#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”

Pericle Martinescu ne prilejuiește, în cartea sa „Umbre pe pânza vremii“, întâlnirea literară cu o serie de figuri proeminente ale culturii românești, realizând – cu un talent portretistic de excepție – imagini memorabile ale contemporanilor săi de geniu.
 

 
Un capitol îi este dedicat lui George Enescu, de care autorul este fascinat, urmărindu-i concertele cu religiozitate și scriind cu fervoare și entuziasm despre fiecare dintre ele.
Iată ce consemnează despre două dintre evenimentele muzicale ce au avut loc în 1941:
 

„17 octombrie 1941
Astă-seară, la Ateneu, a avut loc sărbătorirea lui Enescu, a cărui aniversare de 60 ani fusese cu două luni în urmă. Dar, din cauza evenimentelor, festivitatea nu s-a putut desfăşura atunci. Sărbătorirea de azi a fost organizată de Societatea Compozitorilor Români şi s-a petrecut într-o atmosferă mult prea sobră, aproape inexpresivă, faţă de strălucirea pe care ar fi trebuit s-o aibă. Toţi erau însă copleşiţi de vestea ce sosise în cursul zilei la Bucureşti şi care preocupa întreaga suflare românească (sfîrşitul luptelor de la Odesa). In lojă, Maestrul zîmbea galeş, cu figura lui albă, iluminată de o rază interioară puternică, murmurînd ceva în timpul aplauzelor şi mulţumind executanţilor care au susţinut programul compus numai din opere ale sale ...

1 decembrie 1941
„Al doilea concert-recital al lui Enescu, de astă-seară, a fost la înălţimea marilor momente din cariera lui. Nimic n-a lăsat să se creadă că Maestrul a obosit, aşa cum s-a întîmplat în precedentul concert, de la 25 noiembrie, din această serie. Astă-seară Enescu ne-a regalat iarăşi, prin intermediul arcuşului său uşor, limpede, grav şi veşnic tînăr, pentru care nici o partitură muzicală nu mai prezintă dificultăţi sau taine. El le descifrează pe toate cu o uşurinţă aproape neverosimilă, ca şi cum ar improviza.
 
De altfel, prin însăşi înfăţişarea lui, atunci cînd e pe podium, cu bagheta în mînă, ca şi prin arta sa de interpret, cînd ţine vioara la umăr, Enescu pare că nu îmbătrîneşte deloc. Nu l-am cunoscut pe Enescu tînăr - cînd l-am văzut eu pentru prima dată Maestrul era trecut de 50 de ani - însă uitîndu-mă la figura lui, văd trăsăturile unei tinereţi, mai ales sufletească, de o desăvîrşită armonie şi seninătate. De multe ori mi se pare că are un cap de copil. Nici o brazdă de bătrîneţe, nici o urmă de tristeţe, de dezamăgire sau de revoltă pe chipul acesta de înger sexagenar care îşi păstrează naivitatea şi inocenţa primilor ani, laolaltă cu seriozitatea aceea fermecătoare a unui adolescent pentru care totul în lume e frumos, nobil, ideal.
L-am văzut duminica trecută pe Enescu la concertul dirijat de Jora. La sfîrşitul fragmentelor din Demoazela Măriuţa, amestecat în publicul din sală - unde nimeni nu-l urmărea, afară de mine, fiindcă toţi aplaudau cu frenezie - Enescu aplauda şi el, ca unul de aceeaşi vîrstă cu adolescentele ce se repezeau spre rampă să fie mai aproape de compozitorul şi dirijorul de pe scenă. Îi plăcuseră atît de mult compoziţiile lui Jora, încît aplauda entuziasmat şi încerca să-şi facă loc spre cabina dirijorului, ca să-l felicite. Şi mi-am zis în seara aceasta, acolo, sub cupola Ateneului: «George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!»”

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 
„Eu mă simt compozitor pînă în măduva oaselor”
 
Textele dedicate impactului pe care maestrul și muzica lui l-a avut asupra lui Pericle Martinescu sunt completate cu fragmente din Memoriile lui Enescu, publicate de muzician cu puțin timp înainte de trecerea sa în neființă.
Astfel, textului original, scris în perioada interbelică, Pericle Martinescu îi adaugă un post-scriptum, elaborat în 1981, cu ocazia centenarului marelui muzician, unde grupează câteva mărturii ale maestrului, care își exprimă vocația pentru munca de compoziție și stângăcia pe scenă, în calitate de violonist.
 

„Eu mă simt compozitor pînă în măduva oaselor, forţele mele m-au împins totdeauna să iubesc muzica şi să încerc să creez ceva în domeniul ei. Dacă numărul operelor mele e relativ restrîns, e din cauză că am dorit să dau - o spun fără mîndrie - ceea ce era mai bun în mine. N-am publicat decît ceea ce consideram relativ încheiat. Cariera mea se rezumă la cele câteva opere proprii. Ea nu are nimic de-a face cu concertele mele de virtuoz. Să nu confundăm cariera cu meşteşugul. Vioara mi-a oferit mijlocul de a rămîne independent…
 
Gîndiţi-vă că eu trebuie să fac pe scenă un efort considerabil, datorită unei anumite stîngăcii fizice. Nu sînt îndemînatic şi n-am avut niciodată însuşirile instrumentale deosebite. Astfel a trebuit să muncesc mult pentru a da iluzia că le am. Cînd mă aflu pe scenă, mă străduiesc să uit că mă găsesc acolo, mă transpun în altă parte, evadez...
 
Am fost fericit să aflu că în anumite împrejurări am putut procura altora puţina bucurie pe care eu n-o aveam niciodată. Acest gînd mă încîntă şi mă consolează. În ce mă priveşte, am simţit eu vreodată plăcerea de a fi un virtuoz ? Sincer vorbind, nu ! Vă puteţi oare închipui ce poate fi existenţa unui virtuoz ? Eu o ştiu. Aceste fiinţe invidiate, adulate sînt în realitate nişte martiri, nişte osîndiţi, nişte sfinţi !. .. în concluzie, eu nu văd prin ce s-ar deosebi existenţa unui virtuoz de viaţa unui călugăr închis în chilia lui ...”

 
#citeşte mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/umbre-pe-panza-vremii-de-pericle-martinescu-2702.html
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: YouTube/captură TVR Cultural

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Cu Arghezi, la Mărţişor - „Pămîntul Dobrogei seamănă cu al Palestinei. Cred că Isus Hristos trebuie să fi umblat pe aici…”

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moşilor

#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu, despre Mircea Eliade şi angoasa înstrăinării
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris
 
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit
 
#DobrogeaDigitală „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”: Pericle Martinescu şi Crăciunul anului 1940