#citeșteDobrogea: Tenorul constănțean Vasile Moldoveanu împlinește 87 de ani. La mulți ani, maestre!

• Ziua de 6 octombrie are o conotație cu totul aparte pentru cotidianul ZIUA de Constanța.
• Spre deosebire de multe alte personalități ale Dobrogei și Constanței pe care le omagiem cu profundă recunoștință pentru rolul jucat în istoria acestei provincii, de numele și renumele maestrului Vasile Moldoveanu, care astăzi împlinește 85 de ani, cotidianul ZIUA de Constanța s-a legat într-un mod cu totul aparte.

Celebrul tenor Vasile Moldoveanu nu are nevoie de nicio prezentare. Această personalitate artistică dobrogeană a reușit să cucerească patru continente prin talentul și pasiunea cu care și-a exercitat munca.

Născut pe 6 octombrie 1935, la Constanța, într-o casă din strada Ing. Titus Cănănău, la nr. 12 (astăzi, strada Salcâmilor), Vasile Moldoveanu a urmat cursurile primare la Școala Generală nr. 11, de pe strada Călărași (astăzi Școala Gimnazială Constantin Angelescu), după care a devenit elev al Liceului „Mircea cel Bătrân“, dar în clădirea de pe strada Traian, unde funcționează astăzi Colegiul „Mihai Eminescu“, clase doar de băieți, după moda timpului.
Într-o zi, tatăl său a adus în casă un aparat de radio, marca timpului: Orion. Copilul reușește să prindă pe unde un post fascinant, cu muzică simfonică, de operă, cu de toate. Postul se numea Monte Carlo și, ca o predestinare, tenorul își are reședința, de peste trei decenii, chiar în celebra localitate Monte Carlo, la malul mării.
 
O verișoară, prietenă cu o coristă de la Operă, i-a propus să meargă la o întâlnire cu dirijorul noului teatru liric al Constanței, Constantin Daminescu. Așa a început tenorul Vasile Moldoveanu să cânte în corul Operei. Maestru de cor era Gheorghe Velea, un muzician rafinat, de multă simțire artistică. A urmat firesc studenția la Conservatorul bucureștean, la clasa marelui Octav Enigărescu, unul dintre cei mai mari baritoni români! 


 
Licența a luat-o la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, cu opera „Boema“, de Puccini. Vasile Moldoveanu a cântat pe scena Operei Naționale din București din anul 1966 până în 1972. Debutase cu rolul Arlechin din opera „Paiațe“ de Leoncavallo, urmând alte câteva de referință. A cântat în total în 22 de opere, în general în roluri secundare, dar și în câteva roluri principale: Rinuccio („Gianni Schicchi“), Rodolfo („La bohème“), Il Duca di Mantova (Rigoletto), Ernesto („Don Pasquale“) sau Tamino („Die Zauberflöte“ - care este și ultimul său spectacol în România, susținut pe data de 23 iunie 1972). De asemenea, apare și pe primele discuri de operă de la Electrecord, în roluri secundare. Cunoscuse succesul de scenă, gustul aplauzelor, aprecierile criticii de specialitate.

Într-un interviu realizat de Ioana Diaconescu, în anul 2010, apărut în cartea „Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință“, celebrul tenor vorbește despre copilăria sa pe care o numește ca fiind una grea. Amintirea cea mai puternică este legată de războiul din 1939.  

„Părinții mei erau foarte speriați. Venise sergentul de stradă și ne întrebase dacă am săpat tranşeea! Fiecare familie avea obligația de a săpa o tranşee, dacă locuința avea curte. Deşi eram abia un copil şi nu înțelegeam prea multe, îmi pot aminti primul bombardament. Vedeam spaima părinților, tremurau de grija noastră şi pentru viața întregii familii. Veniseră la noi prieteni care nu apucaseră să-şi sape tranşee în curțile lor.

Sunt amintiri ce mi-au rămas pentru totdeauna în suflet, dar sunt altele şi mai vii, de care inima mea nu se va putea despărți vreodată. Tatăl meu lucra în port; când era în schimbul de noapte, mama nu avea linişte, nu punea geană peste geană până nu îl vedea la poartă. Dacă tata era la lucru atunci când se porneau alarmele şi urmau bombardamentele, ea, pur şi simplu, ne arunca, îngrozită, pe amândoi, pe mine şi pe fratele meu Adrian, sub pat. Păstrez și azi, în amintire, spaima mea enormă când, în timpul unui bombardament, explozia a fost atât de aproape de casa noastră încât a spart geamurile și cioburile au ajuns şi sub pat unde noi, Adrian și cu mine, eram ascunși.

Amintiri legate de casa noastră curată și îngrijită...Sunt întâmplări de la începutul războiului. Mă văd în brațele mamei care tocmai mă îmbăiase și mă ducea în alt corp al casei: cu un zgomot asurzitor, o schijă trecuse razant pe lângă capul meu, căzând la o jumătate de metru de mine. Sunt amintiri care, pentru copilul care eram atunci, m-au marcat pentru tot restul vietii...“

Citește și:

#citeșteDobrogea - Tenorul constănțean Vasile Moldoveanu împlinește 84 de ani. La mulți ani, maestre!

#DobrogeaDigitală - „Vasile Moldoveanu – un tenor român pe patru continente”, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța