#DobrogeaDigitală: Ileana Ploscaru, nouăzeci de ani de viață, șaptezeci de ani de carieră!


Pe 31 ianuarie 2021, Ileana Ploscaru, marea doamnă a scenei tomitane, devine nonagenară.

Una dintre cele mai talentate și prodigioase artiste care au jucat pe scena constănțeană, Ileana Ploscaru este actriţa totală, care a ştiut să abordeze orice tip de rol, transformând partitura într-o sărbătoare dramatică.

Actriță de forță și valoare, dar și un om special, de o mare blândețe și modestie, a fost și un talentat pedagog, despre care actorul Dan Cojocaru (născut în aceeași zi cu Ileana Ploscaru!) remarca: „Ne-a transmis în primul rând pasiunea și respectul pentru această meserie, dar şi pentru publicul pentru care noi existăm. A fost genul de profesor exigent şi nu foarte sever, dar care impunea respect prin simpla apariţie. Îi suntem datori cu toţii pentru iniţierea noastră în arta actorului”.

Tot în acest an, în februarie, Ileana Poscaru va împlini 70 de ani de la primul său rol, pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, iar în noiembrie va sărbători 60 de ani de la debutul pe scena Teatrului de Stat Constanța, în spectacolul „Zări necuprinse” de Nikolai Virta, în regia lui Constantin Dinischiotu.
Cele mai recente spectacole în care Ileana Ploscaru a jucat la Teatrul de Stat Constanța sunt „Bătrâna și hoțul”, „Titanic Vals”, „Trei surori” și „Scaiul”.

După o viață dedicată scenei, după roluri memorabile în care și-a demonstrat talentul, profesionalismul, generozitatea, după numeroase premii, în anul 2016 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Constanța, iar în 2018 i-a fost decernat titlul de Cetățean de onoare al Județului Constanța.

În cartea lor, „Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii”, Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian îi fac un portret impresionant actriței, considerând-o „unul dintre cele mai robuste talente ale teatrului românesc din a doua jumătate a secolului XX”:

„O revărsare gâlgâitoare de talent şi tragic şi comic, o plăcere şi o bucurie aproape viscerală de a juca, de a «se juca» cu copiii ei, înconjurându-i cu dragoste şi cu umorul foarte dens şi bogat nuanţat cu care a înzestrat-o natura pe această extraordinară actriţă, întruchiparea însăşi a hărniciei, vreme de 50 de ani. Niciodată plictisită, niciodată obosită; puţină la trup dar cu un psihic ce a ajutat-o mereu să meargă drept la ţintă, cu echilibru aparent.

Cu o mare personalitate scenică şi-a iubit cu fanatism profesia şi a respectat-o ca pe o religie. Nu m-am mirat deloc văzând-o de curând interpretând, cu dezinvoltură, 7 roluri diferite în acelaşi spectacol, «Un bărbat şi mai multe femei». În urmă cu patru decenii, o văzusem jucând cu mare haz şi autenticitate, o fetiţă de 14 ani (actriţa având în jur de 30), pentru ca în altă seară să dea viaţă unei alte fete, de astă-dată de 18 ani, profundă, vulnerabilă şi tristă. Iar între ele, în decursul aceleiaşi săptămâni, jucând o regină şi o colhoznică mulgătoare, ambele cu umor şi formidabilă autenticitate.

E greu, foarte greu, să descrii arta unui actor. Ea se refuză cuvintelor pentru că nu are loc în ele. Dar cu riscul de a o sărăci, trebuie să surprindem - noi, contemporanii - câte ceva din ceea ce are ea mai de preţ, pentru a transmite urmaşilor măcar respectul pe care l-a trezit în noi ... Ar merita această mare risipă de scăpărător talent, fie şi numai un film documentar! Pare că nu am trăi însă în mirifica eră a computerelor, ce curând ne vor citi şi gândurile... Aşadar, posteritatea va şti câte ceva despre Ileana Ploscaru poate doar numărându-i premiile şi măsurând vag cu ele dimensiunile talentului său: Premiul la Gala naţională a recitalurilor dramatice (1972 - Nu, eu nu regret nimic), Premiul la Concursul Naţional de teatru (1971 - Cine eşti tu?), Premiul A.T.M. pentru rolul Hecuba şi 30 de ani de carieră 1981. Şi încă multe, altele.

A fost director artistic al teatrului între anii 1998-2000. A fost profesoară de arta actorului pentru prima promoţie de actori a Universităţii "Hyperion". Toţi studenţii săi sunt astăzi actori ai teatrelor constănţene sau ai altor teatre din ţară. Atât cât mai apare în spectacole, actriţa se întâlneşte adeseori cu aceştia, ca parteneri, faptul constituind pentru ei încă una dintre marile şanse.”

La aniversarea celor 90 de ani de viață, actori ai Teatrului de Stat Constanța i-au transmis Doamnei Ileana Ploscaru emoționante mesaje de felicitări. Din comunicatul publicat pe teatruldestatconstanta.ro, transcriem două dintre ele:

Mirela Pană: „Vă amintiți? Eram studenta dumneavoastră rebelă, dezorganizată și lipsită de încredere. M-ați disciplinat și ați făcut din mine vulcan, așezându-mă în front, ca pe un soldat. Am visat și creat împreună! Noi suntem prietene de o viață și pentru asta va trebui să-mi promiteți un dans nebun la aniversarea de 100 de ani! La mulți ani, distinsa mea!”

Iulian Enache: „Pentru mine, stimată doamnă Ileana Ploscaru, sunteți partenerul de scenă pe care și l-ar fi putut dori orice actor. Pentru mine, ca regizor, actrița Ileana Ploscaru este actorul care îți întregește jumătatea atunci când vrei să dai viață unui text. De fapt, stimată doamnă Ileana Ploscaru, cred că sunteți spectacolul însuși. Au fost multe roluri la care v-am stat alături, au rămas în amintirea mea multe momente legate de scenă și de viață, momente care m-au îmbogățit atât profesional cât și sufletește. Astăzi, la zi aniversară, vă doresc tot binele din lume, să fiți sănătoasă și binecuvântată! Și… mi-ar plăcea să vă mulțumesc pentru clipele pe care mi le-ați dăruit fiindu-mi alături în întâlnirile noastre scenice… dar parcă toate cuvintele de mulțumire au devenit deodată mici și nu pot exprima tot ceea ce simt acum. Totuși, vă voi spune că vă aștept cu mare bucurie să ne reîntâlnim mereu, că aici veți fi mereu așteptată și dorită, respectată și iubită. LA MULȚI ANI!”
 
#citește mai departe în volumul „Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii”

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Ileana Ploscaru (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1429
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1293
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1537
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1156
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1263
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

970
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1138
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1147
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1543
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1711
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1621
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1566
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2274
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2279
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2087
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1778
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1896
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2528
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2506
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2718