#DobrogeaDigitală: Principatul Balica – „Pe la 1330 a fost un mic principat, în partea de sud a Dobrogei…“

• În anul 1330 în partea de sud a Dobrogei exista un mic principat numit Balica. 

Cartea „Dobrogea Gurile Dunării și Insula Șerpilor“ semnată de Romulus Seișanu a fost publicată în 1928 de editura ziarului „Universul“. Lucrarea prezintă cu lux de amănunte geografia și istoria Dobrogei punctând gurile Dunării și insula șerpilor. Lectorul intră în povestea autorului fiind captivat de peisajele descrise cu multă meticulozitate, dar și de informațiile arătate.
 


În partea a doua din carte aflăm detalii interesante și captivante despre un mic principat aflat în Dobrogea, sub conducerea prințului Balica (de aici și numele de Principatul Balica). Textul, scris în specificul narativ anilor ’30, deci destul de greu urmărit, este o adevărată comoară informativă.
 
Prințul Balica conducea pe la 1330 un principat ce-i purta numele. Era situat undeva prin sudul Dobrogei. Capitala era la Carbona (Balcicul de azi). Se pare că, asemenea Paristrionului de la Silistra, și principatul Balica era inițial sub dependența Imperiului Bizantin. Textul precizează că elementul românesc definea și acest principat.
 
Prințul a relaționat pe plan extern și cu curtea imperială bizantină de la Constantinopol. Ba chiar, în 1346 și-a trimis frații, alături de 1000 de ostași în ajutorul regentei Ana, mama împăratului Ioan V Paleologu, împotriva lui Cantacuzino care pretindea tronul imperiului. De aici reiese că prințul avea relații foarte bune cu bizantinii. După ce frații acestuia care conduceau armata, au cucerit o serie de cetăți de la Marea Neagra, curtea bizantină i-a primit cu mult fast. Unul dintre ei s-a căsătorit cu fata unuia din cei mai influenți oameni din imperiu, devenid apoi general al armatei.
 
„Pe la 1330 a fost un mic principat, în partea de sud a Dobrogei, sub stăpânirea prinţului Balica" - român de origine; iar după istoricii bulgari, cuman, sau turco-turan (? !). Capitala acestui principat a fost la Carbona, - Balcicul de azi.
 
Într'o conferinţă ţinută la Sofia (Februarie 1928), prof. Matafcief a făcut următoarele consideratiuni:
 

«În anul 1330 Dobrogea se despărţi într-un principat deosebit. Ea încearcă să se apere chiar şi de influenţa Patriarchului din Târnova. Prinţii dobrogeni vroiau în modul acesta să ajungă cu totul independenţi, întru-cât Patriarhul era în subordinea politicei bulgare, - Ţarul. De fapt, Dobrogea s-a separat, devenind principat de sine stătător şi cu politica sa aparte în timpul printului Balica, care era de origine cuman»

 
Ca şi Paristrionul de la Silistra - început de principat românesc, - care a fost, la originea sa un ducat aflat sub dependenţa imperiului bizantin; de sigur că şi principatul lui Balica, din regiunea Carbonei, a fost la originea sa, un mic ducat sub aceeaş dependenţă.

Dacă Balica ar fi fost bulgar, el ar fi avut interesul ă lege relaţiuni strânse, atât cu ţarul bulgăresc, din venitătate, cât şi cu patriarhul din Târnova, ori, el a urmărit o politică opusă, ceea ce dovedește caracterul particularist şi chiar „românesc“ al principatului său.

Descarcă gratuit volumul
“Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Şerpilor” de Romulus Seişanu,
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

Balica s-a amestecat şi în afacerile de la curtea imperială din Constantinopol, de oarece, în anul 1346 el a trimis pe fraţii săi -Teodor şi Dobrotici - cu 1000 de ostaşi aleşi în ajutorul regentei Ana, mama împăratului Ioan V Paleologu, împotriva lui Cantacuzino, pretendentul la tronul Bizanţului.“
 
Reese din acest fapt că Balica avea alianţă cu Bizantinii, dacă nu era, chiar în slujba lor. Trupele de elită, comandate de cei doi fraţi, Teodor şi Dobrotici, au luat câteva cetăţi depe coasta M. Negre şi după victoriile câştigate, au fost primiţi, în Constantinopol, cu mari onoruri. Dobrotici - mai norocos - a luat de soţie pe fata sfetnicului imperial, Apokantos, şi a fost numit general al armatei.

După d. N. Iorga Dobrotici a suferit apoi o înfrânge la Selembria, unde s-a luptat cu trupele bizantine, aflate în serviciul pretendentului la tron, Cantacuzino şi care au fost comandate, tot de un român, Farcaş. Dobrotici a rămas însă stăpân pe cetăţile de pe coasta Mării Negre, - afară de Midia, care a fost cedată lui Cantacuzino.

Nu se ştie precis când a murit Balica. D. N. Iorga crede că înainte de anul 1357, Balica murise şi după dânsul a venit, Dobrotici, care, câtva timp a fost stăpânitorul litoralului Mărei Negre şi a Zagorei'' (sic!)

Descarcă gratuit volumul
“Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Şerpilor” de Romulus Seişanu,
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

               
Citește și: Căile de comunicație (ferată și șosele) la începutul secolului XX