#DobrogeaDigitală: „De ce nu plătiți pe clerici mai bine?"

  • Polemică între susținătorii și cei care se împotrivesc finanțării clericilor, oglindită într-un articol de presă din urmă cu un veac și jumătate

În publicația „Mahmudia”, I, nr. 3, din 1 august 1882, sub titlul „De ce nu plătiți pe clerici mai bine?”, apare un material care ia în discuție o chestiune delicată, inițiată într-un articol apărut în nr.12 al ziarului "Ecoul Dobrogei".

Este vorba de o problemă veche de când lumea, o polemică între susținătorii finanțării clericilor și cei care îi bănuiesc pe mai-marii Bisericii de delapidare a fondurilor primite din diverse surse.

Articolul este indexat în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“, unde profesorul Stoica Lascu a antologat cele mai interesante articole din presa primei jumătăți de secol XX, care oglindesc situația Dobrogei, cu toate problemele sale de după revenirea sub administrație românească.
 

 „Sf. Protoereu al Județului Tulcea a venit ni se pare de două ori în acest oraș a inspecta biserica și averea ei, pentru cele constatate sau pentru cele ce i s-au raportat, ce măsuri a luat?
Averea bisericei constă actualminte din vânzări de lumânări și din milosteniele ce pioșii crescini fac sumă cari în fiece an ce se încasează este de 3.000 franci. Se cheltuesc oare toți acesti bani? Cum, când Preotului îi dați 15 franci pe lună și cântărețului 5?

Dacă preasfințitul Protoereu nu are cunoscință despre aceasta se ne ceară și noi suntem gata a-i da o listă bunicică de toți câți a păpat, dar dacă a sciut, unde e hârtia, cu care sf. să cere autorităților în drept, a urmări pe delapidatori spre a-i face să restitue bisericei ce este al bisericei?
N'ar fi rău dacă cu cucernicul nostru Protoereu ar mai face o vizită bisericei acestui oraș, ca înainte de plecarea preotuluI cu condica prin comune să se cerceteze starea financiară a bisericei, sau lăsați-o precum e, ce vă mai bateți capu.
 
Dacă pentru reparații de 50-100 lei alergați la pomenI de ce nu plătiți pe clerici mai bine? De ce'i lăsați să umble și ei cerșind pâinea? Cu 50 de bani pe zi poate trăi un om?
Casa comunală dă prea puțină importanță preotuluI, ba chiar puțină de tot. Vorbind despre preotul nostru nu putem face de cât a-l plânge, să plângem? Nu! zice "Ecoul Dobrogei". Cunoaștem sentimentele românesci cu cari sunt înzestrați ... La munca dar Sfințiți preoți! La munca dar cu ce ? Cu ce când mii de reIe se pun piedici ... Nu este dreptul a fi născut român dar trebue să posezi și inima și sentimentele române spre a putea zice Sunt român.
 
Plecam capu, da, dați adjutorul vostru preotuluI ca și el să se poată face demn de misiunea sa. Putem a vă numera prin funcționari cu cari Preotul e mai des în relații, câți-va care batjocoresce'n drumuri pe preot, pe Dumnezeu după trebuință voi numi chiar pe toți aceștia ca și pe suferinzi”.
 
#citește mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Mai multe date din istoria Dobrogei puteți afla accesând lucrarea „Mărturii din epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: imagoromaniae.ro
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Sărbători emoționante ale anilor 1880 - „Chorul bisericesc s-a auzit pentru prima oară în Constanța“




 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

197
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1499
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1344
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1596
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1169
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1266
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

973
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1140
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1150
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1546
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1714
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1624
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1568
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2276
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2282
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2090
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1780
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1898
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2531
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2509