DobrogeaDigitală: Dobrogea, California Europei

Astăzi se împlinesc 129 de ani de la moartea savantului și patriotului român Ion Ionescu de la Brad.

Situat printre cele mai importante personalități de secol XIX ale României, el este legat de Dobrogea prin studiile făcute asupra acestei provincii, cu ocazia incursiunii sale aici, în 1850.

Genialul agronom, care, în 1842, era titular al primului curs de „Agricultură, Geniu rural şi Industrie agricolă” la Academia Mihăileană din Iași, a oferit, în monografia Excursiune agricolă în Dobrogea, o analiză atentă și complexă a potenţialului agrar, economic şi social al ţinutului dintre Dunăre și Mare. Studiul amănunțit este însoțit de o hartă etnografică şi topografică, dovadă că cercetarea celor 388 de sate dobrogene a fost printre primele demersuri științifice serioase făcute asupra acestei provincii greu încercate de istorie.




Nevoit să se refugieze în Turcia, după înăbuşirea mişcării revoluționare din Ţara Românească, Ion Ionescu de la Brad a rămas în exil peste opt ani, timp pe care l-a consacrat preocupărilor ştiinţifice. El a primit  acordul de a întreprinde o călătorie de cercetare în ceea ce el numea California Europei – Dobrogea turcească, fiind sprijinit de Ion Ghica şi de vizirul Ahmet Bey pentru obţinerea dispensei din partea Imperiului. (Și vizionarul Nicolae Bălcescu văzuse Dobrogea ca o nouă Californie, către care români din toată țara aveau să se îndrepte, pentru a readuce la viață și a face fertile coastele sălbatice şi aride ale provinciei rupte secole întregi de trupul țării-mame.)

„Dobrogea aceasta este administrată de vizirul de la Rusciuk, Said Paşa. Se numeşte Dobrogea mai ales această parte absolut fără copaci. Mi s-a spus că e cuvânt turcesc şi că înseamnă Ţara fără pădure. Cealaltă parte, unde sunt păduri se numeşte Deliorman care înseamnă ţinut acoperit cu păduri”.

Fragmente din lucrarea în care autorul şi-a consemnat observaţiile şi ideile referitoare la provincie au fost publicate de I.N. Roman în Analele Dobrogei, textul oferindu-ne bogate descrieri ale plaiurilor dobrogene, ale satelor de la jumătatea secolului XIX, ale inegalabilelor vestigii arheologice. 

„Nu este ţară pe lume care, într’ aşa îngustă întindere de pământ, să cuprindă mai multe monumente artistice, ca Dobrogea… Din distanţă în distanţă, foarte aproape una de alta, pe movile şi pe dealuri, se văd ruinele cetăţuilor romane, atât pe ţărmurile Mării, cât şi pe malul Dunărei. Asemenea, în mijlocul ţării, se văd, din zare în zare, deosebi de ruinele de cetăţi, atât de multe movile naturale şi artificiale, încât, de le-am privi ca morminte de oşti, - din care multe şi sunt, - am putea zice că Românul în Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinile măririi strămoşilor săi.
 

  DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!

 
Pentru un arheolog român, Dobrogea antică este o mină nouă şi înavuţită. Cetăţuile române, dărâmate de toate gintele ce au călcat pe pământul Dobrogei, sunt semne învederate de temeiurile ce aveau Romanii de a vedea năvălind pe acolea asupra lor, ca prin o poartă firească, toate neamurile barbare din Europa şi Asia. Căile de la mare la Dunăre sunt făcute de Romani, strămoşii Românilor. Aşa, între altele, este un drum aşternut cu piatră, care merge paralel cu şanţul, căruia Turcii, împreună cu celelalte popoare, îi zic şanţul lui Traian; alt drum merge dela Silistra la Balcic…

Coloanele de marmură şi de granit, capitelurile de stilul cel mai curat, ornamentele iscusite ce zac în ruine sunt o dovadă încredinţătoare că Românii au ocupat locurile acestea pe când artele la dânşii ajunseseră la cel mai înalt grad de înflorire. La Kiustenge, vezi idoli scobiţi cu o iscusinţă, pot zice, neimitată încă.

Tot acolo, în zid, am găsit o piatră cu două capete de bou, înconjurate cu ghirlandă şi despărţite cu stele, piatră ce seamănă cu ornamentele casei municipale din Turin; un aghezmatar mare, de marmoră, sculptat întocmai ca benisteriul din Pissa: zidul de la Mangalia, care formează portul ruinat, seamană cu cel de la Civita Vecchia: templul Dianei dela Amcerea, desgropat de călugării români, cari şi-au făcut acolea o mânăstire; templul dela Nicoliţel, cetate zisă a lui Traian, prefăcut în biserică; stavilă de piatră pe drumul Silistrei şi o mulţime de alte asemenea lucruri ramase din vechea strălucire a Dobrogei, sunt o dovadă de înrâurirea popoarelor apusene asupra acestei ţări, pe marginile între Europa şi Asia“.

Valoarea creaţiei ştiinţifice a marelui savant a fost recunoscută încă din timpul vieții, fiind acceptat ca membru de onoare în Academia Română, precum şi în alte forumuri academice sau de știință din lume.

S-a stins din viaţă pe 16 decembrie 1891, la Brad. În semn de eternă aducere aminte și recunoaştere a contribuţiei sale la patrimoniul cultural naţional, o stradă din municipiul Constanţa poartă numele lui Ion Ionescu de la Brad.


Sursa foto: uaiasi.ro
 

Citeşte şi:

Ion Ionescu de la Brad - agronom, scriitor, membru de onoare al Academiei Române