06 Oct, 2020 00:00
5735
„În No. 4 din Dobrogea Nouă ca un semn de recunoştinţă şi apărare față de acei străini cari au încercat să întunece frumoasa acţiune a Transilvănenilor-Mocanilor în Dobrogea, am arătat că Mocanii sunt aceia cari au adus cu ei sentimentul national în Dobrogea, că astă-zi ei formează stratul cel mai rezistent contra atacurilor străinilor şi multumită lor a străbătut limba românească şi tăria naţională între elementele străine din Dobrogea.
Am arătat că dacă mocanii au pus mâna pe pământul Dobrogean în schimb ei şi-au dat sufletul cu drag şi au luptat pentru realizarea idealului nostru naţional. Cine a avut prilejul să viziteze satele din Dobrogea, a avut ocazie să vadă că cea mai frumoasă şi mai temeinică gospodărie românească înfloreşte pe locurile pline de bălării şi pustii de altă dată !
Am văzut şi am rămas încântat, inima'mi bătea cu putere, mă simţeam mai mândru că sunt român privind alcătuirea de sate româneşti, casele mai frumoase, bine împrejmuite, curtea largă plină de tot soiul de păsări, rodnica muncă a omului tenace, dornic de muncă şi cumpătat.
De felul lor Mocanii sunt oameni veseli, primitori, vorbăreţi, abia te cunoaşte şi casa lor e deschisă pentru ospitalitate. Casa lor!! ... Da!! nu-ţi vine să crezi că aceşti oameni cu dare de mână, bogaţi chiar, îşi păstrează încă căminul curat românesc. Tot ce vezi în casă e lucrat de mâna mocancei şi de a fetelor.
Covoarele bogate şi cuverturile cusute cu arnici şi flori, ştergarele mari ţesute cu o rară dibăcie ce împodobesc pereții îţi fac dovada unor oameni conştienţi de trecutul, prezentul şi viitorul lor. Un alt fapt care te loveşte la prima privire prin casele mocanilor este dragostea cea mare de oameni mari români!
Înadevăr, marii bărbaţi transilvăneni sunt icoanele sfinte ale acestor oameni şi-ţi vorbesc cu lacrimi în ochi de un Avram Iancu, Şaguna, etc ... Alături de aceştia însă, cu aceiaşi dragoste şi evlavie stau portretele lui Cuza, Brătianu, Cogălniceanu, toate împodobite cu ştergare şi flori nemuritoare !
Toate acestea ne arată până la ce grad se urcă respectul şi dragostea pentru trecutul şi valorile neamului nostru. Dacă pentru ei Avram Iancu este un Dumnezeu, nu mai prejos stă şi Mihail Cogălniceanu pe care îl consideră ca un părinte al lor.
Şi în adevăr că dragostea acestui mare bărbat care şi-a pus întreaga putere pentru ridicarea tăranului român, nu a uitat nici Dobrogea care, pe atunci, avea mare nevoe de sprijinul unui adevărat român; pe atunci când bărbaţii noştri politici, amețiţi de gloria Independenţei, credeau că totul e făcut dacă Dobrogea a fost alipită la România şi mai mult ca oricând s'au aruncat în luptele pătimaşe ale politicei personale, disputându-şi rangul şi ambițiunele.
Pe această vreme care ar fi fost periculoasă pentru Mocani, mai trăia un suflet mare, mai trăia Cogălniceanu, care cu vorba lui dulce, convingătoare, căci răsărea din suflet curat, i-a încurajat, Ie-a ridica moralul care pentru moment slăbise şi cu drept cuvânt putem spune că Cogălniceanu a fost forţa, viaţa primilor colonişti români, a mocanilor.
Şi nici că se putea altfel ! Era absolută nevoe în Dobrogea sălbatecă, de un element românesc, puternic, care să poată rezista tuturor loviturilor ce aveau de îndurat.
Era nevoe şi este încă multă, aici unde s'au aşezat şi se aşează încă, pături, pături de streini întărind pe cele vechi şi oţelite la luptă; era nevoe de o cumpănare a naţionalitătilor şi greutatea cumpănei o duc transilvănenii. Această necesitate a înţeles-o Cogălniceanu.
Evolutia şi propăşirea satelor din Dobrogea se poate lesne vedea, dacă am privi o gospodărie românească. Ea e adevărata oglindă a acestor suflete curajoase, harnice, inteligente, cu un viitor bine definit; şi nu poate să nu ne salte inima de bucurie când stăm şi comparăm casele mici cu ferestrele de o palmă, acoperite cu pământ, stricate ale vechilor locuitori, şi casa mândră, luminoasă, înaltă, bogată, veselă, primitoare a Transilvănenilor.
O altă caracteristică a Transilvănenilor cari îi face superiori chiar românilor «de dincolo» după cum se obicinueşte să se zică, este dragostea mare ce au de a se cultiva, dragostea de artă şi cultură. Cele mai multe şcoli şi biserici din Dobrogea sunt ridicate sub îndemnul şi ajutorul lor şi într-un scurt timp ne-a dat un contingent de tineret bine instruit şi educat. Despre toate aceste tăgăduesc a vorbi într'un articol, viitor.
Acum termin cu cea mai mare mulţumire sufletească căci e dovedit că aceşti români au fost vrednici de a fi urmaşii pe aceste locuri, a străbunilor Români, şi vrednici moştenitori a calităţilor lor înălțătoare.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: