#DobrogeaDigitală: Portretul lui Ion Gorun, „acest majestuos trapist al literaturei noastre“

 

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 


Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Următorul portret prezentat îi aparține unui colos al literaturii și jurnalismului românesc, Ion Gorun. Poet, prozator, traducător și nu în ultimul rând gazetar, ilustrul Gorun s-a remarcat prin opera sa, colaborând și cu alte mari personalități ale secolului trecut precum George Coșbuc, Constanța Hudoș și Artur Stavri. A debutat cu versuri în Convorbiri literare sub pseudonimul Castor în anul 1889. A publicat primul volum intitulat „Câteva versuri“ în anul 1901.

Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Ion Gorun la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.

„Un colos. Liniştea aparentă ce se desprinde din toate trăsăturile nobilei frumuseţi bărbăteşti a d-lui Ion Gorun, exprimă toată energia, toată forţa stăpânită ce dorm în sufletul acesta viguros, adânc, superior.
 
Ion Gorun pare în literatura noastră contimporană - înfrigurată de nerăbdări ce vor să fie consacrate inainte de vreme şi de consacrări grăbite să nu păstreze un prestigiu prea ieftin câştigat - un pustnic uriaş care, în sgomotul gloriolelor deşarte, caută singurătatea pentru a se desluşi pe sine şi pe alţii.
 
Niciodată misterul tăcerei, propovăduită de Maeterlink, nu mi se pare mai impunător, mai neliniştitor ca în faţa acestui învingător al sgomotului, a cărui prestanţă severă împrumută tăcerei o măreţie ce intimidează. Înaintea lui Ion Gorun - acest majestuos trapist al literaturei noastre - sunt clipe când am impresia că omul se poate înţelege cu semenii săi şi fără turburătorul sgomot al cuvintelor. Dar, în ziua de azi, gloria este a vorbelor multe, sgomotoase şi goale.
 
De aceea faima lui Ion Gorun se poate auzi, în toată liniştita ei superioritate, mai mult când sgomotele tac.
 
Tăcut ca omul este şi stilul acestui artist. Rari sunt scriitorii cari izbutesc să pue, în cuvinte mai puţine, înţeles mai mult. Dacă arta lui Ion Gorun ar fi putut să facă şcoală, literatura românească ar fi avut azi, desigur, un cusur mai puţin: palavragismul.
 
Dar ar fi fost păcat, de oarece acest cusur este, în acelaş timp, şi una din caracteristicile cele mai româneşti ale spiritului nostru.
 
Deşi a tăcut o viaţă întreagă, Ion Gorun este sărac.
 
Morala: tăcerea e de aur numai pentru cei cari nu ştiu să tacă.“
 

Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser 
 
Citește și:

Portretul lui Nicolae Soreanu, „cel mai expresiv artist al nostru“

Portretul Luciei Sturdza-Bulandra - „Să fie vreo regină detronată din Anglia, exilată în România ca să-şi aline spleenul“