#DobrogeaDigitală: Un primar controversat. „Sunt cinstit şi n-am linguşit pe cei puternici”


Fruntaș al vieții publice tulcene, „advocatul” Leonida Sterea devenea primar al urbei din nordul Dobrogei în anul 1900, în timpul mandatului de prefect al lui Luca Ionescu. El a fost, de asemenea, printre cei care a inițiat o susținută campanie pentru acordarea de drepturi politice constituţionale dobrogenilor, publicând o serie de articole vehemente în presa vremii, organizând primele întruniri politice comune la Tulcea și Constanța, redactând memorii despre „situaţiunea dobrogenilor” către Corpurile Legiuitoare şi guvern.



În anul 1903, în paginile unui ziar din Galaţi, el publică corespondenţa privind organizarea primei adunări cu caracter politic din Dobrogea, regretând că nu a fost cooptat în Comitetul de redacţie al ziarului „Farul”, pentru mai multă vizibilitate și eficiență a propagării mesajului său. În textul din care cităm mai jos (indexat în volumul „Mărturii din epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) regăsim o parte din traiectul activității obștești a fostului primar tulcean, prezentat chiar de el, în încheierea unei telegrame adresate Comitetului pentru drepturile dobrogene din Constanța și publicată în ziarul „Dobrogea jună”, I, nr. 9, 6 februarie 1905.
 

„Suntem de părere că să legaţi măreţul act al întrunirii voastre de astăzi, de memoria Marelui Cetăţean Mihail Kogălniceanu, care a luptat pentru edificarea Statului Român şi a cărui ilustru nume şi viaţă politică va forma o pagină remarcabilă în istoria ţării, alegând printre delegaţii voştri pe fiul său Vasilică Kogălniceanu.
Preşedintele Comitetului iniţiator, (ss) Leonida Sterea

[…] Poate că n-am îndestule titluri, cu care să mă pot cel puţin asimila cu ceilalţi figuranţi în apelul „Farului”. În adevăr, titlurile mele sunt foarte mărginite şi anume: advocat, fost locot. în armată, fost deputat în 9 sesiuni parlamentare, fost substitut şi procuror, fost advocat al Statului, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea şi în această calitate delegat a reprezenta judeţul la încoronarea M.M. L.L. Regele şi Regina. În timpul campaniei la 1877 am părăsit banca de deputat - fără să fiu obligat - şi m-am dus ca ofiţer demisionat în concentrare. Am fost cel dintâi primar la Tulcea care am făcut oraşului îmbunătăţiri netăgăduite chiar de duşmanii mei. Recunosc însă că am două defecte: n-am avere şi nu sunt decorat, sau mai bine zis sunt cinstit şi n-am linguşit pe cei puternici".

Leonida Sterea a avut însă și detractori. Iată un pamflet la adresa fostului deputat, apărut în „Gazeta Tulcei", I, nr. 23, din septembrie 1905:

"După o viaţă zbuciumată, a cărei fiecare zi era o nouă campanie veninoasă în contra vreunui om politic, d. Sterea s-a stabilit de mai mulţi ani în Tulcea, unde n-a putut să-şi creeze un singur amic din cauza temperamentului său violent şi pretenţiunilor sale absurde ( ... ) d. Sterea a reuşit să capete în anul 1899 primariatul Tulcei, când avu grijă să înceapă o campanie nesocotită în contra regretatului bun român şi excelentul prefect de pe atunci Ion Neniţescu. Un singur prefect a reuşit să complacă "conservatorului" d. Sterea, acela era d. Luca Ionescu, care a ştiut să satisfacă toate pretenţiunile d-lui Leonida Sterea. Era firesc ca d. Sterea să regrete plecarea prefectului colectivist din capul administraţiei şi spre a-i complace în vederea venirii acestui domn sub viitorul regim liberal, să înceapă o campanie neonestă în contra administraţiei d-lui prefect Hagi Anton, primarului Mateescu-Buzău, preşedintele Consiliului Judeţean d. Ştefan Borş şi celorlalţi membri ai administraţiei din Tulcea".
 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“  
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Mai multe date din istoria Dobrogei puteţi afla accesând lucrarea „Mărturii din epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 


DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: Arhiva ICEM Tulcea


Citește și:

O călătorie prin oraşul Tulcea (1878 -1918) (I)
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1409
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1275
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1518
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1155
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1263
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

970
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1138
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1146
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1543
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1710
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1619
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1566
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2274
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2279
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2087
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1778
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1896
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2528
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2506
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2718