#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Uluitorul experiment al dr. Levon Mirahorian


Doctor, pionier în domeniul parapsihologiei practice în România, Levon Mirahorian s-a născut la Roman, în 1895. După absolvirea cursurilor primare şi secundare se înscrie la Facultatea de Medicină din Cluj (1924), apoi se specializează pe lângă profesorul Charles Richet, în Franța. Inițial a vrut să urmeze Belle Arte, dar o întâlnire întâmplătoare i-a schimbat destinul.
Biografia sa poate fi lecturată în cuprinsul primului primul volum al triadei Armeni de seamă din România”, scris de reputatul publicist Simion Tavitian, din care vă prezentăm fragmentul în care este descris un experiment ce a uluit lumea.

„În anul 1934 participă alături de prof. Gh. Marinescu la Congresul internațional de electro-radiobiologie, desfășurat la Veneția, unde depune referatul «Posibilitatea diagnosticului clinic diferențiat pe baza mutațiunii
energiei electromagnetice», conținând șase concluzii. Să vedem care sunt prioritățile absolute care îi aparțin lui Levon Mirahorian, la care s-a ajuns pe cale experimentală şi pe care autorul lor le-a susținut ca atare în cursul vieții, fără a fi speculații postume. Transmiterea gândirii nu este influențată de distanță. Chiar dacă aceasta pare ceva evident, este prima dată stabilită experimental ca lege științifică de românul Levon Mirahorian. Încă din 1934 a preconizat robotul medical pe baza bionicei, care a fot realizat efectiv în anul 1968.
Dovedirea experimentală a faptului că undele telepatice nu sunt de natură electromagnetică, ci de altă natură. Experimentul doveditor a avut loc la clinica medicală a spitalului Colţea în toamna anului 1955, în prezenţa prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Const. Păunescu, dr. Ciorapiciu, dr. Viorica Stoenescu-Boerescu, dr. Paul Florescu Şldr. Seropian. O bolnavă, în stare hipno este introdusă într-o cameră Faraday (cu pereți de plumb). Aici i s-a modificat tensiunea arterială şi a fost determinată să execute anumite mișcări. Este prima experiență de acest fel făcută în lume şi acest lucru rămâne valabil chiar dacă în cărțile autohtone recente de specialitate sunt menționați numai medicii cehi, polonezi, bulgari și ruşi, în afară de Levon Mirahorian”.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Dacă publicistul Simion Tavitian nu a prezentat mai pe larg acel uluitor experiment, iată-l descris pe lovendal.ro. „Un aparat de radio introdus în ea (camera Faraday – n.r.) nu funcționează deoarece undele electromagnetice (undele radio) nu pot trece prin plumb. Cu ajutorul «camerei» se înregistrează biocurenții creierului, printr-un electroencefalograf aflat în exterior. Problema încredințată doctorului Mirahorian era efectuarea unei experiențe în care se urmăreau trei aspecte: 1) inducerea telehipnozei bolnavei; 2) producerea unor variații ale tensiunii arteriale prin sugestie posthipnotică; 3) transmiterea mentală a unor mesaje pentru executarea unei succesiuni dorite de mișcări și deplasarea anumitor lucruri.

Experiența a reușit perfect din toate punctele de vedere, ordinele transmise de dr. Mirahorian mental fiind executate întocmai de persoana respectivă, aflată în stare de hipnoză profundă. Prin această experiență s-a dovedit că «unda telepatică» a trecut într-o fracțiune de secundă prin peretele de plumb al «camerei Faraday» și că «undele telepatice», adică undele gândirii, trec prin plumb și nu sunt de natură electromagnetică (radio), de natură materială, ci de altă natură, încă necunoscută”.



#citește mai departe în „Armeni de seamă din România
#„Armeni de seamă din România”
#Autor Simion Tavitian

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.



Citește și:

#citeșteDobrogea: In memoriam Alexandru Claudian, remarcabil sociolog cu rădăcini dobrogene


 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1390
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1256
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1498
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1154
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1262
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

969
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1137
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1146
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1543
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1710
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1618
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1566
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2274
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2278
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2087
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1778
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1896
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2526
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2506
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2718