#GhidDobrogean1924: „Societățile și asociațiile culturale, profesionale și de asistență“ din Constanța interbelică

Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Lucrarea cuprinde și un capitol intitulat „Societăți și Asociații“. 

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori”ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.
 
Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 


Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
În ediția de astăzi abordăm „Societățile și Asociațiile“ din Constanța anilor 1920. Lucrarea mai sus menționată prezintă succint organizațiile culturale, profesionale și de asistență socială din acei ani. Sunt trecute în revistă diverse Ligi, de la Liga Culturală până la Liga Proprietarilor, sindicate, cercuri etc. În scurtele descrieri realizate de autorii volumului sunt integrate detalii precum adresa sediilor organizațiilor și lideri acestora. Remarcăm printre numele menționate personalități dobrogene precum Constantin Brătescu, Ioan N. Roman, Col. Marin Ionescu Dobrogeanu.   
 
Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și contrucția narativă spefică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos:
 
Liga Culturală, sediul Şcoala Comercială, str. Cuza Vodă 18., C. Bratescu prezident; N. Chirescu vice-prezident; I. Borcea, seretar; P. Postelnicu, casier.
 
Societatea magazinerilor de cereale, str. Pescari 2, prezident de onoare G. I. Georgescu; prezident activ I. Vişenescu; secretar Manea Alexia.
 
Corpul Contabililor Autorizaţi, sediul Banca Naţională, IIie Mecu, prezident; Sp. Constaniinescu, secretar
 
Cercul farmaciştilor, st. Traian 7, Pompei Ciupercescu, prezident; Ion Berbereanu, secretar; I. Ştăncescu, casier
 
Soc. Demobilizaţilor „Fii Apărători ai Patriei“, sediul: strada Dragoş Vodă 6, N. D. Chirescu, prezident; Ștef. Ştefănescu, vice-prezid. Marin Dăscâlescu, viceprezid; Nicu lonescu, secretar.
 
Liga Chiriaşilor, B-dul Ferdinand (Arena Grand), A. Mureşanu, prezident; Francisc Sachetti viceprezident; Vasile Făgă­raş, viceprezident; I. Tranulis, secretar-casier.
 
Liga Propietarilor, sediul Grand Hotel (Piaţa Carol). Col. lonescu-Dobrogeanu, prezident; D. Șt. Dimitriu. vice-prezident.
 
Societatea Culturală Dobrogeană, sediul str. Carol 127, I. N. Roman, prezident; C. Brătescu, secretar Gh. Stefcu, secretar.
 
Sfatul Negustoresc, strada Traian, Ilie Mecu, Prezident, Nicolae Ştefan, vice-prezident, loan O. loan, vice-prezident, Gh. Stefcu, secretar.
 
Societatea Mutuo-Soccrso (ajutor reciproc al italienilor). Sediul Lloyd-Triestino. str. Vânători, Prezident, Aurelio Zanelli; Secretar, Pietro Gasparini.
 
Asociaţia invalizilor de Răsboi. Prezident. Căp. N. Stefan
 
Junimea Macedo-Română, Societate culturală. Sediul Str. Lascăr Catargiu 9, Hotel Regina, prezident. Dr. Virgil Apostolescu, vice-prezidenţi: Papleacu Nicolaie şi lancu Mihăilescu, secretar N. Beza.
 
Societatea „Ajutorul“ a meseriaşilor israeliţi. Sediul I. C. Brătianu 6. Preşedinte, Ad. Sapira; vice preşedinte, Zumer; secretar. Tully Schwartz; casier; Wolf Scheartz.
 
Uniunea Comercianțialor de cereale din Dobrogea, Sediul strada Marcu Aureliu No. 11. G. Georgescu, prezident; Tulea Weissbuch, vice-prezident; I. D. Xantopol, vice-prezident; Gh. lonescu, secretar; Florea I. Florea, casier.
 
Uniunea Generală a micilor industriaşi şi meseriaşi patroni din România Mare, Str. Carol 57, Romulus Cocea, prezident; Făgăraş Vasile, vice-prezident; Badea Constantinescu, vice-prezident.
 
Sindicatul Automobiliştilor, Preşedinte de onoare; I. Gheorghiu, şeful brigăzei de siguranţă.
 
Soc. pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace şi a copiilor sugaci, Prezidentă, D-na Dr. Al. Pilescu
 
Sindicatul Hotelierilor, Hotei Princiar, str. ştefan cel Mare 64
 
Societatea văduvelor din răsboi. - Secţia Constanţa
 
Societatea generală a funcţionarilor comerciali. - Secţia Constanţa
 
Ocrotirea Orfanilor din Răsboi (Palatul Prefecturei), Prezident G. L. Dumitru, consilier la Curtea de apel.
 
Bekur-Hullm Rebiţa (Soc. Sacra) a evreilor de rit spaniol, înfiinţată în 1921. Prezident, Ilie Seni; vice prezident, Haim Benun; secretar Sllberştein Hoffner; cenzori, Ilie Israel şi Jacques Gabay; membrii: David Levy, I. Beniamin, Albert Veisi şi losef Franzi.
 
Descarcă gratuit volumul „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Citește și:

#GhidDobrogean1924: Asociațiile sportive din Constanța interbelică


Galerie foto:


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1453
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1311
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1557
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1157
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1264
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

971
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1139
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1148
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1544
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1713
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1622
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1567
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2275
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2280
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2088
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1779
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1897
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2530
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2507
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2719