#citeșteDobrogea: Versuri închinate lui Eminescu de Constantin Sarry, părintele presei moderne dobrogene

Constănțenii se pot mândri că au cinstit memoria poetului național Mihai Eminescu încă de la primele raze de lumină și speranță ce au răsărit odată cu încheierea primului război mondial.
 
Datorită ambiției unui om, teologul și avocatul Ion Dinu din Adamclisi, de a culturaliza poporul de la sat, numele Sfântului Apostol Andrei și cel al lui Mihai Eminescu, rămân profund legate de spiritualitatea și cultura dobrogeană pentru totdeauna. În cadrul unor manifestări culturale, Ion Dinu a botezat cișmeaua din apropierea Peșterii Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, cu numele marelui poet, Mihai Eminescu. Aici, în fiecare vară, timp de mai bine de 25 de ani, începând cu anul 1920, au fost organizate sub coordonarea lui Ion Dinu serbări câmpenești, activități școlare, cununii, botezuri... etc.
 
Un eveniment care va rămâne pentru totdeauna în memoria națională, este Sfințirea paraclisului amenajat în Peștera Sfântului Apostol Andrei, pe 23 iulie 1944, moment însoțit de o bogată activitate culturală, închinată celor doi stâlpi ai spiritualității și culturii românești. Pentru acest eveniment, unde elevii din Adamclisi au jucat o piesă de teatru, în care personajele principale erau Sfântul Andrei și Mihai Eminescu, renumitul ziarist constănțean, Constantin Saryy, părintele presei moderne dobrogene, a scris o poezie, recitată de preotul Constantin Lembrău, din care a rămas posterității cea mai mare parte, prin grija familiei lui Ion Dinu:
 
„RELIGIE – POEZIE – ŞTIINŢĂ
 
Ne întruchiparăţi, astăzi, pe Apostolul Andrei
Şi poetul Eminescu... Foarte bine, dragi, mei...
Unu`nfăţişează Crezul în religia creştină,
Celalt reprezintă Versul – de esenţă tot divină.
 
Căci Religia şi Versul vieţuiesc ca`ntr-o frăţie:
Poezia e Credinţă, iar Credinţa-i Poezie.
Una ca şi cealaltă şi-au nemijlocit izvorul:
Cel dintâi Poet pe lume fu chiar însuşi Creatorul!
 
Când menirea Poeziei, pure şi adevărate,
E să predice virtutea în colibe şi palate;
Să cultive, fără preget, idealul şi frumosul,
Aducând Divinităţii ritmic şi onesc prinosul;
 
Când la întocmirea strofei şi`n structura ei se pune
O continuă, curată şi avântată pasiune
Şi se cizelează versul c`o`ngrijire de estet,
Poezia e Credinţă, iar Poetul, un Profet!
 
Aducând deci, azi pe scenă, cu îndreptăţit temei,
Pe Poetul Eminescu şi pe`Apostolul Andrei,
Săvârşiră-ţi faptă bună: Ambii bine-meritară
Faţă de Dumnezeire, de Omenire şi de Ţară!
 
Şi Poetul şi`Ucenicul, din porunca asprei firi,
Necruţaţi de pătimirea consacraţilor martiri,
Cel dintâi prin versu-i magic, celălalt prin mărturisire,
Sunt şi-au fost tot timpul vrednici de eternă pomenire.
 
Totuşi, fapta dumneavoastră poate unora să pară
Unora copilărească, fantezistă, chiar bizară…
Din nenorocire, astăzi, prea puţini mai sunt aceia
Cari, pătrunşi în cunoştinţă, să păstreze`n ei scânteia.
 
Focului etern şi sacru al Iubirii şi Credinţei,
Cari să poarte`n suflet floarea rară a recunoştinţei!
.................................................................................
Defăimând-o, vreţi să faceţi să se năruie Credinţa
Şi în locu-i, samavolnic, să înscăunaţi Ştiinţa,
Proclamând-o omnipotentă şi a toate creatoare...?
 
Ce nesăbuinţă tristă, ce reţea amăgitoare!
Credeţi, voi, în luminiţa care de la oameni vine
Şi nu credeţi în lumina candelabrelor divine...?
 
Căci Religia şi Ştiinţa, semene-s – s-o ştiţi – surori...
Vrei să le desparţi vreodată ? Pe-amândouă le omori!
O ştiinţă propăşeşte numai când e religioasă,
Iar Religia`nfloreşte, doar atunci când face casă
Cu-adevărul ştiinţific…Operă desăvârşită,
De vreun filosof pe lume n-a putut fi săvârşită,
Dacă el inteligenţa-I n`a ştiut să şi-o inspire
Din Religie curată, din cereştile potire!
 
O ştiinţă coborâtă din etericele creste,
Cu antenele înfipte printre bolţile celeste,
Fie ea: biologie, fizică, filosofie,
O ştiinţă ca aceasta – este tot o Poezie!
 
Doar aşa, ea e Ştiinţă – o Ştiinţă-adevărată
Şi prin revelaţiune, Dumnezeu doar ei se`arată!
Poezia şi Religia şi Ştiinţa – toate trei,
Prin Poetul Eminescu şi Apostolul Andrei!
 
Voi le-nfăţişarăţi astăzi – şi v`admir destoinicia
Într-un cadru, ce el, însuşi, întrupează trilogia!
Dar ce văd? ... din codru, parcă, două umbre răsăriră:
Una are-o Cruce-n mână, iar cealaltă ţine o liră.
 
Ssst !... Că`ncep să şi vorbească… Tot mai desluşit li-I glasul
-“Pentru voi, iubiţi prieteni, părăsirăm azi Parnasul,
Veşnica Împărăţie, împăcată şi măiastră…
Şi-am venit să vă aducem toată mulţumirea noastră…
 
Binecuvântată fie fapta voastră`n veci de veci,
Fericire ea v`aşterne, pretutindeni pe poteci…
Fericiţi veţi fi dea-pururi, cât glorifica-veţi Firea;
Preamărind Creaţiunea, proslăviţi Dumnezeirea!
 
Fericiţi veţi fi tot timpul, când vă veţi cinsti Căminul,
El vă este reazăm vieţii, făurindu-vă destinul!
Fericiţi, cât timp Credinţa cântul vi-l zămisleşte:
Cântecul înalţă omul şi Credinţa-l întăreşte…
 
Fericiţi că, dând deoparte stol de semizei funeşti,
Ridicarăţi azi în slavă pe doi mucenici modeşti.
Fericiţi fiţi – fericirea, vrednică vă e răsplată:
Ea de voi e pregătită; de Cer, binecuvântată!
 
Iar din peştera în care, eu, Apostoul Andrei,
Poposii, c`o torbă`n cârcă şi legat la brâu cu tei,
Peşteră din care-acuma, prin osârdie creştină,
Aţi durat altar temeinic de credinţă şi lumină,
 
Va ţâşni de azi`nainte, zi şi noapte, iarnă-vară,
Har ceresc, cerească mană, peste voi şi peste Ţară,
De la casa`mpărătească pân`la ultimul bordei…
V-o chezăşuiesc aceasta, EMINESCU şi ANDREI.”