#DobrogeaDigitală: Ion Barbu/Dan Barbilian, la 125 de ani de la naștere

Astăzi celebrăm 125 de ani de la nașterea poetului-matematician Ion Barbu. Venit pe lume la Câmpulung-Muscel, pe 18 martie 1895, Dan Barbilian a fost cel mai modernist poet român interbelic, purist hermetic comparat cu marii poeți francezi Stéphane Mallarmé și Paul Valéry.


Cel care l-a „nășit” în lumea literară a fost Eugen Lovinescu, cel care, în 1919, îi dă numele bunicului patern și îl prezintă elogios în „Sburătorul”, într-un articol intitulat „Un poet nou”.


Pasionat deopotrivă de matematici și de poezie, cu o conștiință artistică redutabilă, și-a influențat decisiv colegii de generație, fascinați de personalitatea și temperamentul său dionisiac, alimentat de inteligența apolinică, de atracția către balcanismul profund, dar și către perfecțiunile boreale.


Ca matematician, a inventat „spațiile Barbilian” și a avut parte de o carieră internațională prestigioasă, cu realizări majore în axiomatizarea geometriei algebrice și în geometriile neeuclidiene. Se află printre membri fondatori ai Institutului de Matematică al Academiei.


Devenit profesor de matematici la Universitatea din București, cursurile sale au o audiență nemaiîntâlnită.


În volumul său de dialoguri între ego și alter-ego, „Visul Cavalerului”, aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, descoperim o evocare a lui Pericle Martinescu legată de aceste cursuri, ținute de Barbilian la Facultatea de Științe a Universității București:
 

„Ego: Am venit la Bucureşti, în toamna lui 1931, cu hotărârea de a mă înscrie la Facultatea de Matematici.
Alter-Ego: Ar putea să pară surprinzătoare această alegere, când preocupările spirituale te îndemnau către domeniile literare. De ce tocmai la Matematici?


Ego: Era o opțiune de aptitudine, ca să zic aşa, şi în acelaşi timp una de natură sentimentală. În ultimii ani de liceu fusesem foarte bun la matematici şi obiectul îmi plăcea. Apoi, eram foarte obsedat de personalitatea şi poezia lui Ion Barbu, care, cu numele lui adevărat, Dan Barbilian, preda cursuri de · matematici la Universitate. Când am ajuns la Bucureşti, m-am înscris mai întâi la Matematici, dintr-un impuls către o vocaţie ce simţeam că mă cheamă, dar şi din admiraţie pentru poetul pe care voiam să-l am ca profesor, ca să-l cunosc mai îndeaproape şi ca om. Curând am constatat însă că audierea cursului lui Barbilian nu era ceea ce-mi închipuisem; presupunea eforturi prea mari, din cauza enormei afluenţe de auditori (studenţi, public extra-universitar, literaţi, snobi, cucoane etc.), trebuind să te zbaţi ca să poţi ocupa un loc în amfiteatrul «Spiru Haret» de la Facultatea de Știinţe, ce se transformase într-un fel de spectacol de mondenităţi. (Acelaşi lucru se întâmpla la cursurile lui Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Mircea Eliade mai pe urmă). Din simplă comoditate, după câteva săptămâni (dar şi după ce profesorul Barbilian nu mă mai pasiona la fel de tare ca poetul Ion Barbu), am renunţat la Matematici şi am trecut alături, la Facultatea de Litere şi Filosofie.”

Ion Barbu s-a stins din viață la 11 august 1961, în urma unei ciroze hepatice, lăsând moștenire liricii românești o poezie în care a transferat arta de a concentra şi a esenţializa la maximum, de a transforma cuvântul într-un simbol matematic, investindu-l cu mister și inedită putere de sugestie.


Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Despre fericire, cu un poet „autentic și absolut”

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Panait Istrati - printre pistoale și autografe