Marea și muzica. Concerte de weekend

În Constanța, în ciuda condițiilor vitrege de manifestare a actului cultural, continuă seria de evenimente organizate de Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

În acest weekend, spectacolele oferite de artiștii lirici, în parcul Operei, vor prilejui întâlnirea publicului meloman cu muzica de calitate, cu arii și cântece din lucrări celebre.
Astfel, sâmbătă, 8 august, începând cu ora 20:00, talentații soliști ai Teatrului de operă și balet vor fi protagoniștii spectacolului „Musica sempre libera”. Vor intrepreta: Mădălin Băldău, Laura Eftimie, Marius Eftimie, Doru Iftene, Mihaela Ionescu, Lucia Mihalache, Ana Maria Mladinovici, Bogdan Ocheșel, Elena Rotari, Laurențiu Severin, Stela Sîrbu. Soliștii vor fi acompaniați, la pian, de Andrada Ștefan, precum și de Corul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, condus de Adrian Stanache.
Duminică, 9 august, între orele 20:00 și 21:30, suntem așteptați în parcul Teatrului National de Operă si Balet Oleg Danovski, la concertul „Marea și muzica”,alături de Mitică Feraru, Ioana Crudu, Maria Boteanu, Constantin Grigorescu, Daniela Railean, Adeline Penescu, Cristian Fulga, Simion Crudu, Florin Iacob, Adela Necula, Costinel Florică, Anca Scarlat, Vladislav Zodieru, Andrei Railean, Livian Trufin, Vitalie Postolache, Cristina Vârtejan, Bogdan Manciu, Marcel Dășanu, Benoni Bolea, Vitali Porcescu, Vitali Milosta, Serghei Porcescu, Andrada Ștefan. În program vor fi prezentate lucrãri din creația compozitorilor Bach, Beethoven, Handel, Zaharov, Mancini, Dvorak, Weber, Sostakovici ș.a.
 
Reamintim că intrarea este gratuită. În perimetrul asigurat de organizatori este permisă participarea spectatorilor în limita celor 84 de scaune puse la dispoziție. 
 
Citește și:

„O Sole Mio” va răsuna din nou în parcul Teatrului „Oleg Danovski”
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1191
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1137
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1361
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1120
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1248
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

962
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1128
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1143
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1538
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1706
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1614
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1557
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2265
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2270
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2084
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1775
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1892
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2523
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2503
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2711