05 Aug, 2020 00:00
3576
„1983, 24 martie. În România liberă de azi, un anunţ la «Decese», dat probabil de rude (nepoţi, veri), face cunoscut că urna pictoriţei Magdalena Rădulescu a fost adusă şi îngropată la cimitirul Sfânta Vineri, Figura 1, Locul 124.
Magdalena Rădulescu a murit acum vreo lună de zile, la Paris. De fapt, ea a fost găsită moartă (ca şi Marin Preda) într-o cameră sordidă, dintr-un hotel de mâna a şaptea din capitala Franţei. Moartea ei a fost anunţată tot de nişte rude printr-un ferpar la «România liberă», însă din partea oficialităţii nu s-a produs nici cea mai mică mişcare. O tăcere absolută. Ca şi în cazul lui Ţuculescu, pictoriţa este asasinată (postum) de oficialităţi, pentru ca, mai târziu, anumiţi «oficiali» să se îmbogăţească prin comentariile despre opera ei.
A fost o artistă în înţelesul cel mai înalt al cuvântului. Ca persoană, a fost o fiinţă rătăcită în acest veac, dacă nu un temperament ce a prevestit cu mult înainte apariţia beatnicilor sau hippy-ilor de mai târziu. Parcă o văd făcând figură insolită pe străzile Bucureştiului, în ţinuta ei „style tzigane", cu cizme în mijlocul verii, cu rochii de piele colorată, cu platoşe metalice pe piept sau cu tot felul de alămuri în jurul gâtului, cu părul vopsit negru şi cu mină de fiică a şatrei. Era totuşi fata unui moşier, mare avocat în Constanţa, dar dacă ea dusese boema până la exces, înseamnă că era stăpânită de o demonie interioară, de genul marilor artişti ai omenirii. Nu se simţea bine în
lumea în care trăia, dar ea n-a evadat, ca Gauguin, în insuliţele primitive din Pacific, ci în sălbăticia civilizaţiei ultra rafinate din Europa. Îşi ducea veacul mai mult-pe Coasta de Azur, prin taverne şi mansarde pestilenţiale, nu din gustul pentru desfrâu (femeia aceasta era un înger, în fond), ci din dezgustul faţă de lumea contemporană. Lucra mult, iar singura consolare şi-o găsea în alcool. E de mirare că a rezistat atâta, ajungând să treacă de şaizeci de ani. Era o solitară, a fost şi căsătorită, dar căsnicia nu se putea să dureze, deoarece era contrară firii ei rebele. Și rebelă în primul rând cu ea însăşi.
Când se va scrie biografia acestei femei-artiste, se va realiza una dintre cele mai curioase aventuri spirituale pornite din spaţiul dunărean. Şi aş zice mai curând dobrogean, deoarece Magdalena Rădulescu a fost o emanaţie a spiritului dobrogean, care a ţinut să rămână ca atare de-a lungul întregii sale vieţi. Cine va scrie despre ea va trebui să aibă în vedere acest lucru şi s-o trateze ca pe o creaţie a climatului dobrogean”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: