#citeșteDobrogea: O poveste adevărată și puțin știută din Constanța anilor 1859- 1860 (IV) - Ultimele luni ale familiei Baker la Kustendjie, plecarea într-o nouă mare aventură și momentul recunoașterii

Timp de aproape un an și jumătate, bogatul englez Samuel White Baker (viitor Sir) a ocupat postul de general manager al companiei britanice Danube Black Sea Railway (DBSR) care obținuse de la Imperiul Otoman concesiunea căii ferate Constanța (Kustendjie) - Cernavoda (Tchernavoda- Bogazchioi) și a portului Kustendjie. În micul orășel de la malul mării negre, alături de el s-a aflat și consoarta sa, Florence Barbara Maria Finnian (fostă Sass și viitoare Baker - din 1865, anul căsătoriei lor oficiale. În articolele anterioare am prezentat mai multe detalii interesante din viața celor doi, din această perioadă, amănunte obținute grație surselor britanice din epoca victoriană, dar și din perioada contemporană (biografii ale celor doi, realizate de diverși autori). Cei doi sunt astăzi celebri grație expedițiilor întreprinse în Africa, după episodul Kustendjie.

Potrivit autorilor britanici (Cameron, Murray/White, Throw, Shipman etc), perioada petrecută de cei doi Baker în Dobrogea a fost una extrem de utilă și de maturizare înaintea marii aventuri din Africa. De altfel, decizia lor de a porni pe urmele marilor Livingstone sau Spike, de a explora linia fluviului Nil și centrul Africii a fost luată chiar în perioada petrecută la Kustendjie. Când Samuel White era liber sau când vremea nu le permitea să iasă la vânătoare în împrejurimi, cei doi Baker stăteau în casa de serviciu oferită de DBSR și citeau revistele și ziarele venite din Marea Britanie. Știrile despre expedițiile și reușitele unor Spike, Grant sau Burton (Lacul Victoria, Lacul Tanganyka etc.) le-au aprins imaginația și le-au alimentat dorința de a se aventura în necunoscut. Samuel White nu era un om care să reziste prea mult într-o muncă de birou, iar Florence l-a susținut în luarea oricărei decizii.



Între timp, construcția căii ferate Kustendjie-Tchernavoda se apropia cu pași repezi de final așa că Baker nu mai are răbdare. În cursul lunii mai 1860, el pleacă singur spre Marea Britanie, iar Florence rămâne la Kustendjie. Nu erau încă oficial căsătoriți, iar Samuel White știa că va trebui să o prezinte familiei și societății într-un alt context, în așa fel încât ea să fie acceptată. În mai 1860 nu se punea încă problema, așa că Baker ajunge singur în Albion. Își vizitează copiii din prima căsătorie (aflați în grija surorii sale Mary) și merge la sediul DBSR din Londra unde parafează încetarea colaborării.

Liber de contract și gata de noi aventuri, Samuel White Baker revine în vara anului 1860 la Kustendjie. El și Florence se mută din locuința de serviciu și închiriază o casă aflată mai aproape de port, nu departe de locul unde își făcuseră tabără refugiații tătari veniți din Crimeea din cauza represaliilor rusești. Samuel și Florence se pregătesc de plecare, împachetează și se aprovizionează, iar în timpul liber bărbatul merge să vâneze lupii ce își făceau veacul în zona liniei ferate și care puneau în pericol viața muncitorilor. În toamna acelui an, Samuel White își vinde un vas de aprovizionare pentru a obține banii necesari aventurii africane.

Cu doar câteva zile înainte de inaugurarea oficială a liniei ferate Kustendjie (Constanța) - Tchernavoda (Cernavoda, fostă Bogazchioi), petrecută pe 4 octombrie 1860, Samuel White Baker și Florence Finnian se urcă la bordul unui vas cu aburi ce pleca spre Mediterană. Se opresc mai întâi la Scutari (astăzi Skoder, Albania), unde îi vizitează pe frații Valentine și James Baker, după care merg apoi la Constantinopole. Astfel se încheie pentru cei doi episodul Kustendjie și se deschide o nouă etapă a vieții lor. 

Anul 1861 îi găsește în Africa, călătorind pe linia Nilului. Descoperirea sursei marelui fluviu devenise o obsesie pentru exploratorii britanici, iar Samuel White Baker și lady Florence se angajează, de asemenea, în acest demers. În 1864 ei devin primii europeni care descoperă Lacul Nyanza (astăzi pe teritoriul statelor Uganda și Republica Democrată Congo). Ei îl numesc Lacul Albert, în memoria prințului consort Albert de Saxa Coburg Gotha, soțul reginei Victoria, decedat pe 14 decembrie 1861.

În 1865, cei doi ajung în Anglia, pentru Florence fiind prima dată când punea piciorul pe tărâm britanic. Se căsătoresc, în sfârșit, oficial, pe 4 noiembrie 1865, la St James Church, Piccadilly, Londra, într-o ceremonie la care au participat doar unul dintre frații mirelui și soția acestuia. Mirii au dorit să păstreze cât mai secret evenimentul, mai ales că de-a lungul ultimilor șase ani (1859-1865) se recomandaseră ca soț și soție, atât în Dobrogea, cât și în Africa. Descoperirea Lacului Albert (pe care el îl propunea ca una dintre sursele Nilului) îi aduce lui Samuel White Baker medalia de aur a Societății Regale de Geografie (Royal Geographical Society) și în 1866 titlul de cavaler și de lord, Sir. Astfel, ardeleanca din Aiud, fostă sclavă în Vidin, Florence Sass Finnian devine oficial Lady Baker. Pentru că trăiseră atâția ani în concubinaj (din punctul de vedere al bisericii anglicane), Regina Victoria nu i-a acceptat la curte. Celebritatea lor nu a fost însă afectată de zvonurile, invidiile și bârfele societății britanice. În 1866, Samuel White Baker a publicat cartea „The Albert Nyanza, Great Basine of the Nile and Explorations of the Nile Sources”, iar un an mai târziu „The Nile Tributaries of Abyssinia”, lucrări ce se bucură și astăzi de un mare succes.

În 1869 cei doi se întorc în Africa și călătoresc prin Egipt împreună cu prințul de Wales, viitorul rege al Regatului Unit, Eduard al VII-lea (1901-1910). În același an 1869, vice-regele Egiptului Ismail Pasha îl numește pe Sir Samuel general și îi dă comanda unei expediții militare. Misiunea sa este aceea de a lupta pentru eradicarea comerțului ilegal de sclavi. Baker are la dispoziție 1700 de soldați și reușește să dea mari lovituri traficului de carne vie. Timp de patru ani (1869-1873) îndeplinește și funcția de guvernator general al zonei ecuatoriale din Bazinul Nilului. De-a lungul acestei noi experiențe africane, Sir Samuel White este mereu însoțit și susținut de soția, Lady Florence.

Cei doi se vor întoarce în cele din urmă în Regatul Unit al Marii Britanii. Din 1874 și până în 1891, el a mai scris cinci cărți din care „In The Heart Of Africa” (1886) și „Wild Beasts And Their Ways, Reminescenses Of Europe, Asia, Africa And America” (1890) sunt considerate și astăzi lucrări de excepție. Cei doi au dus o viață liniștită la reședința lor Sandford Orleigh din Newton Abbot, Devon, până pe 30 decembrie 1893 când exploratorul Sir Samuel White Baker s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Lady Florence a murit ani buni mai târziu, pe 11 martie 1916 și, potrivit ultimei sale dorințe, a fost înmormântată împreună cu cel pe care l-a iubit întreaga viață…
 
Mențiune - Termenul folosit de englezi pentru Constanța secolului XIX este Kustendjie, el se regăsește astfel în aproape toate izvoarele istorice, în documentele, cărțile, ziarele și revistele britanice ale acelor timpuri. Am preferat să folosim termenul britanic în detrimentul celorlalte cunoscute, dar neuzitate de sursele din Regatul Unit.

Bibliografie selectivă
Pat Shipman - “To the heart of the Nile - Lady Florence Baker and the Exploration of the Central Africa”, Transworld Pub, Harper Collins e-book, 2004.
Douglas T. Murray, Arthur S White - “Sir Samuel White Baker - A Memoir”, MacMillan&Co., London, 1895.
Jim Cameron - “Samuel White Baker: the early years”, articol publicat pe 18 ianuarie 2013 în ziarul online Cranbrook Daily Townsman.
Ellen Castelow - “Florence, Lady Baker”, historic.uk
Britannica.com - “Sir Samuel White Baker”, last updated by contributors 26 dec.2021.
M.J.Throw - “The adventure of Sir Samuel White Baker: Victorian Hero”, Pen &Sword, Illustrated Edition, 2011.
Sir Samuel White Baker - „The Rifle And Hound In Ceylon”, 1853.
Sir Samuel White Baker - “Wild Beasts And Their Ways, Reminescenses Of Europe, Asia, Africa and America”, 1890.
Doina Păuleanu – „Regalitatea şi Marea (Dobrogea 1878-1914)“, Editura Monitorul Oficial R.A. 2015, cap. II „Dobrogea înainte de Războiul pentru independenţă“, p. 27-50.
Thomas Forester - "The Danube and the Black Sea - Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendje"; London, Edited by Edward Stanford, 6 Charing Cross, 1857
Henry C. Barkley - "Between the Danube and the Black Sea (or Five Years in Bulgaria", London, John Murray, Albemarle Street, 1876.
Gheorghe Radu Stănculescu, Radu Ștefan Cornescu, Dorin Paul Bucur – „Catalogul Expoziţiei Documentare deschise cu ocazia Aniversării a 150 de ani de la inaugurarea Căii Ferate Cernavoda – Constanţa“, 4 oct. 2010; colaboratori Lavinia Gheorghe şi Alexandru Popescu; catalog realizat sub egida Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Dobrogea şi a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Alex. Popescu – „Inginerul şi antreprenorul englez John Trevor Barkley (12 oct. 1826 - 8 ian. 1882), un constructor din Dobrogea, Bulgaria şi România“, sursă - www.scribd.com, uploaded 9 oct. 2010, articol accesat pe 14 ian. 2019.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea O poveste adevărată și puțin știută din Constanța („Kustendjie“) anilor 1859 - 1860 (I) - Sclava din Ardeal ajunsă lady și soțul său, Sir Samuel White Baker (galerie foto)

#citeșteDobrogea O poveste adevărată și puțin știută din Constanța anilor 1859-1860 (II) - Răpirea frumoasei sclave din Vidin, fuga la București și stabilirea la Kustendjie

#citeșteDobrogea O poveste adevărată și puțin știută din Constanța anilor 1859- 1860 (III) - Scrisorile lui Sir Samuel White Baker, un act de eroism și viața la Kustendjie