01 Oct, 2020 00:00
3115
„În ziua de Joi 24 Iunie, cu trenul de 6 ore dimineaţa, a s. osit în oraşul nostru Spiru Haret, Ministrul cultelor, şi E. S. Seffa-bey, Ministrul Turciei în Capitală, însoţiţi de d-nii Teodoru, Secretarul general al Ministerului Cultelor, şi Gârboviceanu, Administratorul Casei Bisericei, pentru a prezida solemnitatea punerei pietrei fundamentale a moscheei ce va construi guvernul romîn în localitate.
La descindere din vagon, vizitatorii au fost primiţi de către d-nii Prefect Ghica, Hacik Efendi Papazian, consul otoman, Poliţaiul Paladi şi alte persoane oficiale.
Dela gară, d. Ministru Haret, împreună cu invitaţii săi, s'au dus la d. prefect, unde li s'a servit ceaiul. La ora 8 112 au plecat din gară cu un tren special la băile Mamaia. Aci au vizitat plaja, pe care au admirat-o.
La 9 1/2 s'au oprit cu trenul la gara din str. Carol, de unde s'au dus de au vizitat şcoala musulmană. D. Ministru Spiru Haret s'a interesat foarte mult de mersul şcoalei musulmane şi a pus întrebări la diferiţi elevi, fete şi băieţi. A făcut o frumoasă impresie un mic elev din cl. I primară, care a recitat cu multă claritate şi într'o românească curată o poezie patriotică. D. Ministru a promis tot concursul şi tot sprijinul casei şcoalelor pentru a se aduce înbunătăţiri şcoalei musulmane. D. Prefect a dăruit 20 lei, pentru a se cumpăra fesuri elevilor săraci.
Dela şcoala musulmană, d. Ministru, însoţit de d. Prefect şi de toţi invitaţii, s'au dus de au vizitat Cazinoul cel nou, precum şi grădina de pe Bulevardul Elisabeta.
La ora 11 au sosit la locul unde se construeşte moscheia, care era frumos pavoazat cu verdeaţă şi drapele. Acolo se aflau toate persoanele oficiale şi invitaţii, elevii şcoalei musulmane precum şi toţi soldaţii musulmani din garnizoana Constanţa. Au făcut o frumoasă impresie toţi aceşti soldaţi musulmani în ţinută adevărat ostăşească. Serbarea a început prin cetirea din Coran de către Hatipul Moscheiei şi rugăciuni zise în limba turcă de către Muftiul judeţului.
După rugăciuni au început cuvîntările. Muftiul judeţului, în limba romînă, mulţumeşte M. S. Regelui şi guvernului romîn pentru clădirea acestei moscheie, cimentînd astfel pentru totdeauna puternica frăţie şi dragoste dintre romînii şi musulmanii din Dobrogea. Roagă pe creator pentru fericirea Romîniei şi a Dinastiei. Muzica intonează imnul regal şi apoi intonează şi ininul M. S. I. Sultanului. După d. Muftiu al judeţului, vorbeşte d. Prefect Ghica.
«Moscheea, a cărei temelie o punem astă-zi şi al cărui monument în cîte-va zile se va ridica sus spre ceruri, va fi una din acele clădiri ce va putea sta alături cu catedralele noastre cele mai frumoase. Moscheea din Constanţa, va fi una din podoabele Dobrogei, una din podoabele ţărei romîneşti. Terminînd, ţin încă odată, să vă mulțumesc, Domnule Ministru, de cinstea ce mi-aţi făcut, venind să prezidaţi această sărbătoare, nu numai a musulmanilor din Constanţa, dar a noastră a tuturor, sărbătoare care va rămîne multă vreme neştearsă din amintirea noastră, iar aşezământul acesta religiunei mahomedane se va ridica măreţ ca fiind o pildă a recunoştinţă către acei cari au dovedit o nestrămutată credinţă faţă de tron şi patrie.»
D. Ministru Haret recunoaşte că elementul musulman a fost în totdeauna supus şi devotat către ţară şi dinastie. E fericit că prezidează solemnitatea. Un prea frumos discurs a fost rostit, într-o admirabilă limbă romînească şi cu adevărat avînt oratoric, de către d. Amet Curt Molia, institutor în Medgidia şi absolvent al Seminarului Musulman din acel oraş. D. Gîrboviceanu, administratorul Casei Bisericeşti, citeşte documentul scris pe pergament, care e apoi semnat de toate persoanele oficiale şi de invitaţi. Aşezînd pergamentul, d. Ministru Haret, E.S. Seffa-Bey, Ministrul Turciei şi Prefectul Ghica, au cimentat şi fixat piatra fundamentală.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: