#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul 1, no.2, 1920: „Vorba românească se întindea mereu şi fără temere”

Revista „Analele Dobrogei” a apărut cu regularitate timp de aproape două decenii, până în 1938, lăsându-ne o imagine relevantă asupra istoriei culturale a provinciei dintre Dunăre și Mare.

Într-un amplu articol publicat în No.2, anul 1, din 1920, și dedicat școlii românești în primele patru decenii după revenirea Dobrogei „la sânul țării mumă”, dascălul Vasile Helgiu rememorează începuturile ridicării încercatei provincii din pustiu și ruină. Apariția noilor sate, populate de „cei de un neam şi de o lege cu noi”, prăznuirea sărbătorilor creștine, vorba românească răspândită tot mai larg în ținuturile ce prindeau încet-încet viață – iată chipul nou al Dobrogei, la sfârșit de secol XIX.
 

„La 14 Noembrie 1878, în sunete de clopote, care pentru întâia oară acum îşi spuneau cântecul cu glas deschis şi fără temere, în privirile nedumerite sau îngrijorate, vătăşeii tuturor satelor din cuprinsul Dobrogei, dela Silistra până la Mangalia şi, spre miază-noapte, până în stufurile bălţilor din delta Dunărei, au dat de veste prin strigăte, în graiul celor cari-i ascultau, la toată suflarea omenească că pământul unde trăiesc se alipeşte pentru totdeauna la sânul României.
În mersul lor leneş spre bordeie, musulmanii fură cuprinşi de îngrijorare; vestea cea nouă înfioră încăperile murdare şi întunecoase, căci faima dorobanțului pătrunsese până departe în adâncurile cele mai pustiite. Şi atunci neamul prădător al Cerchezilor nestatornici - cât mai rămăsese în urma invaziei Cazacilor furioşi - se trezi din zăpăceală şi porni pe calea pribegiei în locuri mai ferite, în spre Constantinopol şi dincolo, peste Bosfor, în Anatolia arsă de soare.
După dânşii, zi după zi, an după an, o parte dintre Tătarii cu ochii mici şi şireţi şi Turcii gânditori, părăsiră şi ei locurile trecutului, în nădejdea unei vieţi mai tihnite, mai liniştite şi fără munca istovitoare pe care o vedeau în firea şi apucăturile Românilor.
În urma lor, prin mijlocul Dobrogei şi de-alungul mării, rămase o stepă nearată, un pustiu de temut, cu iarbă înaltă şi burueni până la creştetul calului, cu răufăcători fioroşi şi vestiţi. (Deli-Ali).

 

DESCARCĂ GRATUIT COLECȚIA „ANALELE DOBROGEI” ÎN FORMAT PDF!  

Ici colo însă, în fundul unei văi ascunse, unde apa se găseşte mai cu înlesnire, tot mai pufăiau din când în când hornurile unor bordeie tătăreşti şi turceşti, sau se înălţa fumul dela câşla unui mocan ori cojan înstărit, sosit cu oile din Basarabia şi Ardeal, încă din vremea stăpânirei turceşti. În preajma pădurilor Deliormanului, dela Ostrovul românesc şi până la Cocargeaua Găgăuţilor la sud şi dela Gargalâc până la nordul Babadagului, pe lângă lacul Razim, spre nord, se aciuaseră Bulgarii abia veniţi - cei dela sud, printr’o pătrundere înceată din regiunea Rasgradului, cei dela nord, imigrând dinspre Rusia şi Basarabia, de unde obligațiile serviciului militar îi pusese pe drumuri.
Însă pe dreapta Dunărei, dela Silistra şi până la Mahmudia Tulcei, iar de acolo pe malul lagunelor dela Agighiol, Sarighiol şi Babadag, precum şi în masivul păduros al județului Tulcea, suflau acum în voie cei de un neam şi de o lege cu noi. Acolo, în zilele de sărbătoare se prăznuiau în bună pace mucenicii creştinismului, iar vorba românească se întindea mereu şi fără temere. Scăpaseră bieţii oameni şi de caraula turcească şi de prădăciunile Cerchejilor neîmblânziți.
Încetul cu încetul, Dobrogea luă o altă faţă: în locul pustiului de temut, arături şi semănături cu maşina ; iar pe lângă cişmelele şi puţurile părăsite, pe ruinele satelor, din care nu mai rămăsese decât numele, sau chiar alături de bordeiele Turco-Tătarilor, se ridicară sate nouă româneşti. Cojanii din Brăila, lalomița, Buzău şi Râmnicul-Sărat, Vlăscenii, Teleormănenii, llfovenii, Doljenii, Moldovenii, etc.. durară case arătoase ca de oraş, hambare şi magazii, în sfârşit o gospodărie care ne dă măsura înstăririi Românului şi a mândriei lui de om cuprins, aşa cum numai în Dobrogea i-a fost dat cuiva să vadă până la 1916.”

 
#citește mai departe în „Analele Dobrogei”, anul 1, no.2 (1920)
 
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
 Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei”: „Mâna e dascălul creerului şi, prin creer, al întregei făpturi omeneşti"

#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, anul IV, nr.4, 1923: „Mai degrabă în voia lui Dumnezeu și a babelor descântătoare”