#DobrogeaDigitală: „Necropole elenistice la Tomis”, de Mihai Bucovală, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa


Masivele lucrări de amenajare şi modernizare a oraşelor Constanţa (Tomis) şi Mangalia (Callatis) au determinat conducerea Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea – Constanţa să pună la contribuţie întregul personal tehnic pentru urmărirea şi salvarea mormintelor din necropolele tomitane. Un exemplu în acest sens este şi volumul „Necropole elenistice la Tomis”, alcătuit de Mihai Bucovală, apărut în anul 1967 la Editura Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea – Constanţa.





În cercetarea arheologică, o importanţă deosebită o au cimitirele. Studiul necropolelor constituie una din sursele esenţiale pentru cunoaşterea istorică. Înmormântarea reprezenta pentru cei vechi o problemă dintre cele mai grave şi mai importante.
 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA IN FORMAT PDF



Iată de ce a considerat Mihai Bucovală esenţială editarea acestui volum, în care găsim descrise numeroase obiecte de cult găsite în mormintele care s-au lăsat descoperite de arheologi:
 

„Moartea era considerată ca o trecere în altă lume, în care viaţa continua, pe coordonate oarecum similare celor care caracterizau lumea abia părăsită. Această trecere pe alte tărâmuri nu era posibilă fără respectarea unui şir de obligaţii, dintre care primul loc îl ocupa recuperarea şi pregătirea trupului celui defunct pentru această importantă călătorie.


Indiferent prin ce împrejurare ar fi decedat cineva, de moarte naturală sau prin tăierea brutală a firului vieţii în bătălie, a nu avea trupul lui era pentru cei vechi un lucru foarte grav, un delict sau chiar o crimă, care se pedepsea, indiferent de rangul sau poziţia celui vinovat. (În acest sens ne stau mărturie desele referiri ale autorilor antici despre înţelegerile sau armistiţiile temporare încheiate pe câmpurile de luptă, pentru ca trupurile celor ucişi să fie recuperate de taberele respective, în vederea cuvenitei înmormântări).


Eroizat prin simpla trecere în lumea umbrelor, dispărutul apărea învestit cu calităţi deosebite. Iar dacă ar fi rămas cumva nemulţumit, ar fi putut tulbura liniştea şi pacea familiei sau a comunităţii care îl nesocotise, nefăcându-şi datoria de a-l pregăti şi a-l dota cu tot ce-i era necesar în noua viaţă pe care o începea. Prima datorie a familiei era, fireşte, aceea de a îndeplini cu exactitate ritualul funebru. Urma apoi, poate, obligaţia celebrării periodice a tristului eveniment”.



Citeşte şi:

Mormântul hipogeu din Mangalia a fost pictat cu Psalmii lui David

#scrieDobrogea Mormântul cu o pictură din vremea lui Constantin cel Mare, una dintre comorile de mare preţ ale Constanţei (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

316
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

875
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

935
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

997
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1259
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1954
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1526
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1653
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1210
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1301
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1002
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1164
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1172
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1566
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1753
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1638
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1592
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2303