08 May, 2020 00:00
2244
„Cel mai mare dintre noi era Grigore Trancu-laşi, de care am fost strâns legată- scrie în «File de jurnal Mărturii», Maria Trancu-Rainer (Editura «Eminescu», Bucureşti. Mă prețuia şi mă asculta foarte mult, deşi eram cu doi ani mai mică decât el. Până la adânci bătrâneți eu i-am spus: «băieţelul», iar el îmi scria chiar atunci când aveam 60 de ani: «lngrijeşte-ţi sănătatea, puiule». Copii fiind ne iubeam foarte mult şi tot ce aveam împărţeam amândoi.
Când avea 7 ani şi eram la pension la Iaşi, Grigore venea duminica să mă vadă şi să împartă cu mine mărul căpătat în cursul săptămânii. El fusese ca şi mine un copil foarte anemie, aşa încât părinţii aveau grijă să ne hrănească cu toate bunătăţile şi să ne dea apă de Roncesno. A făcut cursul primar la pensionul «Caracaş», cel mai bun din Iaşi, apoi gimnaziul la «Alexandru cel Bun», iar în urmă Şcoala comercială. A învăţat întotdeauna foarte bine şi marea lui bucurie era când, copil mic fiind, intra în Târgui-Frumos călare şi cu coroana de premiant pe cap. Când el avea vârsta de 13 ani şi eu de 11, ne-au adus repede acasă, căci murise tatăl nostru:,.. Lume multă, plânsete şi nu auzeam decât «bietul conu Lăzărică». În timp ce era la Şcoala comercială, dădea meditaţii. După ce a absolvit această şcoală a intrat funcţionar la Banca Naţională din Iaşi, apoi la Galaţi, Roman şi Bârlad. A trebuit să muncească din greu de mic copil, pentru a o ajuta pe mama să ne crească, aşa că abia la 28 de ani a început să se pregătească de bacalaureat, dând diferenţe pentru liceu. Şi-a luat licenţa în Drept, iar doctoratul l-a dat mai târziu, tot la Academia comercială, unde a fost şi profesor. Era un om vioi, intelicent, muncitor şi un democrat convins. Era prieten cu toată lumea. Imi povestea cineva că, fiind la Spitalul Brâcovenesc, un om se apropie şi-i cere o recomandare pentru a intra în spital.
Scoate o carte de vizită şi începe să scrie: «Vă recomand pe bunul meu prieten» ... şi deodată se opreşte şi-l întreabă cum îl cheamă.
Era foarte mândru de generozitatea tatălui nostru. In anii din urmă, un evreu de la Podul Iloaii i-a arătat o hârtie, prin care tatăl nostru îi ierta datoria pentru casa ce i-o construise. E prea mic de cadrul de aici pentru a descrie toată viaţa şi opera lui Trancu Iaşi".
„Aşa cum subliniază documentele vremii în cele două guverne conduse de Alexandru Averescu s-au remarcat Nicolae Titulescu, Gr. Trancu- Iaşi, C. Argentoianu, ca miniştri cu deosebită competență şi autoritate.
lată ce scria în ianuarie 1935 C. Argentoianu referindu-se la Gr. Trancu-laşi: «Am cunoscut pe Grigore Trancu la Iaşi, în timpul războiului. Împreună cu George Diamandi, cu Gr. lunian, cu dr. Lupu şi alți nouă deportaţi înființase Partidul Muncii, despărţindu-se de Partidul Liberal în care nu mai putea găsi posibilitatea unei îndrumări noi. Ne-am regăsit apoi în Liga Poporului şi am lucrat laolaltă în ministerul Averescu din 1920-1921. Păstrez despre Trancu-laşi amintirea unui harnic colaborator, voios şi loial, înzestrat cu o mare putere de muncă şi cu mult spirit practic. A organizat cum nu se poate mai bine Ministerul Muncii, al cărui prim titular a fost, şi de la dânsul au rămas toate măsurile bune câte se mai găsesc în legislatia noastră muncitorească... Trancu-laşi va rămâne ca un exemplu viu pentru generaţiile noi şi ca un imbold pe calea cinstei şi a împlinirii datoriei» (...)
Grigore Trancu-Iaşi era un mare meloman, era nelipsit aproape de la toate concertele simfonice, se pare, după cum mărturisesc prietenii lui şi autorul versurilor pe care compozitorul Ivanovici a compus celebrul vals «Valurile Dunării».
A fost o personalitate a României interbelice, un intelectual de rasă, a scris «o bibliotecă» întreagă de cărți cu caracter economic, legislativ, literar şi publicistic".
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: