#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Prioritățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958

• Capitolul IV al volumului „Politica navală postbelică a României“, de Marian Moșneagu se numește Priorițățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958.

Volumul constituie un rezumat al tezei de doctorat pe care căpitan-comandorul Marian Moşneagu, la vremea aceea director al Muzeului Marinei Române din Constanţa, a susţinut-o la Universitatea din Craiova, și reprezintă o deosebit de valoroasă contribuţie ştiinţifică în domeniu, fiind prima tratare unitară în istoriografia românească a acestei teme, corespunzător perioadei alese.

În Cuvântul înainte, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu consideră că autorul a abordat, în baza cercetării unei extrem de bogate literaturi de specialitate şi a unor studii intense în arhivele militare şi diplomatice naţionale, o problemă de cel mai mare interes, adeseori abordată de istorici, dar, de regulă, arareori aprofundată.

Meritul căpitan-comandorului dr. Marian Moşneagu este cu totul deosebit, întrucât, stăruind asupra unei probleme de mare semnificaţie, el realizează în fapt o sinteză înglobând toate aspectele fundamentale ale temei cercetate.

Autorul a realizat un studiu de calitate, care îmbină armonios analiza cu sinteza ori integrează natural istoria naţională în cea universală, iar aceasta cu referire la o problemă şi o perioadă complicate ale istoriei contemporane europene - declanşarea şi intensificarea „războiului rece“ în urma conflagraţiei secolului din 1939-1945, iar, în conexiune, istoria Marinei Române.
 
În primul capitol care poartă denumirea „Coordonatele dezvoltării marinei naționale moderne“ am văzut că sunt discutate fundamentele cadrului organizatoric şi legislativ privind evoluţia flotei naţionale în preajma celui de-al doilea război mondial și marina naţională - de la vocaţie la politică de stat, rolul şi competenţele Ligii Navale Române.

Capitolul al II-lea se numește „Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace (12 septembrie 1944 -10 februarie 1947)“ și prezintă contribuția Marinei Române la reușita actului de la 23 august 1944, clauzele navale ale Armistiţiului şi implicaţiile asupra dimensiunilor şi structurii flotei române, efectele nefaste ale cooperării militare sovieto-române - drama Marinei Române din toamna anului 1944, contribuţia Marinei Române la efortul militar şi economic al României în Campania din Vest - efectele Tratatului de Pace în domeniul naval, comisia Aliată de Control din România şi Marina Română (12 septembrie 1944-28 septembrie 1947).

Evoluția structural-doctrinară a marinei militare între anii 1948 și 1958 este cel de-al treilea capitol, destul de vast și plin de detalii. Titlul ales este foarte sugestiv, iar în subcapitole, se rescriu pașii istoriei din perioada menționată, în domeniul marinei militare.
Capitolul IV al volumului „Politica navală postbelică a României“, de Marian Moșneagu se numește Priorițățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958. Subcapitolele sunt: „Flota comercială sub controlul sovietic. SOVROMTRANSPORT, SOVROMNAVAL şi alte forme de imixtiune bolşevică“,  „Activitatea porturilor, şantierelor şi a transporturilor navale Româneşti“ și „Drepturile marinarilor şi muncitorilor portuari“.

Flota comercială sub controlul sovietic. SOVROMTRANSPORT, SOVROMNAVAL şi alteforme de imixtiune bolşevică

„Potrivit prevederilor Convenţiei de Armistiţiu, vasele comerciale româneşti, care se găseau în apele naţionale, cât şi în cele internaţionale, urmau să fie supuse controlului operativ al înaltului Comandament Aliat (Sovietic) pentru folosirea lor în interesul Aliaţilor340.  Un efect devastator asupra flotei comerciale româneşti l-a avut şi obligaţia României de a plăti „pentru pierderile cauzate Uniunii Sovietice de operaţiunile militare şi de ocuparea de către România a teritoriului sovietic“ despăgubiri în valoare de 300 milioane USD, plătibile în şase ani în mărfuri: produse petroliere, cereale, cherestea, ambarcaţiuni maritime şi fluviale etc.

Baza pentru stabilirea plăţii despăgubirilor era dolarul american la paritatea echivalentului său în aur. Ulterior, o convenţie încheiată la 16 ianuarie 1945 între guvernele român şi sovietic a prevăzut Planul livrărilor, al cantităţilor şi calităţii mărfurilor care trebuiau livrate Uniunii Sovietice în decurs de şase ani, în valoare de 50 milioane lei anual, precum şi preţul acestora.

Conform prevederilor acestei Convenţii, în perioada 12 septembrie 1944-12 septembrie 1950, România trebuia să livreze produsele după preţurile mondiale din 1938, majorate cu 15% pentru unele produse, între care şi vasele maritime şi fluviale. Erau prevăzute, totodată, eşalonarea livrărilor şi termenele respective anuale, ca şi sancţiuni pentru întârzieri la livrare, mergând până la livrări suplimentare de 5% pentru fiecare lună întârziere.

În tot acest răstimp, porturile maritime şi fluviale româneşti, şantierele navale, instalaţiile portuare, cheurile, magaziile, docurile au fost în serviciul autorităţilor sovietice, fiind folosite pentru nevoi interne doar cu acordul acestora.

Astfel, în primii doi ani postbelici, aproape întreaga capacitate a şantierelor şi atelierelor de reparaţii navale a fost pusă la dispoziţia navelor sovietice sau a celor aflate în folosinţa Comandamentului sovietic.

   
 

Încercând să rezolve problema lipsei de material flotant, guvernul român a solicitat restituirea unui număr de nave, din cele preluate de organele sovietice după 1 septembrie 1944. Ca urmare, prin Convenţia semnată la Moscova, la 11 septembrie 1945 de dr. Petru Groza şi Gheorghe Tătărescu pentru partearomână şi A.I. Mikoian şi A.l. Vâşinski în numele guvernului sovietic, acesta din urmă a consimţit să satisfacă cererea României şi să retrocedeze un număr de 18 nave maritime de război şi 23 nave din flota comercială şi tehnică, nave aparţinând statului sau unor societăţi şi armatori particulari .

Convenţia a fost respectată numai în parte, U.R.S.S. ignorând atât prevederile acestui document, cât şi unele articole din Convenţia de Armistiţiu, cum erau cele care obligau România să pună la dispoziţia înaltului Comandament Aliat Sovietic, mijloacele proprii de transport pe apă, de unde reieşea dreptul de proprietate indiscutabil al României asupra navelor sale.

Între navele nerestituite s-au numărat  57 nave maritime şi fluviale de comerţ şi 64 nave, ambarcaţiuni tehnice şi speciale, deşi Convenţia de Armistiţiu nu conţinea nici un articol care să prevadă că vasele pot fi obiect de captură. În anii următori, până în 1950 inclusiv, marina comercială română a trebuit să facă faţă obligaţiilor care decurgeau din eşalonarea livrărilor de material naval, mai ales construcţii noi, aşa cum fusese hotărât prin Convenţia din 16 ianuarie 1945.

În aceste împrejurări, refacerea şi dezvoltarea flotei comerciale române, cu suprastructurile necesare, avea să fie un proces de lungă durată şi deosebit de dificil în condiţiile existenţei societăţilor mixte sovieto-române, prin intermediul cărora partea sovietică a putut controla şi impune politica proprie în cele mai importante sectoare ale economiei naţionale.

În condiţiile în care volumul schimburilor economice externe realizat de România era cu totul nesatisfăcător faţă de necesităţi, la sfârşitul anului 1944 şi începutul anului 1945 guvernul prezidat de dr. Petru Groza a încheiat, în urma  tratativelor desfăşurate în perioada 25 aprilie-8 mai 1945, Acordul privind livrările reciproce de mărfuri dintre România şi U.R.S.S.“

 
 
Sursa foto: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 122 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Evoluția structural-doctrinară a marinei militare între anii 1948 și 1958
 
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Coordonatele dezvoltării marinei naționale moderne

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace