#DobrogeaDigitală: Antica Troesmis și comorile ascunse în pulberea veacurilor

Cetatea Troesmis, amplasată în nord-vestul Dobrogei, în dreptul localității Turcoaia, a fost una din cetățile principale ale geților, căpătând ulterior un rol strategic pe frontiera dunăreană a Imperiului roman. Situl este localizat într-o regiune în care, în secolul al XIX-lea, exista un cătun pe nume Igliţa, nume sub care, de altfel, localitatea antică a intrat în literatura de specialitate.
Ruinele cetăţii sunt în prezent răspândite pe o arie destul de întinsă, între balta Igliţa, dealul „Piatra Râioasă” şi comuna Turcoaia. Între aceste vestigii se individualizează două fortăreţe construite deasupra Dunării, între care există o distanţă de numai 400 m şi care sunt separate de o vale.



Cele mai semnificative date din istoria sitului de la Troesmis sunt furnizate de izvoarele scrise, începând cu menţiunea pentru anul 15 d.H. la Ovidius (Pont. IV, 9, 78-79) şi până la cea mai târzie, din sec. al X-lea, la Constantin VII Porphirogenetos (de Them. 2,47,17).

Primele „cercetări arheologice” s-au făcut de către misiuni ştiinţifice străine, într-o perioadă în care Dobrogea se afla încă sub stăpânirea Imperiului Otoman.
În 1860, inginerul francez Désiré More a obţinut de la guvernul otoman, prin mijlocirea lui Rachid Paşa, guvernatorul Tulcei, concesiunea unui teren necesar pentru construirea unei ferme model. Acest teren era situat în pustietatea Igliţei, cuprinzând şi zona arheologică de la Troesmis. Désiré Moré a obţinut şi permisiunea să sape ruinele şi să deschidă o carieră pentru exploatarea granitului.

După obţinerea independenţei Dobrogei în anul 1878 şi realipirea la România, Grigore Tocilescu face mai multe deplasări la Troesmis, iar în secolul următor aici se descoperă morminte, incinte și inscripţii pe monumente din piatră, valoroase prin informaţia pe care o transmit referitor la locuirea, administrarea şi populaţia din aşezările de la Troesmis în perioada secolelor II-III d.H.

În volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“, semnat de istoricul constănțean Stoica Lascu, este antologat un articol apărut în urmă cu 140 de ani (în publicația „România Trans-Dunăreană", I, din octombrie 1880) și în care autorul deplânge soarta comorilor de piatră și a vestigiilor traficate, risipite sau furate în timpul războiului ruso-turc.

„Igliţa posedă la adâncimi variate în sânul pământului adevărate comori şi remăşiţe preţioase ale antichităţiI. D. Moré deşi formase, vrându ne vrându, un museu destul de bogat cu propria sa cheltuială, totuşi mulţimea petrelor estrase din ziduri supterane, în atât de mare în cât domnu Moré se gândi a face din ele un adeverat trafic. El făcu în acestu scop sepături imense pentru scoaterea petrilor mai cu seamă că ele erau foarte căutate pentru zidirea temeliei bisericei Grece din Brăila. Petrile ast-fel estrase, aveau uă mărime până la un metru cubic şi mai purtau diferite figuri şi inscripţiuni romane pe ele. Ele au fost desfiinţate fără milă şi cioplite şi cu dânsele s'au zidit fundamentul bisericei Grece din Brăila. D-l Moré ca curiositate a păstrat câte-va din acele petre, de pe inscripţiunile cărora se găsescu Facsimile în manuscriptul d-luI Veickum presentat Academiei Române.

Cea mai mare parte din inscripţiuni monede antice, figuri diferite, lanţuri, unele găsite împietrite în comorile nesecate ale Igliţei, au fost descoperite şi luate de către un vapor frances în 1864. Acest vapor de resbel frances a făcut uă vară întreagă cercetări şi săpături în Igliţa şi a luat cu el mulţime de antichităţi care se pot vedea şi astă-zi în museul din Paris. Între descoperirile de atunci de află şi nişte chiupuri formate de pământ ars şi pline cu grâu. În 1864 vaporul frances de resbel care făcea săpăturile pentru descoperiri, tocmise între alţii şi 14 lucrători tătari pentru această lucrare. Aceşti tătari de şi aveau o sumă bunicică de primit de la comandantul vaporului pentru săpăturile efectuate, totuşi într'o bună noapte 10 din tătari se făcu nevezuţi şi nici s'au mai dat vr'o dată de urma lor.

Toată lumea a bănuit că ei nefiind bine păziţi, au găsit o comoară de monede în aur și argint în săpăturile făcute şi s'au făcut nevezuţi cu dânsu. D. Moré poseda o colecţiune monstră de monede antice de toate mărimele în aur, argint, bronz şi aramă; museul său ajunse la oare-care reputaţiune în Dobrogea. Cu toate acestea, în aste locuri sălbatice şi supt o administrație ca cea turcească, era greu de aşi păzi cine-va averea. D. Moré fu prădat în mai multe rânduri de către locuitorii satului Turcoea, din care vreo zece încă supt administraţia turcă, au fost prinşi şi încarceraţi.

Cu ocasia resbelului actual ruso-turc şi în timpul când d-l Moré se afla în oraşul Tulcea, Igliţa fu călcată de cazaci în unire cu locuitorii comunei Turcoea şi fu predată până la lingură de lemn. O pagubă însemnată făcută lumei savante, căci toate monedele şi cea mai mare parte din lucrurile museului fură furate.
Opinia Dobrogenilor este, că ori câte săpături s-au făcut în acele terenuri şi ori cât de mare a fost estrasul de tot felul de antichităţi, totuşi acele nesfârşite ruine şi comori ale Igliţei nu sunt, nici pot fi încă de tot secate. Dacă s'ar încerca noi cercetări şi săpături la faţa locului s'ar găsi încă lucruri minunate ascunse în pulberea veacurelor!”

 
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“  
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Mai multe date din istoria Dobrogei puteţi afla accesând lucrarea „Mărturii din epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 


DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 
Sursa foto: sites.google.com


Citește și:

Arheologul Desjardins și Dobrogea anului 1867 (I) – Troesmis (Iglița/Turcoaia)