#DobrogeaDigitală: „Constituția Dobrogei” – actul care a împărțit provincia în județele Constanța și Tulcea

Legea, denumită și „Constituția Dobrogei”, a fost elaborată de Mihail Kogălniceanu, sprijinit de magistratul și prefect al Constanţei, Remus Opreanu. Ea era menită să reglementeze o nouă organizare a vechii provincii românești, revenită în graniţele ţării în urma Războiului de independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878).

Deoarece Dobrogea nu fusese cuprinsă în revizuirea Constituţiei din 1879 şi era necesară definirea drepturilor locuitorilor săi, precum şi organizarea diferitelor servicii administrative, această lege a fost fundamentală pentru provincia transdanubiană. Prin articolul 3 din această lege, care naturalizează în mod global pe toți locuitorii Dobrogei, foștii cetățeni otomani devin cetățeni români. De asemenea, se prevede că o lege specială va urma să determine condiţiile în care ei vor putea cumpăra imobile pe teritoriul România, iar o alta va reglementa reprezentarea Dobrogei în Parlament.

Despre acest prim Regulament de organizare a provinciei, care se impunea a fi îmbogățit cu drepturi și libertăți pentru dobrogeni, cităm un fragment din volumul „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu:
 
„Deosebit de însemnat s-a dovedit Decretul domnesc privind proprietatea în Dobrogea, al cărui prim articol prevedea ca toate proprietăţile abandonate de locuitori în timpul războiului să fie restituite posesorilor dacă puteau face dovada stăpânirii lor înainte de declanşarea acestuia. În acest sens, organele administrative erau obligate ca, începând cu 1 ianuarie 1880, să procedeze la inventarierea bunurilor părăsite şi încredinţarea lor comunelor, până ce proprietarii de drept aveau să le reclame.



Cu Legea pentru organizarea Dobrogei, promulgată la 9 martie 1880, înceta regimul regulamentar şi începea regimul excepţional legal, care a durat până în anul 1909. Replică vie a Constituţiei României din 1866, acest act degaja spiritul liberal propriu oamenilor politici care au elaborat-o nemijlocit: acelaşi Mihail Kogălniceanu, având concursul lui Remus Opreanu, prefectul Constanţei şi strălucit magistrat. Proiectul de lege şi mai cu seamă, expunerea de motive au făcut o puternică impresie în Corpurile Legiuitoare şi au fost apreciate în cercurile politice străine (după publicarea lor în presa franceză, engleză, italiană şi germană), pentru maniera largă în care trata drepturile minorităților. Legea reglementa aspecte referitoare la teritoriul Dobrogei şi drepturile dobrogenilor, administraţie, puterea judecătorească, finanţe şi puterea armată.
Legea organică din 1880 a fost numită de Mihail Kogălniceanu "Constituţia Dobrogei", şi pe drept cuvânt, pentru că noua provincie a țării n-a fost cuprinsă în constituţia României cu prilejul revizuirii sale din 1879.

Potrivit prevederilor, ţinutul era împărţit în două judeţe: Tulcea, cu ocoalele (plăşile) Babadag, Tulcea, Măcin şi Sulina cu insula Şerpilor, şi Constanţa cu cinci asemenea subdiviziuni: Constanţa, Mangalia, Hârşova, Medgidia şi Silistra Nouă. Pentru patru luni şi jumătate Silistra Nouă a fiinţat ca judeţ distinct. Având reşedinţa iniţială la Rasova şi apoi la Cernavodă, el cuprindea localităţile de-a lungul Dunării până la Măcin. Ca şi in stânga Dunării prefecţii, conducători ai judeţelor, cu atribuţii identice, erau numiţi de domn la propunerea Ministerului de Interne. Fiecare plasă avea în frunte un administrator subordonat prefectului, iar comunele urbane şi rurale din care acestea erau compuse erau conduse de un primar asistat de un consiliu comunal.

Până la reglementarea drepturilor locuitorilor Dobrogei de a fi reprezentaţi în Parlament, consiliile judeţene - alese de delegaţi ai consiliilor comunale - puteau înainta domnului câte o dare de seamă anuală în care să fie înscrise şi doleanţele lor. Legea prevedea că nici o aşezare rurală cu mai puţin de o sută de familii nu putea constitui o comună şi că, în acest caz, localităţile respective urmau a fi ataşate altora mai mari, unde se constituiau şi instituţii de învăţământ, sănătate şi cultură.

Articolul 3 declara cetăţeni români pe "toţi locuitorii din Dobrogea care, în ziua de 11 aprilie 1877 erau, cetăţeni otomani". Toţi cetăţenii români contribuabili dispuneau de drepturile de alegători şi eligibili pentru organele administrative locale, după criteriile din restul ţării.
Pe tărâm politico-administrativ, minorităţile erau reprezentate fără nici un fel de discriminare în corpul electoral al provinciei cât şi, prin consilierii lor, în organele administrative judeţene, de plasă sau comunale. Numeroşi primari au fost aleşi din rândul locuitorilor bulgari, turci, tătari, germani ori lipoveni, într-un spirit liberal, de echitate. Totuşi, până în 1909, nu s-a acordat locuitorilor drepturile constituţionale de a alege şi de a fi reprezentaţi în Corpurile Legiuitoare - măsură din care rezultă şi caracterul de excepţie al legii. În concepţia legiuitorului ea trebuia să ferească noul ţinut de consecinţele luptelor şi frământărilor politice, dându-i putinţa de a se reface în linişte. Totuşi, articolul 4 prevedea ca o lege specială să stabilească în viitor condiţiile în care ei îşi vor putea exercita drepturile politice şi reprezentarea în Parlament.

Legea organică din 1880 proclama, de asemenea, că toţi locuitorii Dobrogei "sunt egali înaintea legii, se bucură de toate drepturile cetăţeneşti şi pot fi numiţi în funcţiunile publice, fără deosebire de origină şi religiune". Singura restricţie privea participarea la "întruniri periculoase ordinei publice". Dreptul de a alege şi a fi ales, restrâns la organele locale, se exercita în limitele votului censitar.
Potrivit articolului 15, "libertatea conştiinţei este absolută; libertatea cultelor garantată", dar confesiunea ortodoxă era proclamată ca "religiunea dominatoare şi în Dobrogea." Grija autorităţilor române faţă de celelalte culte a anticipat cu multe zeci de ani spiritul de toleranţă definitorie faţă de vremurile moderne evoluate. Prin articolul 17 statul şi-a asumat obligaţia salarizării clerului musulman şi întreţinerea principalelor moschei din Tulcea, Constanţa, Babadag, Măcin, Medgidia, Hârşova, Isaccea, Sulina şi Mangalia.”
 
#citeşte mai departe în „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu 
#„Istoria Dobrogei”
#Autori Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu
 
Dacă în urmă cu 124 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: arhivă ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi: #DobrogeaDigitală - „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu: Dobrogea și Principatele Române. „Încă înainte de 1859, în Dobrogea începuse să se folosească termenul de Rumânia”