#citeșteDobrogea: Trei ani de la dispariția academicianului Șerban Papacostea. A cunoscut condițiile de infern ale lagărului de la Canal

Considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică, academicianul Şerban Papacostea (25 iunie 1928, București – 6 aprilie 2018) a lucrat iniţial, pe când avea doar 26 de ani, ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.



Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar în 2016 a devenit membru titular.


În anul 2006, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța, după ce, timp de 10 ani, fusese profesor asociat al Facultății de Istorie și Științe Politice (1996-2006), dar și colaborator în cadrul proiectelor și conferințelor organizate de universitatea constănțeană.


În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994).


A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum: geneza statelor româneşti în sec. XIV, poziţia internaţională a Ţărilor Române în sec. XV în funcţie de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor veneţiană şi genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau“ (1975), „Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare“ (1982), „Moldova lui Ştefan cel Mare şi genovezii din Marea Neagră“ (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale“ (1997), „Limbă şi identitate în Evul Mediu“ (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453“ (2006), „Politica externă a lui Ştefan cel Mare, opţiunea polonă“ (2007), „Bizanţul şi Marea Neagră, sfârşitul unei hegemonii“ (2008), „Cruciadă şi Djihad în spaţiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV“ (2009).


A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) şi „Istoria României“ (1999).


Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ş.a.


A fost redactor şef al „Revistei istorice“, coeditor al revistei „Il Mar Nero“ (Italia), coredactor al colecţiei „Rumänian Studien“ (Germania), membru în colegiul de redacţie al publicaţiei „Studii şi materiale de istorie medie“ şi membru în Comitetul internaţional „Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi“.


În 2008, preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer.
 

„Şi am ajuns la Canal, deşi suferind de o gravă infirmitate din copilărie”

Student şi discipol al lui Gheorghe Brătianu, Şerban Papacostea a fost arestat la 15 martie 1950 în faţa Institutului Francez din Bucureşti. Anchetat la Rahova, a fost condamnat administrativ, a trecut prin Jilava şi a făcut apoi Canalul la Capu Midia.
Despre ororile cărora le-a fost victimă și martor povestește Fragment dintr-un interviu cu Șerban Papacostea realizat de Mihaela Udrescu in februarie-martie 2002, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1470, din care vă prezentăm un fragment, preluat de pe memorialsighet.ro


„Șerban Papacostea: În luna martie 1950 frecventam – ceea ce făceam de ani de zile, de pe când eram licean – Institutul Francez și Biblioteca Institutului Francez de pe Bulevardul Dacia, când autorităţile noastre, foarte probabil la un semnal de la Moscova – spun aceasta pentru că Războiul Rece cunoscuse o intensificare, o agravare puternică în această vreme – au hotărât să închidă institutele străine, bibliotecile, să curme şi această legătură între România şi Occident. Nu au făcut-o pe cale legală, nu au putut pentru că aceste biblioteci funcţionau pe baza unor angajamente internaţionale, a unor convenții internaționale. Au găsit o formulă mai simplă, au arestat la întâmplare oameni care ieşeau din aceste institute, au făcut acest lucru timp de 2-3 zile până şi-au făcut … Au speriat lumea aşa. Institutele n-au fost închise legal, au funcţionat dar nu se mai ducea nimeni.


Şi ne-am trezit, vorbesc la plural pentru că ne-am trezit vreo 30-40 de persoane în localul Securităţii de la Rahova… Pe urmă am avut peripeţii, de acolo majoritatea am ajuns la Jilava, de la Jilava la Canalul Dunărea Marea Neagră… fără judecată/ Era sistemul acesta adoptat de la sovietici, condamnarea de către MAI pentru atitudine necivică, pentru parazitism, pentru mai ştiu eu ce alte motive. MAI avea dreptul să condamne administrativ între 6 luni şi doi ani, termene care n-aveau de fapt nici o relevanţă, nici o însemnătate, pentru că se puteau prelungi, prescurta după bunul plac…


Şi am ajuns la Canal, deşi suferind de o gravă infirmitate din copilărie, am avut o scolioză foarte pronunţată care s-a descoperit în ultimul moment. Timp de cinci ani de zile am stat într-un corset de ghips, alternativa fiind o operaţie care şi atunci şi azi e încă foarte periculoasă, sigur cu implicaţii existenţiale majore. Medicul mi-a indicat ce pot face şi ce nu pot face, între altele nu mişcări bruşte şi nu eforturi fizice mari pentru că risca să se redeclanşeze procesul.
 

Mihaela Udrescu: Numai bun pentru Canal.

Șerban Papacostea: Exact. Unde, norma de la început a fost – după ce ne-au anunţat că „avem gloanţe pentru toţi” – norma era de săpat, încărcat în roabe şi transportat pe o colină patru metri cubi pe zi, pământ uscat care trebuia întâi zdrobit cu târnăcopul. Condiţii de infern”.


Citește și:

In memoriam Academician Şerban Papacostea, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța