#DobrogeaDigitală: David Ohanesian, cel mai faimos Oedip al României, evocat de Simion Tavitian

 

• Se împlinesc 95 de ani de la nașterea marelui bariton român, David Ohanesian

 
În volumul I al seriei „Armeni de seamă din România””, regretatul publicist constănțean, Simion Tavitian, îi dedică un amplu capitol baritonului David Ohanesian, născut pe 6 ianuarie 1927.
Folosim prilejul aniversării, pentru a reproduce câteva fragmente din memoriile artistului, strânse într-o carte scrisă împreună cu muzicologul Iosif Sava și din care Simion Tavitian ne oferă mai multe citate relevante:
 
„«Bunicul, tatăl tatălui meu, - povesteşte David Ohanesian, în volumul Patima muzicii, autori David Ohanesian, Iosif Sava - a fost ucis în fața sa. Mama era o armeancă românizată de veacuri. Familia ei a sosit în Moldova pe vremea lui Alexandru cel Bun. Se numea Izmirliu. In casă erau 16 copii. Satul în care s-a născut, Grozeşti, este lângă Tg. Ocna, pe lângă Tescanii lui Enescu.
Părinții s-au căsătorit în anul 1921. Tata avea o prăvălie de cafea în cartier. lncropită cu greu. Prin 1933, naiv, încrezător, visător, n-a putut duce mica afacere mai depate şi a dat faliment. Şi toți anii ce au urmat, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au fost foarte grei pentru familia noastră ...

Cu toate acestea, muzica era prezentă în casa noastră din Giuleşti. Eu eram mai puțin muzical. Tata cânta însă mereu. O rară dragoste de muzică a avut sora mea, cu câțiva ani mai mare ca mine. Exista în casă o fisarmonică la care bătrânul lega sunete triste pe înserat ...
Cursul primar l-am urmat la Şcoala nr. 41, "Prunea" în Chibrit, iar liceul la "Petru Rareş" cu profil comercial care pregătea contabili, specialişti în finanţe ...

Prin 1945-1946 a pus opera stăpânire pe mine. Mergeam mereu la Operă. Spectacole cu Liliacul, Lakme le-am văzut de zeci de ori. Frumuseţea partiturii Liliacului m-a atras pentru totdeauna către arta lirică. In 1948 m-am înscris la Conservatorul Astra. Am avut profesori excelenţi, printre ei maestrul vieţii şi artei mele - Aurel Costescu-Duca ... »



La 1 noiembrie 1950 este angajat ca solist vocal la Opera din Cluj unde a trăit experienţa decisivă a tinereţii şi formării sale artistice. Referindu-se la această perioadă, David Ohanesian spune:

«Dacă ar trebui să mă refer la o singură persoană, am să-l numesc pe profesorul acelor ani şi, mai târziu, pe colegul şi prietenul meu - neuitatul Dinu Bădescu. A fost unul dintre cei mai remarcabili intelectuali pe care i-am avut colegi. Profesor de unică vibraţie, el m-a învăţat legile de bază ale cântului pe scenă, ne-a explicat (spun la plural pentru că mulţi au beneficiat de umărul» său) cum putem veşnic îmbogăţi capitalul talentului nostru, ne-a dăruit, aş spune, «charta» activităţii pe viaţă, ne-a antrenat zi de zi, în clasele Conservatorului şi pe scena Operei clujene, pentru performanţele, sportivele performanţe pe care trebuia să le demonstrăm pe tot parcursul carierei.»

«M-am născut să cânt Oedip - Oedip-ul, spune David Ohanesian - a fost rolul vieții mele. Intreaga mea biografie se cantonează în jurul operei enesciene. Am cântat nu de puţine ori cu strălucire marile roluri de bariton. Am fost aplaudat în aceste roluri în mari centre artistice ale Europei, de la Paris la Moscova şi de la Hamburg la Istanbul. Opera Oedip mi-a fost însă lucrarea cea mai apropiată. Oedip reprezintă chintesenţa carierei mele. Partitura lui Enescu a oferit cadrul necesar afirmării datelor mele vocale şi actoriceşti: mă gândesc uneori, trecând în revistă momentele principale ale vieJii mele, că tot ceea ce am realizat până în 1958 m-a pregătit în fapt pentru Oedip, şi tot ceea ce am construit, după anul 1958, pe scena bucureşteană sau în marile teatre ale lumii, a avut drept punct de reper marele personaj al oprei lui Enescu. Eu am avut bucuria să mă confrut cu cea mai dificilă şi mai importantă cred, creație lirică a secolului XX. Am avut bucuria să scriu o pagină, de o excepțională importantă în istoria artei interpretative româneşti, căci montarea Oedip-ului, în 1958, a însemnat un moment de culme în evoluția teatrului liric național. De la Scapia la Jago, am făurit creații de referință, dar Oedip a oferit structurii mele artistice summum-ul de valențe. Din anul 1958, Oedip a fost un erou, un personaj la care m-am gândit continuu. De la Atena la Los Angeles, am cutreierat lumea gândindu-mă la destinul lui Oedip, şi în numele său mi-am pus continuu probleme esențiale, în numele său m-am gândit la istorie, la destinul oamenilor şi al locurilor.»