#citeșteDobrogea: Propaganda comunistă la Canalul Dunăre - Marea Neagră (Galerie foto)

 

 
Pentru realizarea obiectivului impus de Moscova, era nevoie de o implicare totală a tuturor claselor sociale.

Numărul inginerilor a fost insuficient, din cei 172 programaţi, au fost implicaţi în lucrări un număr de 88 de ingineri şi doar 72 de tehnicieni din cei 139 prevăzuţi. Exista o nevoie acută de specialişti. Aceștia nu existau și de multe ori s-a recurs la improvizații.

Au fost făcute recrutări ale personalului civil, prin intermediul unor birouri, în judeţul Constanţa, dar şi în alte judeţe ale ţării, precum Timişoara, Braşov, Prahova, Cluj, Iaşi, Mureş. Se reuşea cu destulă greutate recrutarea a 7 400 de muncitori până în iulie 1949. Celor care acceptau să lucreze la canal li se făceau promisiuni de ordin locativ și profesional.



Numărul muncitorilor civili se cifra în 1949 la 13.309 (în septembrie), ajungând în 30 octombrie la 11.770. La 30 iunie 1950, numărul muncitorilor civili era de 13.048, iar la 30 septembrie – 12.203. În anul 1951, efectivele civile au fluctuat între 10.000 şi 15.000, în 1952 – 7 033 muncitori în februarie şi 12.552 în septembrie, pentru ca în anul 1953, să se înregistreze : în trimestrul I – 11 650, în trimestrul II – 13 750, în trimestrul III – 14 150, iar în trimestrul IV – 11 150.

Conducerea canalului, prin reprezentantul partidului îşi punea întrebarea dacă nu cumva în spatele acestor migraţii ale forţei de muncă nu se afla duşmanul de clasă, care sabota lucrările. La nemulţumirile muncitorilor se adăugau proasta aprovizionare cu hrană şi echipament de protecţie şi cazarea în barăci neâncălzite. Se constata o lipsă acută a specialiştilor, lucru care îngreuna înaintarea lucrărilor.
 
Ansamblurile artistice, aveau un scop bine definit şi anume acela de a atrage tinerii talentaţi, dar şi pentru a reprezenta un model pentru ceilalţi. Prin intermediul acestora partidul putea transmite importante mesaje muncitorilor. De multe ori aceste mesaje insuflau dorința de muncă li de autodepășire, pentru a îndeplini planurile lunare sau anuale.

 Un rol important a revenit presei şi cărţilor ideologice, în încercarea autorităţilor de a educa în spirit comunist. De altfel, tipărirea şi răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi film, erau coordonate de Înaltul Comandament Aliat (sovietic).

Conducerea la vârf a Canalului împreună cu unii lideri comunişti locali sau de la centru, organizau periodic şedinţe pentru a readuce în discuţie planurile ce urmau a fi realizate, participând şi la vizite de lucru pe şantier.

Închiderea lucrărilor în anul 1953 a avut mai mulți factori printre care lipsa tehnicii necesare, moartea liderului sovietic și incapacitatea economică a statului de a susține lucrări de mare anvergură.

Reluarea ideii continuării construcţiei canalului i-a aparţinut noului lider comunist, Nicolae Ceauşescu, interesat să arate capitaliştilor, forţa clasei muncitoare şi disponibilitatea acesteia. Utilajele folosite la lucrări erau de provenienţă românească, dorind să demonstreze capacitatea economiei româneşti şi totala sa independenţă, nu așa cum se întâmplase în timpul lucrărilor la primul canal.

Realizarea canalului a fost receptată şi în străinătate, în presă sau prin ştiri ale agenţiilor de presă. Amintim câteva din acestea: “Agenţia United Press International”, “Agenţia France Press”, “Agenţia A.D.N.” (R.D. Germană), agenţiile “M.T.I.”, “TASS”, “Reuter”, “Taniug”, “China Nouă”, ziare precum: ”Berliner Zeitung”, “Neues Deutschland”, “Nepszabadsag”, “Magyar Nemzet”, “La Suisse”, “Corierre de la Sera” ş.a.

În cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu cu prilejul inaugurării Canalului, abundă metafore precum: “magistrala epopee”, “magistrala arteră a colaborării şi prieteniei între popoare”, “şcoală de formare a omului nou”.

Regimul comunist şi-a fixat obiective îndrăzneţe pe plan economic, multe dintre ele, printre care şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, nu şi-au atins scopul vizat, având din acest punct de vedere, potrivit unor autori,  o “valoare îndoielnică”.

Aceleiaşi idei i se raliază şi un alt autor care considera  Canalul Dunăre-Marea Neagră, cel mai ambiţios proiect de construcţii elaborat vreodată în România, cu lucrări de o mai  mare amploare decât cele de la Canalul Suez sau Canalul Panama, dar care abia era folosit, într-o mică măsură a capacităţii sale.

Atât în perioada stalinismului, cât și în cea a național-comunismului propaganda a jucat un rol foarte important în atingerea obiectivelor propuse de lideri.
 
 

Bibliografie selectivă
 
S.J.A.N.C., Fond  Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră, dosar 30/1951-1952
S.J.A.N.C., Fond Fototeca Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră, dosar 7/1953
S.J.A.N.C., Fond Fototeca Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră, dosar 9/1953
***Tomis. Cenzurat/necenzurat. Mărturii documentare(1967-1977), ediţie realizată de Virgil Coman şi Nicoleta Grigore, Editura Tomis, Constanţa, 2007
Oana Tătaru, Discursul lui Nicolae Ceauşescu la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Analiza politico-lingvistică, în Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008
Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995
Peter Siani-Davies, Revoluţia română din decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Naționalizarea unor bunuri și a unor activități productive în Constanța, în vremea regimului comunist