#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: „Frumosul monument, vecinica amintire a unor eroice timpuri”

„Călătorind cu vaporul spre Tulcea, pînă încă a nu se zări oraşul, ochiul dinstinge în ceaţa alburie a orizontului o înaltă colină piramidală, ce se ridică în văzduh, din vîrful unei stănci rotunde, răsărită pe malul Dunărei. Iată «Monumentul» se aud şoapte printre călători ! Şi cu adevărat, acesta e monumentul, care comemorează vecinica realipire a Dobrogei la «Patria Mumă». 

Privindu-l, te năpădesc atîtea gînduri, atîtea frumose amintiri asupra întîmplărilor din ultimul resboiu. Privindu-l, ţi se nălucesc par'că, înainte-ţi, uriaşele lupte ale bravei Armate Romîne, condusă la vitejeşti izbînzi, peste dealurile Griviţei şi ale Plevnei, de bravul şi înţeleptul Comandant, Domnitorul Carol.

Sfinte lupte, vitejeşti izbînzi, în urma cărora, am recîştigat de la Turci Dobrogea, fostă provincie Romînească pe timpul marilor voevozi Romîni Mircea cel Bătrîn şi Ştefan cel Mare. 

Monumentul are forma unei piramide patrulatere înaltă de 18 metri. Baza sa este aşezată pe un postament de piatră albă, din carierile locale, iar feţele monumentului propriu zis sunt din lespezi de granit. Întreaga lucrare se datoreşte unui Romîn, regretatul artist Gh. Vasilescu, care n'a avut norocul să-şi vadă opera-i terminată. căci nemiloasa moarte l'a răpit în floarea vîrstei. 

Ceva mai sus de bază, pe cîte un postament semi cilindru, sînt fixate cele două statui: a Dorobanţului în partea de N.V. şi a Acvilei în partea de sud. Ambele sînt artistic turnate în bronz de casa Menareti din Italia. 

Cam la a treia parte din înălţime se află placa de granit cu inscripţia «Carol I domn şi Rege al Romîniei», iar la jumătate din înălţimea totală este încrustată marca Romîniei […]

 DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF  

Majestatea Sa Carol I vizitînd oraşul Tulcea, s'a suit şi pe dealul Hora unde a pus piatra fundamentală a înălţării actualului monument care să vecinească realipirea Dobrogei la Romînia. 

De atunci au trecut 20 ani fără să se mai gîndească cineva la bietul monument. A trebuit să vie cineva cu mult superior nouă. Cineva cu mult mai mult idealist ca noi, şi ţinînd ca o sfintă a sa datorie de a aduce la îndelinire dorinţa, exprimată atunci de Majestatea Sa, a făcut în mai puţin de trei ani, ceea ce n'am făcut noi, n'am putut, sau n'am vrut să facem în 20 de ani ! 

Ion Neniţescu, bravul luptător de pe cîmpiile Bulgariei, şi adevărat romîn de inimă, cum vine ca Prefect al Judeţului Tulcea, imediat se pune pe lucru ! Îngrijeşte a se aduna fondurile necesare, tocmeşte architectul dar, - o pedică se iveşte ! Proprietarii celor trei mori nu vor să-şi mute morile de acolo ! Ei pretind, că sunt adevăraţii stăpîni ai colnicului ! În zadar au fost toate intervenirile ! în zădar comuna li-a oferit cîte două mii de lei, de fie care moară. Ei nu vor să-şi mute morile, şi pace ! În urma multor insistenţe, cedează, pretinzînd însă cîte 20 mii lei, de fiecare moară ! Ba unul cere chiar 40 mii pe o vechetură în valoare de cel mult 1000 lei. 

Primăria atunci, ca una ce se credea cu drept stăpână a colnicului, face nesăţioşilor morari cuvenitele somaţiuni şi apoi intră în stăpînirea terenului. 

La cîteva zile apoi se serbează începutul clădirii monumenului printr'o procesiune măreaţă, la Colnic, compusă din tot ce are judeţul mai de inimă ! Mult ajutor a dat şi «Liga pentru propăşirea culturală a Dobrogei» care prin comitetul său diriguitor, a strîns primele fonduri, şi a continuat a strînge pînă în Februarie 1898, cînd se constituie un «comitet special pentru ridicarea monumentului.»

Şi astfel, graţie energiei şi patriotismului Prefectului Neniţescu; graţie frumoaselor sentimente ale bunilor cetăţeni Romîni din Dobrogea; mulţămită în fine sprijinului moral şi material, dat de toţi fii ţării, fără deosebire de naţionalitate sau religie, astăzi avem fericirea de a putea admira frumosul monument, vecinica amintire a unor eroice timpuri. Şi nici nu s'ar fi putut găsi o mai nimerită posiţie pentru acest sfîrşit.”