cei prinși asupra faptului erau aspru pedepsiți. Prețurile se stabileau de către oficialități, iar vânzarea la un preț mai mic decât cel stabilit, atrăgea după sine acordarea unui avertisment. După mai multe avertismente contractual de închiriere era reziliat.

Transportul cărnii se realiza cu căruțe trase de cai, căptușite cu tablă de zinc, cu capac sau pânză impermeabilă. Aprovizionarea pescăriilor cu pește se realiza de către pescăriile Statului, după norme bine stabilite. Exista o bursa a peștelui pentru a putea fi achiziționat în cantități mari.
Aprovizionarea cu apă a halelor se realiza prin intermediul unor fântâni special construite. Apa acestora nu putea fi folosită de cei aflați în imediata vecinătate a acestor hale, pentru consum casnic.

După cum se poate observa, la început de secol trecut, autoritățile aveau reglementări clare în acest domeniu al aprovizionării și comercializării produselor agro-alimentare și animaliere destinate consumului locuitorilor de la malul mării.
 
Bibliografie selectivă:
S.J.A.N.C., Fond Primăria Constanța, dosar 48/1914
***Anuarul dobrogean din anul 1911
Grigore Dănescu, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, București, 1897
Constanța –mărturii documentare, vol.1, coordonatori: Virgil Coman, Constantin Cheramidoglu, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea: Fabricile de apă gazoasă în Dobrogea în perioada interbelică