# DobrogeaAcademică. 102 ani de la Unirea Bucovinei (28 noiembrie 1918) „Cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre”

Brumar – lună fastă în procesul constiuirii României moderne!
După ce la 14 c. s-a rememorat actul revenirii/reintegrării, în contextul Războiului de Independenţă, a spaţiului dintre Dunăre şi Mare la aria statalităţii noastre (fusese smuls, la mijlocul veacului al XIV-lea, din trupul statului medieval Ţara Românească) – astăzi, la 28 noiembrie rememorăm cel a-al doilea act al Marii Uniri din 1918 – Unirea Bucovinei, „care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, [ce] au făcut pururea parte din Moldova”.
Este un prilej de cunoaştere mai bine – mai ales de către tinerii zilelor noastre, seduşi, unii, de miraje ale globalismului deznaţionalizator contemporan – a trecutului naţional, de omagiere, totodată, a eforturilor şi jertfelor înaintaşilor, ale poporului în ansamblul său.
Sunt motivaţii care au stat, în urmă cu doi ani, de tipărire la Brăila, sub egida Academiei Române, a unui preţios volum documentar – Unirea Bucovinei cu România. Antologie de documente, hotărâri, declarații, adresări, apeluri, telegrame, acte, protocoale unioniste, realizată de Vasile Tărâțeanu (Academia Română), Editura Academiei Române. Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I” ([Seria] Documenta Basarabiae 3. Coordonatori: Victor Spinei, Ionel Cândea, Zamfira Mihail), București – Brăila, 2018 /364 pp.; il., h., facs./.
Iniţiativa îi aparţine unui cunoscut militant naţional-cultural român de la Cernăuţi, scriitorul Vasile Tărâţeanu (n. 27 septembrie 1945, în satul Sinăuţii de Jos), membru de onoare al Academiei Române – pe care am avut prilejul de a-l întâlni în Ţară (mai ales la Alba Iulia), de-a lungul anilor, la mai multe reuniuni naţional-culturale –, despre care acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, relevă în debutul volumului: „Demersul asumat de polivalentul cărturar Vasile Tărâţeanu de a pune un consistent lot de acte de epocă, ce oglindesc procesul unirii Bucovinei cu România, la îndemâna publicului interesat de istorie este salutar, cu atât mai mult cu cât lucrările de acest profil, ce luminează şi nuanţează secvenţe memorabile ale trecutului, sunt mult mai puţin mediatizate decât cele privind unirea Transilvaniei şi Basarabiei. Fără un arsenal documentar argumentativ performanţele istoriografice exigente şi-ar pierde din rigurozitate şi credibilitate”.
 
Consistenţa documentară şi semnificaţia ideatică a volumului sunt, fără nici o îndoială, indiscutabile. Patriotul autor al corpus-ului informează cititorii, în În loc de argument, prin republicarea unui curajos – pentru contextul istoric din anul scrierii (1990) – text intitulat Purtători de istorie, în care arăta, în paginile ziarului „Plai Românesc” din 1 decembrie 1990, că „Istoria nu poate fi retranscrisă”, că „Istoria este istorie şi noi suntem purtătorii ei, de ieri, de azi, de mâine”; şi, mai departe, se dezvoltă împrejurările şi condiţiunile cu care fromânii bucovineni se confruntau la începutul erei de exprimare democratică liberă:
„În virtutea acestui adevăr, am hotărât şi noi, precum au făcut-o fraţii noştri ucraineni, marcând la 3 noiembrie anul curent 72 de ani de la Vecea lor populară din 1918, să dăm publicităţii, pentru prima dată după 1940, diverse materiale cu caracter de documente istorice privind desfăşurarea evenimentelor din acea perioadă a destrămării Imperiului Habsburgic, care, în 1774, ne-a rupt Bucovina din trupul strămoşesc al Moldovei.
          Facem acest lucru – scria în 1990 patriotul luptător de la Cernăuţi Vasile Tărâceanu – mai întâi de toate în semn de pios omagiu adus în aceste zile de sărbătoare a unităţii în cuget şi-n simţiri a întregii suflări româneşti de pretutindeni, marilor noştri înaintaşi, care, în condiţii similare, de ocupaţie, s-au dovedit a fi mai bărbaţi şi mai vrednici decât noi acum
          Avem dreptul la aceasta poate mai mult decât alţii, căci, dacă a fost cineva nedreptăţit pe acest pământ de-a lungul ultimelor secole, atunci în primul rând aceştia suntem noi, băştinaşii ajunşi de la 1774 încoace, prin diferite vicleşuguri, minoritate naţională, deposedaţi de propria noastră istorie.
          Şi de identitatea naţională.
          Aşadar, vă propunem doar câteva, în măsura în care ne permite spaţiul acestui număr, din documentele Constituantei şi Congresului General al Bucovinei din octombrie şi noiembrie 1918, culese din «Glasul Bucovinei», precum şi din cartea «Unirea Bucovinei» (studii şi documente) a redutabilului nostru istoric Ion I. Nistor, pe nedrept dat uitării, precum şi unele fragmente din amintirile participanţilor la aceste mari evenimentem din istoria Neamului nostru.
          Nimeni nu ne poate priva de acest drept.
          Dreptul la istorie”.
 
          În Postfaţa volumui, acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române circumstanţiază şi domnia sa: „Domnul Vasile Tărâţeanu este şi preşedintele Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» din Cernăuţi, unul dintre principalii organizatori ai acţiunilor culturale ale românilor din zonă. Dar asta nu-l împiedică să treacă, de ani de zile, graniţa dintre România şi Ucraina, cu bagaje pline de cărţi în limba română, atât de necesare comunităţii pe care o slujeşte. Printre volumele de care dispune acum muzeul literar-memorial Mihai Eminescu din Cernăuţi se află şi Dicţionarul Limbii Române (19 volume) primit, împreună cu alte cărţi importante apărute la Editura Academiei Române, prin bunăvoinţa academicianului D.R. Popescu şi a subsemnatului.
          Acest om mărunt la stat, dar cu suflet atât de mare încât ar merita să i se dedice lui însuşi o carte (i se dedicase în 2005, un volum omagial intitulat Crucificat pe harta țării, Vasile Tărâțeanu – 60, apărut la Bucureşti – n.n.), are şi el necazurile lui – şi le înfruntă bărbăteşte, de unul singur (din păcate!). Acum câteva luni (text scris, reamintim, în 2018 – n.n.) sediul Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» şi al librăriei «Mihai Eminescu» au fost agresate de tineri vandali. Şi, după numai câteva săptămâni, domnul Vasile Tărâţeanu a trecut printr-o anchetă a serviciului local de securitate al Ucrainei (timp de şase ore, privind activitatea Centrului Cultural Român), soldată cu ridicarea tuturor hărţilor României anului 1918, a revistelor «Glasul Bucovinei» şi «Mesager bucovinean», ziarului «Neamul Românesc» şi a unor cărţi de istorie.
          Închei cu o întrebare retorică. România a pierdut, în ultimii 28 de ani aproximativ 3,5 milioane de cetăţeni. O bună parte dintre ei nu se vor reîntoarce în ţară. Dar avem în imediata vecinătate a graniţelor noastre cetăţeni români – aşa cum sunt cei din Bucovina (astăzi regiune a Ucrainei), din Basarabia, din Voivodina, din Valea Timocului, care doresc să-şi păstreze legăturile culturale cu ţara, doresc să-şi înveţe copii limba română, încă gândesc şi simt româneşte. Oare n-ar trebui să-i sprijinim constant şi concret în eforturile lor?”
 
          În corpul volumului, după ce sunt prezentate pe larg documentele procesului Unirii, un segment consistent (pp. 217-348) prezintă cititorului de astăzi o sumă de figuri reprezentative ale mişcării naţional-culturale a fraţilor bucovineni, sub sugestiva titulatură Icoane iluminate de harul iubirii de neam şi ţară, portrete dedicate unor personalităţi unioniste embleme ale Bucovinei – Iancu Flondor (portret semnat de Dumitru Covalciuc), Ion Nistor (de acad. Alexandru Zub), Sextil Puşcariu (de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române), Dionisie Cavaler de Bejan (de Vasile Tărâţeanu), Dorimedont Popovici (de Marian Olaru), Radu I. Sbiera (de Vasile I. Schipor), Vasile Bodnărescu (de Rodica Jugrin), Laurenţiu Tomoioagă (de Ştefan Hostiuc), Isidor Bodea (de Dragoş Olaru), Eudoxiu (Doxaţă) Hurmuzachi (de Ilie Luceac), Filaret Doboş (de Alin Niculică).
 
 -----------------------
 
          În ziua de joi, 15/28 noiembrie, în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuţi are loc şedinţa în care delegaţii au discutat despre Stabilirea raportului politic între Bucovina şi Regatul României. Începută la ora 11 – în prezenţa reprezentanţilor Armatei Române, în frunte cu generalul Iacob Zadik, a reprezentanţilor românilor din Basarabia (Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Grigore Cazacliu) şi din Ardeal şi Ungaria (Gheorghe Crişan, Victor Deleu, Vasile Osvadă) –, președintele Congresului, Iancu Flondor, a spus:
          „Onorat Congres, înainte de a trece la ordinea de zi, am datorința, ca președinte al Congresului, să binecuvântez pe d-nii delegați ai Consiliului de directori din Chișinău.
          Onorat Congres, ca după o iarnă lungă și grea, când toată viața naturii pare moartă sub sloiul de gheață, primele brândușele ne vestesc că se apropie primăvara, când toată natura sub razele calde ale soarelui își serbează învierea, astfel și frații noștri din Basarabia, cu prezența lor la Congresul bucovinean, ne vestesc că sub razele strălucitoare ale Coroanei române se va deștepta tot românul la o viață națională fericită. Iubiților frați basarabeni, sângele strămoșilor noștri, vărsat împreună pe plaiurile Moldovei, s-a amestecat și închegat astfel, că toată cruzimea și viclenia dușmanilor noștri n-a izbutit să desfacă această sfântă legătură. Din adâncul inimilor noastre vă zicem bine ați venit pe acest vechiu pământ al Moldovei, care nu e numai al nostru, ci și al vostru. Trăiască frații basarabeni! (Aplauze.)
          Trecând la ordinea de zi, am onoarea să vă fac propunerea ca să votaţi următoarea moţiune spre primire:
 
Moțiune
          Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:
          considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;
          considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice;
          considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să‑i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;
          considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire;
          considerând că, cu toate acestea, bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar, constată că ceasul acesta mare a sunat!
          Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s‑au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s‑a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
          Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:
          Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
(Aplauze îndelungate, care se repetă continuu.)
 
          A doua zi, o delegaţie desemnată de Congresul General al Bucovinei se deplasează la Iaşi, unde tot Iancu Flondor prezintă Regelui şi Guvernului hotărârea de Unire a bucovinenilor, citind şi un din suflet scris mesagiu:
Maiestate!
          Aducem Maiestăţii Voastre, Rege al tuturor românilor, inima unei ţări întregi. Această ţară a avut vechi temeiuri curat româneşti pe vremea când păstorii români străbăteau munţii galiţieni şi când cu plugari români se colonisau satele din ţara Haliciului. Spre aceste locuri româneşti s-au îndreptat mai întâiu Voevozii descălecători venind din Maramurăş, ca să facă ţară nouă pentru neamul lor.
          Acolo la noi, la Rădăuţi, s-au amestecat în pământ oasele întemeietorilor Moldovei; acolo, la noi, în Suceava, s-a aşezat cea dintâi Mitropolie pentru toate ţinuturile acestei Domnii a românilor. Acolo, la noi, în Putna, ctitoria lui Ştefan, cel mai mare din înaintaşii Maiestăţii Voastre, şi-a ales veşnicul loc de odihnă a oaselor lui trudite, nu numai pentru apărarea naţiei sale, ci şi pentru aceea a creştinităţii răsăritene întregi şi a Apusului creştin în faţa căruia sta, zăgaz nebănuit, vitejia lui. Acolo la noi, arta de clădire moldovenească a serbat în ziduri, unde astăzi clopotele bătrâne sună pentru unirea noastră cu partea rămasă liberă a ţării, cele mai mari triumfuri ale ei.
          Această ţară Ţi-o închinăm, Măria Ta, noi toţi, nu numai urmaşii vajnicilor luptători români de pe vremuri cari n-au uitat niciodată din ce trup fac parte, ci şi reprezentanţii tuturor neamurilor, care cu vremea au venit să se aşeze supt blânda şi omenoasa oblânduire a domnilor români ai Moldovei şi cari ştiu că România de azi a moştenit toate bunele tradiţii ospitaliere ale acelei Moldove.
          Acum o sută patruzeci şi patru de ani ne-a desfăcut de Moldova o pace încheiată între turcii care n-aveau dreptul să ne înstrăineze, şi între austrieci, cari înainte de a călca graniţa moldovenească nu se îngrijiseră de a întreba pe locuitori de voia lor. Astăzi puterea lor nu mai este, şi nici umbra de legitimare pe care a creat-o un tratat cumpărat cu bani nu mai există pentru a se păstra un hotar fără sens, pe care niciodată în chip liber n-am declarat că-l acceptăm.
          Plecaţi mai puţini, ne întoarcem acuma mai mulţi. Sufletul cel vechiu însă e neschimbat, şi l-am transmis oaspeţilor şi fraţilor noştri de alt neam cari împreună cu noi vin înaintea Maiestăţii Voastre. Nu e o cucerire a armelor, ci întoacerea la vatră a fraţilor dispăruţi, cari în Maiestatea Voastră regăsesc pe părintele de mult pierdut şi mult dorit.
 
          Se înfăptuia, astfel, prin hotărârea românilor bucovineni, a doua etapă din procesul Marii Uniri – după actul de la 27 Martie 1918, când prin hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău, Basarabia revenea la sânul „maicii sale România”. Peste două zile, la Alba Iulia, în prezenţa a peste 100.000 de români, cei 1.228 de delegaţi vor vota, în unanimitate, şi Unirea Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918  – desăvârşindu-se, astfel, prin cele trei istorice acte plebiscitare, procesul de constituire a Statului Român modern.