09 Oct, 2020 00:00
3105
„Mihai Novicov a publicat în două numere consecutive din Viaţa Românească nr. 8-9-1950 (vreo 300 pagini) romanul care se intitulează «Încredere» şi care descrie viaţa internaţilor politici, în speţă a comuniştilor, din lagărul de la Tîrgu Jiu, între anii 1940 şi 1944.
Lectura lui este instructivă, deoarece acest pretins roman este un document istoric nu lipsit de interes. El a fost scris, desigur, din dorinţa autorului de a arăta contemporanilor lui de azi cine este şi ce isprăvi a făcut în trecut. De fapt, lucrul acesta nu prea reiese din acest jurnal al fostului deţinut, deoarece, în afară de faptul că a fost închis, nu se vede nici o altă ispravă a luptătorului Novicov.
Dar lucrarea are, totuşi, o mică valoare documentară. În ea se vede cum trăiau comuniştii în lagărele de «exterminare» din timpul războiului. Trăiau ca oricare alţi deţinuţi politici, adică locuiau în bărăci, unii erau trimişi la muncă, se plimbau prin curtea lagărului, citeau, scriau, primeau pachete din afară, ba încă se ocupau şi cu idilele sentimentale. Deţinuţii aveau legături sentimentale cu deţinutele din lagărul vecin, şi cartea e plină de asemenea poveşti de dragoste: Petruţ o iubeşte pe Lenuţa, Lulu pe Fanny (cu y), Andrei pe Jeny (cu y) ş.a.m.d. Înseşi numele personajelor nu sînt deloc ale unor comunişti, cum vor să fie aceştia. De multe ori, deţinuţii făceau chefuri în barăci şi, aşa cum mărturiseşte autorul într-un loc: «Petrecerea continuă nestingherită pînă dincolo de miezul nopţii». Partea finală a prezumtivului roman este consacrată evenimentelor de la 23 august 1944. Aşteptam ca, aici măcar, deţinuţii, cei 83 de comunişti cîţi număra Partidul atunci în toată ţara, să fi făcut într-adevăr acte de eroism! De unde! În ziua de 23 august, ei se pomenesc că ... sînt daţi afară din lagăr, în urma unui ordin primit de comandant de la Bucureşti. Iată-i liberi pe neaşteptate, ceea ce nu le venea să creadă. Şi cînd ţara întreagă se afla la cea mai mare cotitură istorică şi politică, comuniştii noştri au plecat de la Tîrgu Jiu, s-au dus la Craiova unde au vizitat oraşul şi s-au plimbat prin parcul Bibescu, aşteptînd să se lămurească lucrurile. Pe urmă au venit la Bucureşti, unde au fost primiţi în chip de eroi, au asistat la defilarea tancurilor ruseşti pe bulevard, apoi Petruţ şi «Lenuţa», mulţumiţi, se vede, de actele lor de vitejie, au revenit la vechea lor poveste de dragoste din lagăr:
- Ştii, Petruţ ... am vorbit cu sora-mea ... n-are nimic împotrivă ... de astăzi, ne dă camera aceea liberă despre care vorbisem ... etc., etc., etc.
Fără să fac psihanaliză, nu este totuşi deloc greu de văzut care erau adevăratele preocupări ale comuniştilor români din 1944. Toată «lupta» lor avea ca ideal o cameră în care să-şi dezlănţuiască instinctele. Şi Novicov o spune cu o sinceritate de reacţionar sadea.
Despre valoarea artistică a «romanului» nu e nici un cuvînt bun de spus. Ea s-a putut vedea şi din citatul reprodus mai sus. Novicov realizează şi unele perle stilistice care pe vremuri erau atribuite numai lui Stelian Popescu sau D.R. Ioaniţescu. Aşa, de pildă, vorbind despre o prietenă a «Lenuţei», romancierul nostru o caracterizează: «Era o femeie slabă, mai mult măruntă».
«Romanul» e de o tonalitate, de o platitudine, de o lipsă de inventivitate şi chiar de combativitate ideologică cumplite. Aceasta este literatura «comuniştilor» din România.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: