#DobrogeaDigitală: Înființarea Curții de Apel din Constanța


 
  • Prima Curte de Apel din Constanța a luat ființă în anul 1879. 

Un articol din publicația „Dobrogea jună“ din 1914, cuprins în volumul I al cărții „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“, de Stoica Lascu, prezintă o scurtă retrospectivă asupra înființării Curții de Apel în Constanța. Cetățenii considerau că în Dobrogea era absolut necesară o astfel de instituție, raportându-se la numărul mare de locuitori din regiune și la conflictele destul de dese care se petreceau.
 
Textul de mai jos ne prezintă atât un scurt istoric asupra acestei instituții, cât și argumentele pentru înființarea acesteia.
 
„Înfiinţarea unei Curţi de Apel la Constanţa Guvernul trecut, în urma stăruinţelor populaţiei din Cadrilater şi a le representanţilor judeţului Constanţa în Parlament a hotărât într'una din şedinţele Consiliului de Miniştri, înfiinţarea acestei Curţi şi nădăjduim că actualul guvern va înfăptui acest proect.
 
Dacă luăm în consideraţiune densitatea populaţiunei din Cadrilater, întinderea teritorială şi distanţele mari, este cu neputinţă a se alipi cele două judeţe noi la una din Curţile existente şi în asemenea împrejurări este indicat ca Dobrogea întregită cu judeţele ei să formeze o singură circonscripţie, având ca centru Constanţa.
 
Astăzi deja este foarte greu pentru locuitorii din marginea judeţului să se deplaseze la Galaţi, cu toate că avem legături prin calea ferată; ce va fi mâine pentru locuitorii de la Ecrene, situată la 100 kilometri depărtare de Constanţa, când nu există mijloace de comunicaţie şi când chiar o deplasare la Constanţa represintă cheltuieli şi pierderi de timp însemnate?
 
Amintim că în anul 1879 a funcţionat la Constanţa o Curte de Apel, care a fost transferată la Tulcea, unde a fost în fiinţă până la schimbarea reşedinţei Curţii din Focşani la Galaţi, şi că prin urmare încă de la anexare, legiuitorul a avut în vedere necesitatea unei Curţi de Apel în Dobrogea. Această Curte mai are menirea a forma jurisprudenţe în aplicarea legilor bulgare în Cadrilater şi a stabili forme de judecată şi în unele chestiuni cu totul speciale Dobrogei vechi, astfel că şi din acest punct de vedere ar fi necesară o specializare.
 
Domnule Ministru, nu vorbim în interesul nostru profesional, îmbunătăţirile ce le cerem nu sunt dictate de preocupări personale, deşi am văzut într'un protest în contra înfiinţărei acestei Curţi punându-se interesele locale şi de profesiune mai presus de interesele justiţiabililor, - dar credem că în calitatea noastră de mandatari legali ai împricinaţilor putem pleda pentru înfiinţarea unei secţiuni a doua la Tribunal şi a Curţii de apel la Constanţa.
 
Decan (ss.) George D. BENDERLI
 
Membrii consiliului de disciplină
 
(ss) Traian Bellu, Ştefan Mureşanu
 
Constanţa 24 Februarie 1914
 
("Dobrogea jună", X, nr. 7, 2martie 1914: 1-2)“
 
Sursă foto și de documentare: „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“  de Stoica Lascu

Citește și:

Primele alegeri parlamentare din Dobrogea – „Parlamentarii vor fi pe viitor scutul cetăţenilor“

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

491
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1569
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1404
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1604
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1175
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1267
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

975
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1142
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1151
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1548
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1715
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1625
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1569
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2278
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2284
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2093
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1782
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1900
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2533
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2513