#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă până în anul 1877 -„Oamenii au rugat pe cântăreţul bisericii să fie dascăl“

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 


Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Biserica“. Pe parcursul acestui capitol vom descoperi poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom începe discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, debutând cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezintă descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“, preotul Dimitrie Chirescu:
 
„În călătoriile sale prin Dobrogea în 1850, Ioan Ionescu de la Brad, ne vorbeşte despre «pâinea sufletească pe care o doresc dobrogenii. Pretutindeni Românii din Dobrogea simt nevoia de dascăli, pentru a da învăţătură fiilor lor. În câteva sate am găsit dascăli, pe care îi ţineau ei, cu cheltuiala lor. Este cutare sat care nu s'a lăsat pânăă n'a furat din ţara Românească un dascăl pe care îl ţin Românii în sânul lor, mai bine de cum n'ar fi în sânul lui Avram».
 
Primul conducător al şcoalei din Cernavoda citat în lucrarea d-lui Apostol Culea este Pr. Dumitru Chirescu. Pr. Dumitru Chirescu, unul din întemeietorii şi sprijinitorii «Societăţii de cultură şi limbă», din Silistra, alături cu Costache Petrescu, a funcţionat la şcoala din Rasova. Mai târziu s'a preoţit la Cernavoda unde a organizat şi condus şcoala de aci, ajutat de dascălii bisericii. “
 
 
„Știri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“
 
Autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“:
 
„Tatăl meu, după ce s'a aşezat în Cochirleni jud. Constanţa, la anul 1874, a ajuns ciorbagiul satului, adică primar. În această calitate, cu ajutorul bunilor români din sat, cel întâi lucru ce a făcut, a fost înfiinţarea unei şcoale.
 
De cum ne-am stabilit în Cochirleni, tata, din îndemnul mamei, s'a pus pe lucru, ca să înjghebeze un comitet cu ajutorul căruia să poată porni înfiinţarea şcoalei româneşti. Greutăţi erau destule, cari li se puneau în cale. Localul de şcoală, lipsa cărţilor româneşti, învăţător şi atâtea altele, erau de învins într'o ţară streină. În privinţa localuluj de şcoală, chestiunea s'a rezolvat uşor.
 
În sat, în apropiere de biserică, era o casă părăsită, fără uşi, fără un perete şi cu acoperişul desvelit. Această casă a fost destinată pentru şcoala românească din Cochirleni, cu conditia să fie reparată şi pusă în stare de locuit. Şi această chestie s'a rezolvat uşor. Într'una din sărbători, preotul Dobrescu, după ce a terminat cu sfânta slujbă, a ieşit în uşa altarului înmbrăcat în sfintele odăjdii şi a grăit credincioşilor, îndemnându-i să ajute la reparatul şcolii.
 
Chiar a doua zi, bărbati, flăcăi, fete, femei, care mai de care, se grăbeau să dea ajutor, care la învelitul casei, care la lipit şi văruit, la facerea uşilor şi ferestrelor, băncilor, etc.
 
Partea cea mai grea era învăţătorul. Căci nici unul din aşa zişii cărturari ai satului, nu îndrăsneau să-şi ia angajamentul să facă pe învăţătorul. De aceea s'a intervenit prin prieteni şi cunoscuţi în ţara Românească, la Călăraşi, cel mai apropiat oraş din ţară.
 
Dar s'a răspuns că nu se găseşte nici un învăţător, care să vină în Dobrogea. Atunci oamenii au rugat pe cântăreţul bisericii, Mitu Ioan, să fie dascăl (învăţător).[…]“

Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Geamia Memet Efendi din Cernavodă - „Bătrânii musulmani spun că a fost construită cu piatră de la un vechi pod“