#DobrogeaDigitală: „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănţean, sunt dobrogean, sunt român”

 
 
Interviul din care redăm mai jos câteva fragmente este extras din volumul VII al seriei Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România” și a apărut inițial în Revista Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa.

Este un prilej pentru regretatul profesor Petre T.Frangopol, absolvent al prestigiosului colegiu constănțean (și care, în 2019, și-a primit distincția de „Cetățean de onoare al Constanței chiar în bătrânul amfiteatru mircist) de a face apologia învățământului serios, de calitate, de a rememora clipe emoționante, dar și provocări ale vieții de licean, de oferi câteva sfaturi de viață tinerilor de astăzi.
 
„Ați fost elev «mircist». Considerați că liceul a avut o influenţă puternică asupra destinului/carierei dumneavoastră?

Da, anii de liceu, 1944-1951, au avut o contribuţie majoră la promovarea unor valori fundamentale - cultura, patria, familia, credinţa, relaţiile corecte între oameni, comportarea civilizată în societate - toate acestea, la un loc şi nu numai acestea, au contribuit la dezvoltarea personalităţii mele. Liceul, azi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân (CNMB), are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi. Întreg corpul profesoral mi-a pregătit viitorul profesional, iar calitatea profesorilor pe care i-am avut a fost esenţială. Nu în ultimul rând, prestigiul şcolii mă obliga să am o ţinută care să nu lezeze faima liceului. Aveam în primii ani ai liceului obligaţia să purtăm cusut de mâneca hainei/ cămăşii, matricola, un pătrat din pânză cu literele liceului -LMB -şi dedesubt, numărul meu, 168, ca să fiu identificat pentru o anumită situaţie în care aş fi putut fi implicat în timpul orelor sau în pauză, de către pedagogi sau în afara şcolii, în oraş. Matricola a fost desfiinţată după reforma comunistă a învăţământului din 1948. Nu pot trece peste vremurile vitrege, după război, de care am avut parte. Nici prin gând nu ne trecea la îndestularea cu cele materiale sau la divertisment sau chiar haine. Reforma învăţământului mi-a prilejuit mie şi colegului meu de clasă şi prieten încă de la grădiniţă, Paul Diaconescu, şansa unui experiment interesant, realizat în clasa 3-a şi a 4-a de liceu, pe care l-am descris, în amănunt, în revista «Tomisul Cultural», nr. 4/2015, care apare la Constanţa. Nu existau manuale la toate disciplinele, mai ales la limba română şi istorie, datorită schimbărilor politice în programele şcolare. Cele care existau nu erau de folos nici nouă, nici profesorilor. Profesorii ne ţineau cursuri libere. Promovam în clase mai mari şi nu puteam să ne bucurăm de o adevărată istorie a românilor, de istoria literaturii române şi universale, de spiritul umanist, de cultura literară care contribuie la educarea încă de la începuturile adolescenţei, la formarea unui individ. Ne gândeam cum vom arăta peste câţiva ani când vom termina liceul şi vom şti prea puţin din cultura şi istoria românilor şi din cea universală. Am decis să ne apucăm să citim cărţi de literatură română şi universală, de istoria românilor şi nu numai, neglijând materiile din clasă, adică să învăţăm cât să luăm nota 5 sau 6 să trecem clasa. Ne-am abonat ca cititori la Biblioteca Judeţeană Constanţa, aflată la parterul Primăriei, actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie. Profesorii noştri nu ştiau ce s-a întâmplat cu noi de luam note aşa de mici. Noi ştiam: citeam lunar cca. 4-5.000 de pagini! Generaţiile de azi nu mai citesc. Eu datorez cititului, literaturii, formarea mea ca om de ştiinţă, întrucât ambele sunt necesare şi complementare în dezvoltarea omului contemporan.

Aţi avut în timpul liceului un model: un profesor, o persoană care să vă inspire şi pe ale cărei urme aţi fi dorit să păşiţi?

Figura cea mai puternică şi mai durabilă întipărită în memorie la intrarea în clasa I de liceu, a fost Profesorul de română Ilarie Reit, sas originar din Râşnov, un personaj original. Ilarie Reit semăna ca două picături de apă cu dascălul de şcoală veche Chicoş-Rostogan, aşa cum ni-l zugrăvise Caragiale. Dar numai ca aspect. Era îmbrăcat totdeauna în negru, într-un costum cu vestă şi o haină care ajungea până aproape de genunchi. În realitate era un profesor excelent, demn urmaş al grămăticilor ardeleni. Lui îi sunt dator şi astăzi pentru modul de a scrie cât de cât corect în limba română. De la el am învăţat gramatica, de la el exprimarea corectă prin alcătuirea propoziţiilor şi frazelor, după o logică strictă. Rolul lui era să ne înveţe să gândim, să scriem şi să vorbim româneşte. Iar când observa că, în ce mă priveşte, nu învăţasem lecţia cu regulile gramaticale, invitat fiind la tablă în faţa clasei, îmi aplica „o lecţie", adică primeam câteva lovituri, cu latul unei linii, în palma întinsă spre el! La recidivă, a doua zi când credean1 că nu mă va mai scoate iar la tablă şi iar nu învăţasem, îmi aplica o corecţie mai severă, îmi aplica în palmă câteva lovituri nu cu latul, ci cu cantul liniei. Foarte dureroase! Şi m-am învăţat minte. Nu punea note decât atunci când ştiam lecţia bine. Profesorul Grigore Sălceanu, de franceză, poet consacrat, era o figură calmă, olimpiană, Profesorii Rizescu şi Ioan Vodă, excelenţi pedagogi ca profesori de matematică, foarte apropiaţi, chiar pot spune prietenoşi cu noi elevii. Personalitatea blândă, prietenoasă a Profesorului de română Banu, în anii cursului superior, mi-a fost un far călăuzitor.

Unde vă vedeaţi peste ani? Aţi ştiut de la început ce vă doreaţi să faceţi? Vă rugăm să punctaţi momentele definitorii ale carierei dvs.

Am păşit, profesional, continuând tradiţia familiei, urmând Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iaşi. Reprezint a treia generaţie de chimişti a familiei Frangopol din Constanţa. Unchiul meu Dumitru Frangopol ( 1884-1952) a fost absolvent al Şcolii Politehnice din Milnchen unde îşi susţine şi doctoratul (1910), cu un subiect privind separarea unor compuşi chimici din petrolul românesc. Cu prilejul aniversării centenarului industriei petroliere din România, este citat în editorialul Revistei de Chimie nr. 10, 1957, alături de alţi chimişti marcanţi ai cercetării petrolului românesc: L. Edeleanu, C. Condrea, C. Petroni ş.a .. A înfiinţat primul Laborator de chimie al Portului Constanţa al cărui şef a fost (1915-1927). Inginerul Ion Frangopol, al doilea chimist al generaţiei Frangopol, a lucrat în industria petrolieră la Ploieşti în perioada 1930-1950. Definitorie pentru cariera mea a fost admiterea la cursurile de specializare de un an de zile, cursuri de zi, două semestre, de specializare în Fizica şi Tehnologia Nucleară, organizate de Institutul de Fizică Atomică (IF A) de la Măgurele, la Universitatea din Bucureşti, având profesori pe maeştrii fizicii româneşti Horia Hulubei, Şerban Ţiţeica, A. Sanielevici ş.a. Eu am fost repartizat (1957) la grupa de radiochimie, domeniu inexistent în România în acel moment. Am contribuit în IFA la înfiinţarea, de la zero, a două mari laboratoare, premiere în România: de compuşi organici marcaţi cu radioizotopi şi izotopi stabili şi Centrul de Producţie Radiochimică. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi unde am fost profesor la Facultatea de Fizică, am organizat de la zero, două secţii noi, de Fizică Medicală, prima la o Universitate din România cu ajutorul unor contracte internaţionale, câştigate prin concurs (500.000 USD) şi a doua secţie pe ţară de Biofizică. Liceul înseamnă şi universul iubirilor secrete, al dezamăgirilor şi al clipelor romantice.

Ce ne puteţi dezvălui din amintirile dumneavoastră legat de această temă?

În 1944 Armata Sovietică a rechiziţionat liceul care s-a mutat în localul Liceului de fete „Mihai Eminescu", denumirea de azi, cea veche „Domniţa Ileana". Băieţii făceau cursurile după amiaza, fetele dimineaţa. Coabitarea cu fetele între aceiaşi patru pereţi, fete de aceeaşi vârstă cu noi, eleve în aceeaşi clasă, nu putea să nu stârnească mici fiori, senzaţii, curiozitate la nişte puberi ce eram. Am reuşit să aflăm, prin bileţele bine ascunse în pupitre, numele colegelor noastre de dimineaţă. Al doilea pas spre apropiere şi cunoaştere nu putea fi decât o declaraţie în versuri, un acrostih. Fetei care şedea pe locul meu i se spunea „Peggy". Dar unde puteam găsi, în ce dicţionar, un cuvânt românesc care începe cu Y ? Aşa că, în disperare de cauză, acrostihul a arătat astfel : ,,Pelaghia, te ador P." (Petre). În cazul colegului meu de bancă, Paul Diaconescu „Lenţuş, tu eşti viaţa mea, P." (Paul). N-am aflat dacă biletele cu declaraţiile noastre, pitite în crăpături ale băncii, au ajuns sub ochii „adoratelor" sau au fost găsite şi aruncate de femeia care făcea curăţenie în clasă. Mai mult: nici măcar nu le-am văzut cum arată. Eram ca acei trubaduri timizi şi ghinionişti care-şi vedeau iubitele prinţese, cel mult prin perdelele şi gratiile vechilor castele. La acea vârstă nu ştiam ce înseamnă o „date" (întâlnire). Şi, de fapt, ne căzneam cu rimele, iambii, troheii, nu din amor, ci de „amorul artei". Pe care o manifestam şi public, la „gazeta de perete", prin poeziile puerile sau în turniruri de epigrame. Mi-amintesc doar una singură : «Zicea c-amorul nu e lucru mare,/ Că asta o ştie orişicine. / Dar când s-apucă să-l măsoare, / Îi ies peri albi pân' să-l termine».

Consideraţi, având în vedere problemele actuale ale şcolii româneşti, că autorităţile ar trebui să se implice mai mult, mai activ?

Totul pleacă de la politic şi, cu părere de rău, trebuie să afirm că toate partidele politice şi guvernanţii de după 1989 au mimat reforme, practic respingând toate sugestiile privind dezvoltarea şcolii româneşti. O afirm cu toată răspunderea. Am făcut parte din Comisia Prezidenţială (2007-2014) pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, care a elaborat Raportul România Educaţiei, România Cercetării (2007) valabil şi azi. Acest raport a considerat că sistemul de învăţământ are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.

Un gând bun, o încurajare pentru elevi?

Noi ne spuneam „lemebişti". Elevii de astăzi îşi spun „mircişti", e acelaşi lucru. Dar noi ne spuneam că suntem cei mai buni. Acesta este un lucru pe care generaţia de astăzi şi generaţia de mâine trebuie să-l ştie întotdeauna. Eu am ajuns conştient de lucrul acesta, de „cel mai bun", în timpul perioadei de lucru în Statele Unite, unde am observat că în fiecare stat american unde te duceai, găseai lozincile «cel mai bun din lume», «lucrul cel mai formidabil din lume», «nemaiîntâlnit nicăieri în lume». Deci, vă încurajez, iubiţi elevi, când veţi merge mai departe, după ce veţi termina şcoala, să spuneţi întotdeauna: «Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănţean, sunt dobrogean, sunt român».
 
#citeşte mai departe în „„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România” 
#„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, vol.VII
#Autor Petre T.Frangopol

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: cnmbct.ro

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală „Calitatea unei naţiuni depinde de elitele sale”

#Dobrogea Digitală: Ne putem educa pentru a fi „altfel”