„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”: Piața cea Mare, personaj central al romanului

Romanul lui Cristian Cealera „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” este cartea unui scriitor îndrăgostit de istorie, care „restaurează” cu talent, pentru noi, cititorii secolului 21, o epocă de glorie a României și implicit a Constanței - perioada interbelică, din care autorul decupează, inspirat, o singură zi: 23 iulie 1926.
 


E ziua celebrării sfântului Foca, o zi fierbinte de vară la malul mării, în care viața își urmează cursul său firesc, în timp ce oamenii își trăiesc, la intensități diferite, dramele sau micile bucurii.
 
Dintre multitudinea de personaje care populează lumea bogată a romanului, se desprinde, tutelar, figura centrală a Pieței Independenței, în jurul căreia gravitează întreaga acțiune a cărții.
 

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

Un prilej pentru descrierea actualei Piețe Ovidiu din urbea tomitană, cu istoricul clădirilor ce o înconjoară și configurația străzilor adiacente, este sosirea în Constanța a veteranului Radu Negrean, căruia fostul său camarad, locotenentul Bucur Popescu, îi prezintă orașul și atracțiile sale.
 

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

 
Iată-i ajunși și în „Piața cea Mare a orașului, Piața Independenței, numită astfel pentru ca nimeni să nu uite victoria României în «răsbelul» din ʼ77-ʼ78”:
 

„Deși obosit și cu gândul la un așternut curat și la un somn binemeritat, Negrean nu putu să nu rămână uimit de priveliștea ce i se înfățișa: piața era frumoasă, semicirculară și mărginită de numeroase clădiri impozante, mult mai mari și mai înalte decât cele pe care le văzuse până atunci. Dar edificiul care impresiona cel mai mult era cel aflat acum pe partea dreaptă a birjei în care se aflau cei doi prieteni.

- Palatul Comunal, se auzi vocea lui Bucur. L-au început înainte de război, dar, apoi, lucrările au fost blocate. Acum cinci ani abia l-au inaugurat și atunci au lărgit și reabilitat și piața, așa cum o vezi tu astăzi. Cel care a ridicat Palatul e un arhitect din București, unul Stephănescu, tare priceput, am auzit. Tot el a lucrat și la Marea Moschee, al cărei turn îl vezi deja, dar și la Catedrala de la Alba Iulia, acolo unde Măria Sa Ferdinand Întregitorul și Regina Maria s-au încoronat ca monarhi ai României noastre mari.

Încă nu se făcuse de șapte dimineața, așa că Piața Independenței era aproape goală. Undeva, în capăt, în fața clădirilor aflate vis-à-vis de Palat, cineva deschisese ușile unui local cu ștaif și scotea afară pe terasă câteva scaune. Ceva mai departe, un turc cu fes, angajat al Primăriei, mătura sârguincios.

Pe scările Palatului Comunal, paznicul punea țara la cale cu un agent de poliție, dar amândoi se opriră din sporovăială atunci când birja trecu prin fața lor. Agentul își făcea, de obicei, rondul la acea oră, însă mai profita, uneori, de liniștea dimineții pentru a mai sta la taclale cu angajatul primăriei.

- Tot când au terminat Palatul au așezat și statuia pe locul de astăzi. O să te iau mai târziu într-o plimbare mai lungă și atunci vei avea timp să le vezi pe toate.

 Statuia... Negrean citise că în centrul orașului se găsea frumoasa statuie de bronz a unui mare poet al Romei, ce ajunsese pe meleagurile Mării Negre, numai Dumnezeu știa cum și de ce, în urmă cu vreo 2000 de ani. Acum, birja lor trecea chiar prin spatele ei, așa că veteranul nu o putea vedea foarte bine. Își promise însă să nu părăsească orașul acesta fără să admire de mai aproape statuia poetului care medita cu fața spre Răsărit, gândindu-se poate la Roma sa.

- Statuia este veche. Moș Simeon, gazda mea, mi-a spus că au adus-o și au pus-o în piațetă la vreo zece ani după sfârșitul războiului cu turcii. Când a fost, apoi, războiul cel mare, bulgarii au vrut să o distrugă și au dat-o jos de pe soclu. Moșul meu mi-a spus că au vrut să o ducă la ei în țară, dar zice-se că i-au oprit nemții... Germanii ăștia au și pus înapoi statuia, la locul ei de atunci. Ce ți-e și cu soarta asta, Radule, căci, iată, acum trebuie să le mulțumim nemților, măcar pentru asta, chit că ne-au pricinuit o grămadă de necazuri, unul mai mare ca celălalt...

 În fața statuii lui Ovidius se aflau vreo trei restaurante, două hoteluri și mai multe prăvălii cochete, la acea oră încă închise. În capătul din dreapta se ridica Palatul Băncei Marmorosch Blank, clădire foarte frumoasă, ridicată înainte de război cu scopul de a fi hotel. Acel hotel, numit Mercur, chiar funcționase timp de vreun an și jumătate, dar se închisese odată cu venirea trupelor de ocupație.

Piața Independenței se sfârșea într-o ramificație de patru străzi ce își continuau drumul domol spre mare. Prima din dreapta era strada Ovidiu, numită așa, bineînțeles, după poetul latin ce trăise în antichitate prin aceste locuri. Urma, apoi, Lascăr Catargiu, pe vremuri strada Elenă, însă redenumită după numele unuia dintre foștii prim-miniștri din ultimele decade ale veacului trecut.

 A treia stradă ce pornea din Piață se numea Grigore Cantacuzino, tot după un prim-ministru, urmaș direct al lui Constantin Brâncoveanu, care trecuse în lumea celor drepți cu puțin înainte de Marele Război.

 Cea de a patra stradă, ultima, purta numele lui Dimitrie A. Sturdza, prim-ministru liberal de al lui Brătianu. În timpul guvernării lui, la 1907, generalul Averescu împușcase fără milă miile de țărani ce se răsculaseră pentru pământ. Sturdza, pe vremea când deținuse funcția de ministru al Culturii și Instrucțiunii Publice, fusese prezent la Constanța, pe 18 august 1887, la inaugurarea statuii lui Ovidius, opera sculptorului italian Ettore Ferrari. Când avusese loc acel eveniment, exista acolo doar o mică piațetă, iar Mihail Kogălniceanu comentase, spunând că locul poetului antic nu era într-o astfel de locație modestă.

În Piața Independenței, accesul cu trăsura sau cu automobilul era permis, prin ordonanță comunală, doar în jumătatea dintre palat și statuie. Dincolo, în fața tuturor acelor restaurante, bodegi și magazine, era numai zonă pietonală.”

 

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

Pentru a vă bucura de lectura integrală a acestui roman de excepție, îl puteți achiziționa de la librăria „Prăvălia cu Cărți” sau îl puteți primi în dar (împreună cu un autograf special al autorului), în cadrul campaniei de abonare la Newsletter-ul cotidianului ZIUA de Constanța.
 

Citește și:

Cititorul, parte din poveste: „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”

Romanul lui Cristian Cealera – o magică mașină a timpului