Portrete de preoţi dobrogeni: Preotul Stoica Marin


Preotul Stoica Marin, fost protopop al Constanţei, a slujit la parohiile Tureni, judeţul Cluj, şi Dobromir, Gura Dobrogei, „Sfinţii Împăraţi” II şi „Sfântul Gheorghe” din Constanţa. Preotul Stoica Marin s-a născut pe 18 septembrie 1939 în satul Vîrtop, comuna Cotu Văii (azi în comuna Albeşti), judeţul Constanţa, din părinţii Florea şi Dumitra. După finalizarea cursurilor primare, a absolvit Seminarul Teologic din Buzău, promoţia 1960, şi Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoţia 1964. Pe 5 ianuarie 1964 s-a căsătorit cu Elena Crasan, din Topoloveni, judeţul Argeş. A fost hirotonit diacon şi preot pe 24 şi 25 septembrie 1964, de Teofil Herineanu, fostul arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, pe seama parohiei Tureni, protopopiatul Turda, judeţul Cluj.
 

Începând cu 1 ianuarie 1968, părintele Stoica Marin a fost transferat la cerere în Dobrogea, la parohia Dobromir, judeţul Constanţa. Cererea i-a fost aprobată, la propunerea Consiliului Eparhial, de Chesarie Păunescu, episcopul Dunării de Jos - Galaţi. Pe 1 aprilie 1970 a fost transferat la parohia Gura Dobrogei, tot din judeţul Constanţa, unde a slujit până pe 1 aprilie 1978, când a fost transferat, în calitate de preot paroh, la parohia „Sfântul Gheorghe” din oraşul Constanţa. În cererea adresată de Antim Nica, arhiepiscopul Tomisului şi Dunării de Jos, către Departamentul Cultelor, în vederea aprobării transferului de la parohia Gura Dobrogei la parohia „Sfântul Gheorghe” din oraşul Constanţa, ierarhul îl descria pe preotului Stoica Marin ca fiind un „slujitor al tarului corect, cinstit, muncitor şi cu bună reputaţie (...), având o activitate cultural-socială deosebită”.
 
La rândul său, în raportul de activitate care a însoţit cererea de transfer, preotului Stoica Marin, menţiona, printre altele, următoarele:
În parohia Gura Dobrogei (n.r. care cuprindea cinci sate) toţi locuitorii sunt creştini-ortodocşi, exceptând 23 de familii care aparţin cultului musulman. Prin predicile ţinute, cuvântări ocazionale şi convorbirile particulare cu ocazia vizitelor pastorale şi în orice împrejurări, am avut în vedere să abordez, cu tact, pe înţelesul tuturor, învăţăturile moral-dogmatice ale bisericii noastre, pentru a-i feri pe credincioşi de eventualele încercări de prozelitism. (...) De aceea, am dus o muncă susţinută, ca păstoriţii să cunoască cât mai bine sfintele slujbe şi să participe activ, prin cântarea omofonă, din toată inima, la serviciile divine. Am antrenat consiliul parohial şi comitetul parohial în munca pastoral misionară, lucru ce mi-a fost de un real folos în păstrarea credincioşilor în jurul învăţăturilor noastre ortodoxe.
 
Pentru completarea cadrelor sacerdotale, din grija pentru Biserică şi viitorul ei, am pregătit şi am trimis la seminarul teologic un fiu al parohiei, care actualmente studiază în anul V la Seminarul Teologic din Buzău”.
 
Pentru activitatea desfăşurată la Gura Dobrogei, preotului Stoica Marin a fost hirotesit „Sachelar”, de Antim Nica, episcopul Tomisului şi Dunării de Jos, iar în acelaşi an în care a fost transferat la biserica „Sfântul Gheorghe”, a fost angajat pe postul de secretar al Protoieriei Constanţa.
 
Din cauza unei suferinţe trupeşti, după o bogată activitate la protoierie şi în parohia „Sfântul Gheorghe”, în anul 1985 a renunţat la cele două posturi şi a fost transferat la parohia „Sfinţii Împăraţi” - II din Constanţa, unde, din anul 1986 a deţinut funcţia de preot paroh, până în anul 1991.
 
Din activitatea administrativă pe care a desfăşurat-o la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa, amintim: restaurarea picturii, unde se regăsesc şi cadre zugrăvite de pictorul Nicolae Tonitza, înlocuirea acoperişului bisericii, renovarea exteriorului bisericii, amenajarea unui parc în curtea lăcaşului de cult, amenajarea unei încăperi dedicate arhivei parohiei etc.
 
Tot în anul 1986, pe 1 iunie, a fost numit în postul de consilier administrativ de pe lângă Cancelaria episcopului-vicar Epifanie Norocel, care avea reşedinţa la Constanţa, post din care şi-a dat demisia după şase luni, tot din motive medicale. Dar funcţiile administrative nu l-au ocolit nici mai târziu, pentru că, în vara anului 1990, a fost ales, prin vot, protopop al Protoieriei Constanţa. În această demnitate a lucrat până pe 1 iunie 1992, când a fost ales un nou protopop, în persoana preotului Mitrofan Vasile. 
 
După cum singur mărturisea într-un raport de activitate, părintelui Stoica Marin i se datorează întocmirea primei documentaţii de construcţie a bisericii „Sfântul Nicolae”, cea de-a doua biserică din parohia „Sfinţii Împăraţi” - II:
(...) Deoarece biserica era neîncăpătoare (n.r. biserica veche „Sfinţii Împăraţi” – II), după mai multe intervenţii nu s-a aprobat extinderea acesteia, şi pentru ca în biserică să poată intra mai mulţi credincioşi, am construit, din metal, un cafas pentru aproximativ 50 de persoane. (...) Imediat după revoluţie am procedat la întocmirea documentaţiei pentru construcţia unei noi biserici şi obţinerea autorizaţiei în acest sens.
 
Începând de acum, anul 1991, am predat parohiatul preotului Zisu Iulian, eu activând şi ca protopop, ca în continuare acesta să se ocupe de construcţia bisericii, pentru care întreaga documentaţie era întocmită, rămânând ca eu să îl ajut atunci când eram solicitat”.
 
Într-adevăr, cu ajutorul Consiliului Parohial şi al credincioşilor, părintele Iulian Zisu a ridicat o frumoasă biserică, cu hramul „Sfântul Nicolae”, cunoscută constănţenilor cu numele de Catedrala Marinarilor. Din această parohie a fost transferat din nou la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa, pe 1 iunie 1995, unde a slujit până în anul 2010, când a ieşit la pensie.
 
Pentru activitatea depusă în slujba Bisericii, pe 23 aprilie 1991, a fost hirotesit „Iconom-stavrofor”, de Înaltpreasfinţitul Lucian, Arhiepiscopul Tomisului.
 
A trecut la cele veşnice pe 17 martie 2017 şi este înmormântat în cimitirul din Agigea.
 
Despre Ionuţ Druche
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Școlar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este şi bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din Constanţa. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Portrete de preoţi dobrogeni: Preotul Gheorghe Oprea (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

342
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

514
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

735
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

993
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

1525
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

1589
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

1826
#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

1638
#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

1567
#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

1443
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

1936
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

2312
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

2510
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2819
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2776
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

2531
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

2498
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2651
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2769
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

3428