#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: „Dragostea noastră cea de toate zilele”

Volumul „Umbre pe pânza vremii“ adună laolaltă o memorabilă galerie de portrete ale unor artişti ce au trăit şi au creat în anii interbelici şi cărora autorul le-a fost contemporan şi, adesea, prieten intim.



 
Capitolul din care cităm mai jos este dedicat unor reconsiderări privind personalitatea lui Neagu Rădulescu, scriitor, umorist şi desenator interbelic de succes, cu care autorul a fost coleg şi tovarăş de escapade amoroase.
Această rememorare nostalgică a unui om special, generos, sensibil, echilibrat, dar jovial şi entuziast, ne prilejuieşte transpunerea în atmosfera capitalei din anii ’30, în anii studenţiei autorului, care devine un veritabil cronicar al epocii sale, oglindind obiceiuri, cutume, precum şi parfumul unui Bucureşti plin de oportunităţi culturale, de oameni interesanţi şi (încă) liberi.
 

„Împrejurările în care l-am cunoscut eu pe Neagu Rădulescu n-au fost numai de natură «literară», aşa cum se întîmplă îndeobşte în lumea scriitoricească, ci multe alte episoade exterioare mediului literar, împlîntate adînc în existenţa noastră din anii tinereţii, au contribuit să ne apropiem şi să rămînem prieteni, în sensul cel mai frumos al cuvîntului, pînă cînd piecarea lui precipitată, şi aş spune prematură, dintre noi ne-a despărţit pentru totideauna. De-a lungul anilor am avut destul timp să cunosc şi să fiu în relaţii mai strînse sau mai puţin strînse cu multe categorii de oameni, de tipuri, temperamente şi structuri diferite, relaţii bazate pe criterii de gust, de cultură, de afinităţi sentimentale, sau pe elemente de ordin conjunctural (frecventarea aceloraşi cercuri, întîlniri prin aceleaşi redacţii etc., etc.), unele fiind doar simple legături superficiale şi efemere, altele transformîndu-se în prietenii sincere şi durabile, dar toate avînd ca liant un factor comun: fenomenul literar.


Cu Neagu Răduleascu s-a întîmplat oarecum altfel. Pe el l-am cunoscut nu numai ca «scriitor», deşi am străbătut viaţa rămînînd amîndoi devotaţi muncii scriitoriceşti, în afara căreia pe nici unul nu ne-au tentat alte aspiraţii sau vocaţii lucrative. Rareori mi-a fost dat să întîlnesc un artist, un scriitor, absorbit zi de zi de obligaţiile lui profesionale, totdeauna puse sub semnul urgenţei şi îndeplinindu-le cu promptitudine şi conştiinciozitate,· dar care În a cd aşi timp să fie şi un om, adică o fiinţă ce trăia procesul existenţial sub toate formele acelea intense şi complexe ce definesc conturul unei individualităţi pe plan social, moral, temperamental etc. Neagu era o astfel de individualitate bine alcătuită, de un echilibru psihic şi fizic ce nu-şi pierdea niciodată busola, gata să soarbă cu voluptate din toate plăcerile vieţii.


Era Însetat de prietenie, de dragoste, de puritate, de dreptate, muncea mult, dar găsea timp şi pentru distracţii şi relaxări, pentru aventuri galante sau pentru evadări prelungi în mijlocul naturii sau În compania fiinţelor dragi. în astfel de «împrejurări» ne-am Întîlnit pe culoarele Facultăţii de Litere şi Filosofie, pe la începutul anilor 30. L-am văzut prima dată în ipostaza de «copil teribil» care - împreună cu alţii, ca Eugen Ionescu, de pildă - îi juca tot felul de feste şi-i scotea peri albi profesorului său preferat Mihail Dragomirescu (acesta îl iubea la rîndul său cu o afecţiune aproape părintească şi-i îngăduia orice zburdălnicie), apoi l-am cunoscut ca «director» de reviste literare, căci în primii ani de studenţie scosese două reviste X.Y. şi Herald, cu o mare difuzare mai ales prin amfiteatrele universitare.


Dar ceea ce m-a apropiat mai mult de el au fost relaţii de altă natură, pe care, fără falsă pudibonderie, căci ele constituie în definitiv apanajul tinereţii, voi cuteza să le reînviez aici.
Întîmplarea a făcut ca să fim actorii unor idile sentimentale concomitente, în sensul că partenerele noastre, fiind ele însele prietene şi colege la aceeaşi Facultate, Dia, Mia şi Dica (cea dintîi devenind curînd soţia lui Neagu) au reuşit să creeze un cerc format din şase persoane (trei fete şi trei băieţi, al treilea dintre noi fiind Ion Stancu, admirabil om, căzut pe frontul antihitlerist), iar grupul acesta rămînea nedespărţit de dimineaţa pînă seara.


Eram veşnic împreună pe sălile Facultăţii, la bibliotecă, în vesele plimbări prin Cişmigiu, uneori făceam excursii de o zi sau două, la «maici», la mînăstirile Ţigăneşti sau Pasărea, şi totdeauna Neagu era cel ce iniţia şi conducea aceste scurte şi romantice peripluri prin jurul Bucureştiului. Tot el era însă şi instigatorul acelor escapade nocturne în «cartier», cum îi plăcea să numească un anumit loc rău famat, unde ne duceam să ne potolim fervorile celor douăzeci şi ceva de ani pe care-i purtam atunci cu fală şi încredere. (Aventurile de acest gen au fost descrise de el în romanul Dragostea noastră cea de toate zilele.)


Camil Petrescu îl considera Pe Neagu Rădulescu «un poet al caricaturii»

Exaltam libertatea, ne plăcea să hoinărim, să citim, să iubim, să scriem, eram şi trişti şi fericiţi, şi prea bogaţi şi prea săraci, n-aveam nimic, dar nu rîvneam nimic din gloriile lumii - într-un cuvînt, şi cu mult înainte ca termenul să fi fost descoperit şi consacrat, eram nişte «beatnici» pe malurile bătrînei gîrle Dîmboviţa.
În toamna lui 1932, urmînd să fie ales un nou comitet de conducere al Societăţii Studenţilor În Litere şi Filosofie, Neagu Rădulescu, în dorinţa şi în elanul lui generos de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale studenţilor, s-a hotărît să candideze la preşedinţia acestei Societăţi - se bucura de multă simpatie printre studenţi - şi a format o partidă În acest scop, constituită din reprezentanţi ai tuturor secţiilor Facultăţii.


A publicat atunci şi un manifest împănat cu formulele electorale de rigoare, ce cuprindea programul său de realizări şi revendicări. Numai că lista comitetului în fruntea căruia s-a prezentat în alegeri era alcătuită mai mult din poeţi şi visători, ce nu ofereau garanţii prea sigure pentru înfăptuirile practice invocate în manifestul nostru. Bineînţeles, la alegeri lista noastră a căzut, dar nu la mare diferenţă de voturi de aceea a învingătorilor…

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

Prima lui carte, Dragostea noastră cea de toate zilele, publicată în 1934, s-a bucurat de un mare succes la public, ceea ce i-a deschis repede perspectiva spre o largă popularitate. În fiecare an după aceea Neagu apărea în vitrinele librăriilor cu o nouă carte, toate întîlnind acelaşi succes, unele se reeditau la intervale mici, tînărul scriitor devenise foarte curînd un răsfăţat al publicului, pentru ca volumul său de răsunet Turnul Babel - o frescă a pulsaţiilor celei mai tinere generaţii de scriitori şi artişti - să-i creeze o aură de celebritate ce-l va introduce definitiv în conştiinţa contemporaneităţii.


Să nu uităm că a fost un moment (cîţiva ani la rînd) cînd numele lui Neagu Rădulescu avea o circulaţie extrem de mare, ca numele lui Mircea Eliade sau al lui Ionel Teodoreanu, însă la niveluri deosebite, bineînţeles. Care este explicaţia sau care sînt datele ce i-au conferit, încă de timpuriu, această situaţie cu totuf privilegiată în comparaţie cu ceilalţi confraţi din generaţia sa? Aş aminti în primul rînd prodigalitatea lui, risipa de talent de care dădea dovadă. Apoi generozitatea sufletească, apoi umorul lui, savoarea prozei sale, un ascuţit spirit de observaţie, jovialitatea, dezinvoltura, candoarea lui, în fine maliţiozitatea manifestată faţă de unele moravuri şi figuri ce-şi arogau poziţii de fals prestigiu - toate acestea în paralel cu zîmbetul de înţelegere şi aprobare arătat celor ce se devotau cu abnegaţie şi modestie vocaţiei lor artistice. Asemenea însuşiri au creat în jurul lui o atmosferă de simpatie generală în lumea artistică şi literară.


Unul din secretele succesului său se datoreşte şi faptului că Neagu nu era numai scriitor, ci şi excelent desenator, consacrîndu-se caricaturii, unde a repurtat mari izbînzi. Dar caricatura lui depăşea profilul obişnuit al genului, căpătînd, în ansamblul creaţiilor sale din acest domeniu, dimensiunea unui epos al cărui limbaj nu mai era cuvîntul, ci metafora plastică. Prima lui expoziţie de caricaturi - a avut nenumărate în decursul anilor - a fost organizată în 1932 şi la vernisajul ei Camil Petrescu, în cuvîntul de deschidere, îl numea pe Neagu «un poet al caricaturii». Nu era un epitet de circumstanţă, ci o definire subtilă a stilului şi viziunii artistului, din a cărui paletă se revărsau cascade de poezie şi răsăreau hazlii naraţiuni epice. Fiecare caricatură a lui Neagu era o mică poemă, o povestire succintă, o biografie redusă la elementele esenţiale şi specifice, din care se deduceau, sub formă de badinaj, caracterul, preocupările, ticurile, comportamentele celui portretizat. Anumite detalii sugerau atmosfera lirică sau îngroşau tenta ironică ce lua adesea o turnură burlescă de mare efect anecdotic. Te plimbai prin expoziţie ca printr-un Disneyland, unde fauna respectivă era compusă din scriitori, actori, gazetari, sportivi sau politicieni români surprinşi în poziţii, atitudini sau situaţii de notorietate publică, redate aici prin cîteva trăsături de peniţă. Această latură a activităţii lui Neagu Rădulescu a contribuit în mod evident la cîştigarea unei largi popularităţi, întregită ulterior sau paralel cu succesele obţinute de el ca scriitor.


Călinescu afirmase despre scrisul său, în Istoria literaturii, că «stenografiază, nu fără pitoresc, limbajul mahalalelor». În această afirmaţie eu văd şi o notă bună, pozitivă, dar şi una uşor peiorativă, exprimată prin verbul «a stenografia». Numai că Neagu, la fel ca şi alţi umorişti, unii de anvergură, nu «stenografia», ci crea limbajul eroilor săi, şi făcea aceasta cu multă trudă, în ciuda aparenţei de facilitate. Dar oare nu tocmai asta este măsura calităţii unui scriitor, de a da impresia de facilitate, atunci cînd fiecare frază a sa e o luptă surdă, secretă, cu materia amorfă a cuvîntului?


Un fapt surprinzător poate, dar absolut real, era alergia lui la climatul cafenelei. Desigur, nu ocolea cafeneaua ca local în sine (aici găsea doar o sursă inepuizabilă de inspiraţie), însă nu era un frecventator împătimit al ei; apariţiile lui erau scurte şi limitate la strictul necesar ca să culeagă un subiect sau o siluetă. N-a fost niciodată văzut stînd cot la cot cu maeştrii şuetelor savante sau făcînd corp comun cu toţi acei corifei ai locvacităţii ce-şi iroseau ceasuri întregi vegetînd dinaintea unui şvarţ.


În schimb, ca şi cum ar fi dispus de nişte antene miraculoase, ştia tot ce se discuta şi se vîntura acolo, ca la o bursă a valorilor spirituale, care oscilau de la o masă la alta, în funcţie de umori, de interese, de rivalităţi, de simpatii sau de antipatii personale. Neagu căuta să rămînă în afara unei asemenea atmosfere, tocmai pentru a-şi păstra libertatea de a acuza, persiflînd, confuzia de valori, falsificarea ideii despre misiunea scriitorului sau tendinţa de vulgarizare a conştiinţei artistice. Crochiurile lui satirice, oricît de bonome şi «confraterne», erau în aparenţă, intenţionau să fie un corectiv al înclinării generale a spiritului de cafenea de a denigra şi a minimaliza adevăratele valori aflate în circulaţie…


Moştenirea literară a lui Neagu Rădulescu nu este dintre cele mai substanţiale, incontestabil. Amintirea lui însă e dintre cele mai vii pentru cei din generaţia lui. A fost o figură integrată profund în fenomenul cultural interbelic, cu un profil foarte personal, cu o prezenţă activă şi continuă în epocă, astfel că evocarea lui contribuie nemijlocit la conturarea imaginii de ansamblu a epocii în aspectele saIe specifice şi pitoreşti. A climatului ei literar si moral. O astfel de evocare poate fi, oricînd, binevenită.”

#citeşte mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/ Arhivă TVR

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Cum s-a născut şi cum a murit „malagambismul“. O glumă sfârşită tragic pentru faimosul muzician interbelic (video)

#DobrogeaDigitală – „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Cu Arghezi, despre fiul său risipitor, pierdut prin Paris

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moşilor

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis