#DobrogeaDigitală: La Teke, amestec de bâlci și pioșenie

Revista „Realitatea Ilustrată”, anul XI, nr. 541, aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, publică în iunie 1937 un amplu reportaj sub semnătura scriitorului Ștefan Roll, care recreează sugestiv un eveniment devenit tradiție în Dobrogea – pelerinajul ce are loc în luna mai, către Teke, un micuț sat pierdut în “mirifica vale a Batavei”, unde moaștele sfîntului Atanas adună credincioși, creștini și musulmani, de pe tot cuprinsul Cadrilaterului. 

Un tablou pitoresc, populat cu români, turci, bulgari sau armeni, ne este prezentat în paginile bogat ilustrate, din care avem ocazia să aflăm detalii despre acest eveniment inedit, amestec de bâlci și pioșenie, mozaic uman de iarmaroc oriental, model însă de armonie religioasă și interetnică.
Dar cine e sfântul făcător de minuni, care aduna în jurul mormântului său atâta lume, în Dobrogea interbelică?

„După bulgari, un călugăr care tămăduia boli şi beteşuguri, care implora mila lui Dumnezeu când era secetă sau molimi, care se făcuse vestit în toată peninsula balcanică şi care mai era şi foarte bogat. Turmele lui nesfârşite, pământurile lui roditoare, livezile doldora de fructe, erau ale tuturora. Nimic nu-şi oprea venerabilul nabab pentru plăcerile şi înfruptările lui. Contigentele de miei erau împărţite celor ce nu aveau carne, grânele de asemeni, fructele nu mai puţin satisfăceau bucuria şi sănătatea plozilor. Bulgarii şi-l dispută susţinând că Atanase a fost un turc creştinat. Turcii susțin că a fost un otoman care a trecut la religia ortodoxă. Explicaţii şi plauzibile şi radicale pentru ciudățenia dublei situații etnice a Sfântului.

Biografia musulmană a lui Ak-lazala Sultan (notă: Ak Yazili Baba) e puțin mai altfel. E aceea a unui pustnic poposit în mănoasa vale a Batovei la locul unde se află azi mausoleul său. Era pe vremea Sultanului Murat al II-lea, în secolul al XIV-lea. De aici pustnicul predica şi difuza vrerile lui Alah, transmise direct. Faima lui trescuse păşunile grase ale văii, sărise dealurile şi rocile roşii şi se răspândise ca un fum de tămâie, ca o strigare îndelungă din minarete, până la Stambul. De peste tot venea lume să i se prosterne, să afle cum îi e scrisă soarta în mintea atotştiutoare pe care o poseda pustnicul. Victoriile imperiului otoman, prezise de proorocul de la Teke, i-au purtat numele până la reşedinţa Sultanului Murat. Exultând de izbânda prezisă de cucernicul rob al lui Alah Ak-lazala, atotputernicul Sultan a făcut să i se ridice un lăcaş mai cum se cade, unde să locuiască prorocul şi o bucătărie, unde mâna blajină să împartă pelerinilor din gratitudinea împărătească. Ce sălaş mai potrivit putea fi decât o geamie, fără minaret, numai cu o cupolă în stil arab, unde pustnicul să-şi termine viaţa făcând mereu minuni? Mai ales că trebuia să-i rămâie după moarte trupul ca să nu dispară complet. Locuinţa va deveni criptă. O criptă demnă de generozitatea unui Sultan recunoscător.

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!  

Pentru ospătarea şi găzduirea pelerinilor a ridicat de asemeni un lacaş care şi el aduce mai mult a monument. Hogeacul înalt de piatră al vetrei interioare, unde se frigeau boi întregi şi ciorchine de miei, domină valea ca un minaret de unde ieşea seara, în locul muezinului, silueta tăcută şi cu atât mai impresionantă a turnului. Ospătăria se compune din două încăperi: una a sofralelor şi alta a iatacurilor. Amândouă descoperite, sub cerul liber în această vale binecuvântată de o vară eternă. Poate nicăieri să nu existe un monument al ospătatului, un altar al îndestulării trupești, ca aci la Teke. Un altar devenit în măsura în care oamenii găseau lângă el binecuvântarea unui sfânt și minunile lui. Amândouă încăperile sunt construite în piatră, una circulară, cealaltă dreptunghiulară. Uşile sunt încadrate într’o piatră mai fină, o semimarmoră sculptată frumos. Concepţia arhitectonică se vede, a fost aceea ca pentru un templu.

Pentru lăcaşul pustnicului și, după aceea, pentru mausoleul lui, dărnicia lui Murat a fost fără margini. Candele de aur legate cu lanțuri de oţel atârnau din înaltul cupolei peste iatacul și apoi peste sarcofagul lui Ak-lazala. Covoare de preț tapisau pereții şi pardoseala din dale şlefuite. Vitralii scumpe lăsau să pătrundă o lumină colorată şi discretă lângă rugile sfântului. Când a murit, a fost pus în sarcofagul de piatră și așezat în mijlocul moscheei. Secole de-a rândul vor putea veni acum credincioșii să i se închine. La un cap al criptei a fost lăsată o deschizătură prin care cei sosiți să capete alinare şi tămăduire, apropiindu-şi de ea părţile bolnave sau introducând mâna, pentru a lua binecuvântare[…]

După ce şi-au dat tributul veghei, pelerinii, la ieşire, mai au de îndeplinit un obicei. Chiar în fața mausoleului, în curte, își răsfiră crengile înfrunzite un ulm scund. E pomul sfânt. Se spune că a crescut din lingura de lemn a pustnicului, înfiptă în pământ după moartea acestuia. Fiecare își va desprinde o fâșie dintr'un strai ce-l poartă și-o va lega de una din ramuri. Crengile de jos ale copacului sunt bandajate literalmente de tot soiul de cârpe, din toate culorile. A lega o fâșie înseamnă a ţi se îndeplini o dorință, a cere ceva sfântului care nu te uită. Fetele să se mărite, nevestele să aibe sarcini uşoare, copiii să crească sănătoşi, bărbaţii să izbândească în treburi[…]

Au apărut iar cupele uriașe cu limonada colorată strident roşu și galben, un leu două pahare mari, au început să fiarbă în cenușă ibricele cu cafeluțe gingirlii de orz, s'au desfăcut tarabele cu mărfuri de nimica - oglinzi înflorate, figurine ciunte de ipsos, pahare zugrăvite cu bronz și jucărele simpliste, fluiere pentru copii. S'au improvizat tragerile la țintă în piramida de cutii goale de conserve, cu mingi de cârpă. Trei lovituri la leu. lată cuierele de care atârnă mieii tăiați, unde fiecare poate cumpăra să ofere celor săraci gratuit. Chiolhanul e unanim și colectiv.

În tigăi negre sfârâie ciosvârte de cărnuri al căror fum se lovește de primele raze ale soarelui. Negustorii își desfac mărfurile de bazar sărac, alții vând pieile mieilor tăiați chiar atunci, licitându-le. În toate colțurile tarafurile și-au pornit repertoriile de cântece turcești. Scârțâie viorile, împletindu-se cu sfârâiturile tigăilor, bat darabanele, aplaudând hărmălaia generală, chiuie cântecele vesele, amestecându-se cu tărăboiul concurenței comerciale. Vacarm și animație colorată, creând un pitoresc bizar și plin de entuziasmul serbării, de pietatea pelerinajului”.

 
Sursa foto: Revista „Realitatea Ilustrată”, numărul 2, 1937, document pus la dispoziţie de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca 
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Procesiunea din Mecca Dobrogei - „Turcii, românii, bulgarii, armenii vin să doarmă o noapte lângă mormântul sfântului” (galerie foto)

deieri-deazi.blogspot.ro Povești din Teke – Mecca Dobrogei