#DobrogeaDigitală: Superstițiile la români

 

• Revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”

 
„Cine crede în superstiții săvârșește un păcat”, arată pravila bisericească „căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc”. La fel ca în cazul altor popoare, în mentalitatea poporului nostru au rămas rămășițe din credințele străvechi ale înaintașilor noștri, numite de Biserică, păgâne, rămășițe care, îmbinate cu frânturi din credința creștină, au dat naștere unor superstiții specifice poporului român.
 
Nu toate obiceiurile moștenite de la strămoșii noștri sunt rele. Mai mult, ele reprezintă o parte a istoriei noastre și se cuvine să le păstrăm cu cinste, dar, alături de ele au apărut o seamă de așa-zise tradiții, de superstiții care știrbesc valoarea și rostul tradițiilor populare autentice. Din punct de vedere religios, superstiția este o credință falsă, prin care Dumnezeu este defăimat, iar cel care crede în ele săvârșește un păcat, condamnat de legile bisericești la fel de aspru ca vrăjitoria. Azi, la fel ca în trecut, superstițiile sunt mai vii în mediul rural, deși acestea nu îi ocolesc nici pe locuitorii de la orașe.
Detalii despre unele din cele mai răspândite superstiții de la noi din perioada interbelică aflăm din articolul „Să plivim superstițiile”, semnat de preotul Ene Manea din Dunărea, județul Constanța și publicat în  revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 6, anul VIII, iunie, 1931.
 
„Adesea, când stai de vorbă cu un sătean, constați că multe din dogmele religiunii creştine şi le-a asimilat având ca fond aperceptiv unele idei păgâne. A fost şi natural să fie aşa: Şi alte popoare, astăzi înaintate în cultură au parcurs această evoluție religioasă. Rămășițele de credinţe din vechile religiuni păgâne ca: greco-romană, dacă, etc., ce-au premers creștinismului, se numesc: superstiții”, arată preotul Ene Manea.
 

Serbarea celor 3 Joi de după Paşti

 
O superstiție care se mai găsește doar prin unele sate este cea a celor 3 Joi de după Paşti, zile pe care oamenii le tratează cu maximă seriozitate, la fel ca pe orice altă sărbătoare creștinească, deși, acest ritual de sorginte romană, nu are nimic în comun cu învățătura de credință:
 
„Pe lângă multe superstiții ce se observă în viața poporului nostru pe la: nașteri, nunți, înmormântări, etc. viază mai ales următoarea: Serbarea celor 3 Joi de după Paşti. Poporul leagă sărbătorirea acestor 3 Joi de evenimentul Sf. Învieri. În realitate însă, nu-i altceva decât o superstiție de origină păgână romană: La Romani, zeul cerului şi al trăsnetului era: Joe (Jupiter), iar aceste zile, care şi-au numirea după numele zeului Joe şi care sunt serbate,  pentru ca să nu se întâmple vara ploi năprasnice cu grindină, nu pot fi altceva, decât frica de răzbunările Capriciosului Joe (Jupiter). Astăzi nu se prea țin aceste zile, deoarece și sentimentul religios este scăzut, dar în copilăria mea îmi amintesc că se țineau cu multă strictețe.”
 

„Este o însușire a sufletului de a fi superstițios tocmai atunci când nu prea este religios”

 
O altă superstiție care are în centrul ei o zi a săptămânii este cea a Sfintei Vineri. Se pare că aceasta este legată chiar de însemnătatea zilei de vineri în creștinism, și anume, de ziua Răstignii Domnului. Fiind și zi de post pe aproape tot parcursul anului, ziua de vineri a căpătat în conștiința populară o însemnătate aparte: această zi a fost personificată, atribuindu-se puteri proprii de răzbunare, în condițiile în care nu este cinstită cum se cuvine, după cum ne arată preotul Ene Manea.
 
„Sânt, iarăși, foarte multe femei creștine, care țin Vinerile de peste an, prin aceea de a nu lucra; unele închipuindu-și că există Sf. Vineri, care, dacă nu este­ serbată, poate chiar să-și răzbune. Prea puține sânt dintr-ânsele, care să fi înţeles adevăratul sens al acestei zile ce trebuie ținută prin post sufletesc și trupesc, pentru că amintește de suferințele și moartea Mântuitorului pe Golgota. Toate aceste superstiții sunt legate strâns de creștinism și constituie un mănunchi de credințe ce se practică viu în popor şi cu greu poţi să le alterezi sensul. Este o însușire a sufletului omenesc de a fi superstițios tocmai atunci când nu prea este religios.
 
În această privință spune Chateaubriand: „Când e închid templele lui Dumnezeu, se deschid peșterile vrăjitoarelor”. Sânt atâția oameni, care, dacă pleacă la vreo afa­cere şi se îtâmplă să le iasă cineva în cale cu căldările deșarte, după aceia un popă, pe câmp un iepure, iar pe lângă toate astea să-și amintească că în acea zi tocmai este Marţi şi 13 ale lunii, apoi, desigur, că aceia pornesc cu inima descurajată și de multe ori neizbânda afacerii își are explicația tocmai în această descurajare, bazată pe superstiție.
 
Superstițiile sunt întâlnite și la oameni cu un nivel ridicat de educație, cultură, iar acest fapt, consideră preotul Ene Manea, arată dorința naturală a omului către spiritualitate, dorință pe care și-o împlinește „pe căi greșite”:
 
„Lucrul este constatat şi este curios tocmai prin aceia că nu l-am observat numai la oameni simpli, ci și la oameni cu pretenție de civilizație, cultură, etc. Apoi, pe lângă toate aceste credințe deșarte, se mai adaugă și credința în vise, care este foarte răspândită. Cel puțin, pătura de jos și cea de mijloc, mediocritatea, care formează majoritatea în societatea omenească, sunt cu totul captive superstițiilor și visurilor.
 
Superstițiile se găsesc răspândite într-o mulțime de forme și au adus multă nenorocire asupra lumii. Ele sânt însă o dovadă, chiar şi prin rătăcirea lor, că omul are o neînlăturată sete religioasă, care este satisfăcută uneori pe căi greșite. Păcătuirea în superstiție constă în faptul că omul părăsește pe Dumnezeu şi se îndreaptă cu gând de adorare spre lucrurile și ființele create. Este ceea ce a spus Sf. Apostol Pavel: „Ei au schimbat mărirea lui Dumnezeu cel nestricăcios în chipul omului stricăcios şi al păsărilor şi al dobitoacelor şi al târâtoarelor. Au schimbat adevărul lui Dumnezeu pe minciună şi au cinstit şi au slujit făpturii, în loc de a sluji făp­tuitorului”. (Romani I 2-25). Mai adăugăm, în sfârșit, că ignoranța este mama superstiției.”
 

#citește mai departe în revista  revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 6, anul VIII, iunie, 1931.

Foto: www.wallpaperup.com
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 

Citește și:

#Dobrogea Digitală: Dascălul Andrei Calu, personalitate de seamă a comunei Săcele