#DobrogeaDigitală: Jeni Acterian, autoare și personaj fermecător, dintr-o lume dispărută sub tăvălugul istoriei

• Născută la Costanța, pe 9/22 iunie 1916, Jeni Acterian a fost un remarcabil om de litere si de teatru.

Absolventă a Facultății de Filosofie, director de scenă la Teatrul Odeon, sora mai mică a fraților Arșavir și Haig Acterian a rămas faimoasă mai cu seamă prin literatura sa memorialistică și prin amiciția sa cu Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica sau Mihail Sebastian.
Se spune despre această femeie de un farmec aparte că ar fi putut ajunge un filosof redutabil, dacă nu s-ar fi îndragostit. Suferințele sale din amor au născut însă o literatură diaristică unde nu lipsește talentul scriitoricesc și unde confesiunea intimă se amestecă, armonios, cu evocările unei epoci de mare bogăție culturală, în care au trăit cele mai importante personalități ale literaturii române.



Oglindind efervescența anilor interbelici, „Jurnalul unei ființe greu de mulțumit” a apărut la 33 de ani de la moartea autoarei, fiind o revelație, comparabilă cu Jurnalul lui Mihail Sebastian, rămas și el inedit timp de 50 de ani.
Dincolo de trăirile tumultoase ale tinerei introvertite și obsedate de efemeritatea lumii, descoperim în jurnal verdicte mature și inteligente asupra cărților devorate cu nesaț sau a filmelor vizionate cu pasiune, analize subtile si reflecții lucide despre personalitățile epocii, o ironie nimicitoare și concluzii destul de crude, despre lume și viață.
„Jurnalul” relevă o realitate trăită cu acuitate, atât în interior, cu zbucium și devastare sufletească, cât și în exterior, într-o lume interesantă pentru noi, cititorii de azi, care parcurgem cartea ca pe o prețioasă mărturie a unei epoci.
Cităm mai jos un fragment din „Jurnal”, în care este surprinsă întâlnirea autoarei cu Emil Cioran și Petre Țuțea, precum și sentimentul de inadecvare al tinerei care, deși pare amuzată, ascunde de fapt o imensă tristețe.
„Alaltăieri, nu știu exact când, am plecat de la Muțica și, în loc să mă duc acasă (mă gândeam la tusea tatei, la toată binecunoscuta atmosferă familială), am zis să mă duc să văd un film. Era 9 (II) seara și, când am coborât din mașină la Ateneu, mă gândeam, nu știu de ce, că ar fi bine să-l întâlnesc pe Emil Cioran. Când am ridicat ochii, era în fața mea, pe trotuar. M-a uimit atât de tare (mie nu mi se-ntâmplă lucruri pe care unii le numesc coincidențe), încât, câteva clipe, am fost destul de încurcată. Noroc că el e totdeauna atât de volubil. Am stat de vorbă – și trebuia să râd, ca de obicei (Doamne, ce puțină poftă de râs aveam!). Pe urmă, au trecut Petre Țuțea și George Teodorescu, s-au oprit și ei și au făcut o conversație așa cum obișnuiesc ei, cu paradoxe enorme, scepticism puțin, bârfeală multă, la care am luat și eu parte, desigur. Toate erau atât de triste tocmai când râdeam mai tare, că n-am mai putut răbda și am plecat.” (Fragment din volumul apărut la Editura Humanitas, 2017)
 
Dinamica extraordinară a imaginilor, a percepțiilor, a privirii din mai multe perspective, face din volumul lui Jeni Acterian un caleidoscop de senzații și emoții, de personaje și situații, o lectură care impresionează prin luciditate și inteligență, o plăcere pentru cititorul avid să descopere o lume apusă, dispărută sub tăvălugul istoriei.
 
Din capitolul dedicat lui Jeni Acterian de către publicistul Simion Tavitian, în volumul I din seria „Armeni de seamă din România”, cităm câteva rânduri referitoare la parcursul școlar și profesional al lui Jeni Acterian:
 
„S-a născut la 9 iunie 1916 în Constanța. Primii zece ani de școală i-a făcut la «Notre Dame de Sion», la București. După bacalaureat, se înscrie la Facultatea de Filozofie și Matematică. Teza de licență și-a ales-o singură, pe o temă de logică matematică: «Raționamentul prin recurență». Frecventând cu alți colegi de facultate «Maison Française» - Jeni Acterian participă la prelegerile despre Pascal și alte teme filozofice susținute de conducătorul instituției, pe atunci profesorul Dupront. Acesta apreciind calitățile tinerei licențiate îi propune o bursă la Sorbona.
 
Și ca prim pas, directorul «Casei Franceze» organizează o excursie de vreo două săptămâni la Paris, care a și avut loc, și la care au luat parte în afară de Jeni Acterian, Ion Frunzetti, Ștefan Popescu, Simion Stolnicul și alții. Izbucnește războiul. Înghesuită de nevoi, Jeni caută o slujbă. Profesorul ei de etică, de la Facultatea de Filozofie, Mircea Vulcănescu, în acea vreme și subsecretar de Stat la finanțe, îi oferă un post de referent la Casa de Amortizare și Finanțe. După patru ani de funcționarism, Jeni Acterian se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie). Lucrează la Teatrul Odeon ca asistentă de regie pe lângă Marieta Sadova, soția fratelui ei Haig Acterian, apoi ca actriță, director de scenă.”
 

Citește și:

#citeşteDobrogea Arşavir Acterian, un martor de excepţie al epocii sale