#citeșteDobrogea: Lucian Grigorescu, in memoriam



 
  • Astăzi se împlinesc 56 de ani de la moartea pictorului Lucian Grigorescu
Pe 28 octombrie 1965, se stingea, în urma unei boli incurabile, pictorul Lucian Grigorescu, fiu al Dobrogei, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți contemporani ai postimpresionismului din pictura românească.

Născut la 1 februarie 1894, în Medgidia, este păstrat în memoria oraşului la loc de cinste. O stradă, o şcoală, o grădiniţă, un muzeu, o fundaţie, o tabără internaţională de pictură şi Casa de Cultură din orașul înființat de sultanul Medgid poartă numele celui mai important artist al său, Lucian Grigorescu.
 
„Dobrogea, cu peisajul ei atât de sobru, cu dealurile ei de sud, m-a urmărit pretutindeni. Oranjul din tablourile mele e un rezultat al nevoii de a ajunge la o nuanţă interesantă a roşului dobrogean. Aş putea afirma că am purtat în suflet culoarea ei luminoasă, dar sobră, poezia frustrată a stepei pontice“, mărturisea maestrul care, chiar dacă a lucrat în Italia și Franța, a expus la Roma, Helsinki, Paris, Berlin, Moscova sau Cairo, a rămas atașat de pământul românesc dintre ape, căruia i-a imortalizat lumina și culorile.



A studiat la „Academia de Belle Arte” din Bucureşti, o studenție întreruptă de război, de plecarea pe front, de refugiul cu familia la Iași.
După război, și-a reluat studiile, definitivându-și formația artistică în marile capitale europene, unde a avut ocazia să frecventeze atelierele marilor pictori impresioniști ai vremii. Lucrează la Roma cu Etore Ferrari, celebrul autor al statuii lui Ovidius Publius Naso de la Constanţa, iar la Paris îi regăsește pe Brâncuşi şi Theodor Pallady.  Călătoreşte spre sudul Franţei, descoperind Cassis sur Mer, orășelul dintre Marsilia și Toulon, unde va lucra între anii 1927-1939, fiind fascinat, asemeni multor artiști ai vremii, de lumina intensă și de culorile aprinse ale colinelor de pe coasta mediteraneeană.
 
În anul 1937, expune la Paris în cadrul Expoziţiei Universale, iar în 1938 este invitat să participe la Bienala de la Veneţia. Este, de asemenea, prezent cu 85 de pânze la sala „ Dalles”, expoziția trezind ecouri entuziaste în rândul publicului și al criticilor de artă. 
 
În 1948, devine membru corespondent al Academiei Române, fiind numit Maestru Emerit al Artei, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat. 

Lucrările sale de artă sunt expuse în Muzeul de Artă al României, în Muzeul Zambaccian, în Muzeul Brukenthal şi în Muzeele de artă din Constanţa şi Ploieşti. 

Cel mai cunoscut tablou al său, Arlechinul, se află în Muzeul Zambaccian, înfiinţat la Bucureşti de un alt dobrogean, colecţionarul de artă Krikor H. Zambaccian.

În semn de omagiu pentru contribuția la sporirea patrimoniului cultural al orașului, municipalitatea din Medgidia l-a declarat cetățean de onoare în anul 2006. 

Sursa foto:  ilustrație din volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie
 
Citește și:

Lucian Grigorescu (1894-1965), un artist universal (galerie foto)  

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Dobrogeanul Lucian Grigorescu, cel care a pictat Medgidia pe harta internațională a artei
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

824
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

769
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

951
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1076
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

1608
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

1667
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

1910
#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

1720
#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

1643
#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

1525
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

2014
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

2393
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

2587
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2902
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2855
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

2607
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

2574
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2728
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2850
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

3506