#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. Din nou în escadra Mării Negre



 
  • Cel de-al treilea capitol al cărții „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu este cel mai vast din întreg volumul.
  • Detalii despre porturile Mangalia și Constanța, în 1894.  
Volumul comandorului (r) dr. Marian Moșneagu, „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, face parte din colecţia lansată de autor în anul 2002, „Nave militare româneşti“.

Structurată în opt capitole, derulate cronologic, cartea este o veritabilă monografie a primului crucişător al Marinei Militare Române, urmărind, cronologic, toate voiajele, campaniile, manevrele, misiunile și evenimentele în care a fost implicat, de-a lungul celor trei decenii în care a străbătut mările și oceanele lumii.

Materialul bogat documentat este completat cu o interesantă galerie de fotografii cu nava în diferite ipostaze, cu echipajele sale sau cu familia regală.

Parcurgând filele din această scriere, am văzut în capitolul I cum s-a pregătit armata marină și care erau ipotezele de război, iar în cel de-al doilea capitol am descoperit detalii importante din momentul escalei la șantierul naval din Constantinopol pentru reparații. Al treilea capitol este și cel mai vast din întregul volum. Vom enumera titlurile cuprinse, iar apoi vom detalia un moment important istoric: 

Primul voiaj mediteranean: Constantinopol, Smirna, Kios, Alexandria, Kandia, La Valletta, La Goulette, Toulon, Cadiz, La Spezzia, Livorno, Palermo, Pireu, Salonic, Galaţi, (2 ianuarie-9 iunie1891),  Din nou în escadra Mării Negre (Batumi, septembrie-octombrie 1891), Escală la Vama (15 niai-20 iunie 1892), La Serbările columbiene de la Genova (3 iulie-10 octombrie 1892), Prima campanie de cercetări marine în Marea Neagră (15 mai-15 iulie 1893), Din nou în jurul Mării Negre: Balcic, Constantinopol, Sinope, Trebizonda, lalta, Sevastopol, Odessa (8 iulie-26 august 1893), Campania de vară. Sulina, Odessa, Constanţa, Mangalia, Vama (15 mai-15 iunie 1894), Partea a ll-a a campaniei. Galaţi, Qanakkale, Taranto, Ancona, Veneţia, Trieste, Pola, Fiume, Corfu, Constantinopol, Constanţa (16 iulie-5 septembrie 1894), La inaugurarea Canalului Kiel (6/18 aprilie-30 septembrie 1895), Campania anului 1896: Galaţi, Sulina, Insula Şerpilor, Mangalia, Odessa (8 iunie 1896), Manevrele navale din toamna lui 1896: Trebizonda, Platana, Vona, Samsun, Sinope, Benderekli, Lucrările hidrografice din vara anului 1897, Campania anului 1898: Burgas, Vama (23-30 august 1898).
 

Din nou în escadra Mării Negre (Batumi; septembrie-octombrie 1891)


În anul 1891, la începutul lunii septembrie, crucişătorul „Elisabeta“,  bricul „Mircea“, canonierele „Oltul“ şi „Şiretul“ şi torpiloarele „Sborul“ şi „Năluca“ s-au reunit în Marea Neagră pentru exerciții pe o durată de o lună de zile, sub comanda colonelului Ioan Murgescu. Exercițiile s-au încheiat pe 11 octombrie 1891, escadra revenind în portul Galaţi.

«Odată cu sosirea sezonului rece, crucişătorul „Elisabeta“ era pregătit de către echipaj pentru iernat, prin scoaterea „greementului“ şi bazarea în portul Ţiglina. Până în iarna anului 1896, „Elisabeta“  a staţionat în portul militar Ţiglina, întrucât, aşa după cum reiese dintr-un raport al consulului Franţei la Galaţi, datat 21 decembrie 1894, „porturile Mangalia şi Constanţa nu primesc nave, deşi ele nu sunt niciodată îngheţate în întregime, locurile lor nu sunt deloc sigure din decembrie până la sfârşitul lui februarie, în anotimpul rece marina de război română este prinsă în gheaţă şi devine un utilaj nefolositor”.

Perioada de iernare a navelor era intens utilizată pentru pregătirea teoretică a echipajelor. Aşa după cum se precizează într-o dare de seamă  a șefului de corp asupra a tot ce priveşte instrucțiunea militară și de carte, disciplina, administrația, urmăririle date ordinelor lăsate la diferite inspecții, în cursul anului, lacunele în aplicarea diferitelor dispoziții și necesitățile corpului, stabilimentul sau serviciul său pe anul 1894, semnat de generalul loan Murgescu, „pentru dezvoltarea cunoştinţelor ofiţerilor s-au ţinut ca şi-n anii trecuţi, în timpul iernii, la Ţiglina conferinţe asupra diferitelor specialităţi, precum: navigaţia, torpile, tactica navală, artilerie, manevre etc.“
”Soldaţii executau „instrucţia de gradul al Il-lea“ iar cei ştiutori de carte urmau „şcoala de grade şi specialităţi pentru manevre, timonerie, artilerie, maşini şi torpile“.»

Citește continuarea în cartea „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu.

Sursa foto: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu.

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. Pregătirea armatei marine și ipotezele de război (galerie foto)

#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. Momentul escalei făcute în șantierul naval din Constantinopol, pentru reparaţii.




 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

273
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

696
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1025
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1228
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1935
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1516
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1635
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1207
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1167
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1562
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1744
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1582
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2294
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2297
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2101
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1791