#DobrogeaDigitală: Dumitru Caramitru, la 75 de ani!




 
  • Astăzi, actorul constănțean Dumitru Caramitru împlinește 75 de ani
 
 
Născut pe 24 septembrie 1946, Dumitru Caramitru a urcat pe scenă de foarte tânăr, remarcându-se prin talent și versatilitate.
 
Vocea plăcută, mișcarea scenică, puterea de a transmite și a se conecta cu publicul, au făcut rapid din el un cântăreţ şi actor complet, iubit de spectatorii revistei constănțene.
 
În vara anului 2018, când ziarul nostru organiza, în premieră pentru lumea artistică de la malul mării, un eveniment intitulat „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, printre seniorii distinși ai scenei tomitane, care și-au adus contribuția la patrimoniul cultural al urbei, a fost  și Dumitru Caramitru.
 
I s-au înmânat atunci medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Judeţean, precum şi o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa.
 
Iată cum îl descrie Jean Badea, într-un portret cuprins în volumul „Dulcea povară“:
 
„Era trecut puţin de 20 de ani, dar avea alură de puşti dintr-a zecea când urca pe scena Teatrului «Fantasio» şi trecea cu «obrăznicie» testul de solist al unei trupe care nu ducea lipsă de cântăreţi (Ilona Moţica, Valy Manolache, Coca Andronic, Trio Do-Re-Mi şi, mai târziu, Dan Spătaru şi Clara Anton). Asemănat pentru înfăţişare şi câteva cântece cu Giani Morandi, «Mitică» - bine sfătuit «de pe tuşă» - s-a desprins la timp de «dictatura» modelului şi a reuşit să fie el însuşi.
 
Dar marea lui şansă a fost descoperirea actorului Caramitru de către regizorul Ion Drugan (în Cocoşelul neastâmpărat, Muschetarii Măgăriei Sale, Lumea poveştilor- spectacole muzicale pentru copii), apoi de către
Nicuşor Constantinescu (în comedia muzicală Hoţii de ceasornice). A trecut şi prin distribuţia spectacolului cu cea mai mare longevitate (Săracu' Gică), în care a fost unul dintre mulţii interpreţi ai lăutarului Frangulea, şi a unor
reviste muzicale, făcându-se remarcat prin sinceritatea şi firescul «miniaturilor» sale artistice.
 
După 1990 a obţinut aprobarea de a intra «cu arme şi bagaje» în grupul actorilor de la «Fantasia», fiind conştient că viaţa soliştilor e mai scurtă şi stă la remorca multor «colaboratori». Că a ales o opţiune înţeleaptă s-a văzut încă de la primele sale roluri, cele mai multe de «respiraţie» scurtă, cum a fost Omul de serviciu din comedia Love story în lift, de Alexandru Ştefănescu, despre care Ana Maria Munteanu nota în cronica sa din «Tomis»: «Adevărata vedetă a spectacolului este Omul de serviciu, interpretat de Dumitru Caramitru, o apariţie de un comic irezistibil, cu priză imediată, fulgerătoare, cu sala. Cu antenele sensibile ale talentului său, actorul-cântăreţ-dansator-mim intuieşte esenţa unui gen faţă de care restul spectacolului rămâne în exterioritate». 
 
Mitică a mers cu nădejde pe această linie, având resursele necesare şlefuirii micilor sale roluri din Zaraza de la Alcazar, Grevă la Fantasia, O fată îndărătnică, Cheia succesului, Falstaff-story, Pudră de talc ... şou, Sfânt şi păcătoşi şi Săracu' Gică (montarea anului 2001, în care revine cu acelaşi succes în alt rol, sergentul Nae Gogoaşă). S-a încumetat să interpreteze şi personaje principale (Moş Teacă din Revistă de ... front şi Tudor din Ginere de import), în care a avut nu doar bune intenţii, ci chiar reuşite onorabile.” 
 
 
#citește mai departe în volumul Dulcea povară”


Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

#citeşteDobrogea Dumitru Caramitru, plurivalentul artist constănţean, împlineşte astăzi 73 de ani (galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

224
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

859
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

926
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

995
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1258
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1953
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1526
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1653
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1210
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1301
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1002
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1164
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1172
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1566
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1753
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1638
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1592
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2302