15 Oct, 2020 00:00
3130
„Începu să tușească și trupul i se zguduia cu totul, cuprins de spasme. Dură aproape juma de minut, iar apoi se liniști iar. Continuă să vorbească în șoaptă cu statuia aflată în spatele său, dar privirea sa era îndreptată spre est, privind spre mare, putând parcă să vadă dincolo de clădirile frumos aranjate în fața sa.
- N-am să spun nimănui vreodată unde îți este mormântul. E taina ta și trebuie să rămână nedeslușită. Poate că peste câteva sute de ani, tot va reuși cineva să-l găsească… Acolo… unde mi-ai spus Tu. Îl va găsi cineva, dar nu azi. Nu Acum! Și când te-or găsi, atunci te-or duce acasă, la Roma ta mult iubită… Cât despre mine, fratre… Acesta-i locul meu… Eu sunt Acasă! Fața Năsosului se strâmbă încă o dată de durere. Puse mâna la piept, apoi începu și mai tare să tușească, mai gros și mai adânc decât în celelalte dăți. Închise pleoapele, de parcă așa i-ar fi fost mai ușor să alunge durerea din piept. Spasmele se opriră în cele din urmă, apoi Năsosul simți o căldură neașteptată, care îi cuprinde pe dinăuntru întreg corpul, o căldură ascunsă și născută în străfundurile ființei sale, și care acum se pusese în mișcare, dorind să iasă afară… Acum, simțind această căldură, nu-l mai durea nimic… Și era bine… Atât de bine, încât sentimentul acela îl făcu să zâmbească… Și rămâne așa… zâmbind, la picioarele fratelui său de bronz.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: