"Mediocritate și Excelență", de Petre T. Frangopol (volumul III)

„Pe Petre Frangopol îl doare cu adevărat soarta învățământului superior și a cercetării științifice din România”, scrie Mihai Creangă în prefața celui de-al treilea volum al „Radiografiei științei și învățământului din România”.
Volumul de față reunește articolele din perioada ianuarie 2006 - mai 2007 publicate în paginile suplimentului săptămânal „Aldine”, creat și coordonat de jurnalistul Mihai Creangă, ce apărea vinerea în ziarul „România Liberă”.
De asemenea, volumul cuprinde şi articole publicate în: Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie (editată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior-CNCSIS), Curierul de Fizică (publicaţie a Societăţii Române de Fizică şi a Fundaţiei Horia Hulubei), Revista de Chimie (Bucureşti), revista lunară Market Watch şi cotidianul Monitorul din Iaşi, toate în intervalul 2001-2008.
Articolele se referă în special la situaţia învăţământului şi cercetării ştiinţifice româneşti. „Învăţământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate, iar cercetarea din ţara noastră se află (şi în 2008!), la coada clasamentelor internaţionale”, sublinia raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării din 12 iulie 2007.
 
Volumul are 371 de pagini și poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fișier: 20,1 MB. 
 
  Citește în format integral

351

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4240
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9533
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

10076
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8775
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7619
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5773
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4691
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3890
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3304
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4694
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4366
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4375
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5230
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4514
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5187
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6158
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4563
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5175
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2100
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2771