#DobrogeaDigitală: Portretul lui Ion I. C. Brătianu – „Este de-o inteligenţă pe care numai un mare prost ar putea s’o pue în încurcătură“

• Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 – d. 1927) a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

Lucrarea „50 figuri contimporane“ reprezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“.
 


Urmează portretul soției Regelui Carol I, Elisabeta a României,  „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 – d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Ion I. C. (Ionel) Brătianu, la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Sunt oameni cari nu aparţin numai vremei în care trăesc. In fiinţa lor este ceva misterios, pe care contimporanii nu-l pot desluşi. Privirea lor are câteodată reflexe ce deşteaptă lumini apuse sau scânteeri ce vestesc aurori visate. Sufletul lor parcă închide, ca într’o urnă vie, o ţărână sacră, o taină mare, sau un fapt măreţ. Oamenii aceştia trec prin viaţă, stârnind neliniştea celor pe cari-i cucereşte marea lor putere de simpatie şi desfăşurând o forţă de atragere care face impresia că nu aşteaptă decât un prilej mare, un fapt măreţ ca să devie centrul lui propulsiv.
 
Din această rară categorie de oameni mi se pare că face parte d-l Ion I. C. Brătianu. înalt, caşicum ar fi fost menit să predomine veşnic; elegant, fără să vrea; de-o inteligenţă pe care numai un mare prost ar putea s’o pue în încurcătură ; cu fruntea înălţată de-o mândrie cotidian de firească ; d-l Ion I. C. Brătianu pare un apostol din timpurile de eroism social ale istoriei noastre, — dar un apostol... restaurat după cerinţele vremei de azi, un apostol care-şi îmbracă avânturile în fracul diplomaţiei moderne, îşi tunde pletele revoluţionare şi-şi îmblânzeşte furtuna ce-i mocneşte în dunga dintre sprâncene, cu un zâmbet de-o amabilitate atât de ironică.
 
Caşi Gioconda, d-l Brătianu poartă, în trăsăturile feţei, enigma unei expresii nedesluşite. Este un amestec ciudat de energie şi plictiseală, de spontaneitate generoasă şi ironie, care-l face să pară aci nedumerit aci neîncrezător, când energic când dezgustat, totdeauna însă stăpân pe oameni şi lucruri.
 
Caşicând s-ar enerva într’una căldura unei veşnice dupăamezi de vară, d-l Brătianu parcă se sileşte să reprime, prin toate mişcările sale atât de leneş elegante, revoluţia pe care o predică numele său simbolic, instigator.
 
Cu toate acestea, eu de câte ori îl văd pe d-l Brătianu, pe stradă, în Parlament, sau în odaia sa de lucru, simt că încep să deviu revoluţionar. Dacă până azi n’am făcut nicio revoluţie încă, pricina este tot d-sa: în expresia enigmatică a d-lui Brătianu pluteşte un respect atât de ironic pentru «ordinea stabilită», în cât în faţa sa chiar energiile cele mai nedisciplinate se înfrânează, de teamă ca însuşi instigatorul lor să nu le ia peste picior.
 
D-l Brătianu are marea-calitate de a întimida devotamentele. Şi sunt clipe, când am impresia că d-sa izbuteşte să-şi intimideze chiar propriul său devotament.“  
Despre biografia lui Ion I. C. Brătianu
 
Ion I.C. Brătianu s-a născut pe 20 august 1864, în Argeș și a decedat pe 24 noiembrie 1927 în București. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, asemenea ilustrului lui părinte, Ion C. Brătianu.
 
Ion I. C. Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, mai mult decât oricine altcineva, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
 
Când regele Ferdinand I a murit în anul 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
 
Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locosteanu și Iosif Iser
 
Citește și:

Portretul Reginei Elisabeta a României – „Mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“

„Cu înţelepciune, cu muncă şi constanţă, lucruri mari se pot face”